Muzeul Pergamon - intalnire de gradul I cu istoria

Indiferent că este sau nu interesat de istorie, antichitate şi artă, cel ce a călătorit la Berlin şi nu a văzut Muzeul Pergamon, poate consemna o mare pierdere în aria cunoaşterii sale. Pentru că vizita la acest muzeu poate fi o experienţă surprinzătoare şi deopotrivă inedită, atât pentru profan, cât şi pentru specialist, atât pentru cel ce a mai văzut muzee cu tematică expoziţională similară (în speţă-artă şi arhitectură antică) cât şi pentru cel ce a avut doar prilejul vizionarii unor filme documentere sau răsfoirii unor publicaţii, eventual ilustrate, despre cunoscutul muzeu şi exponatele sale. Pentru mine, vizita la Muzeul Pergamon a fost unul dintre obiectivele înscrise în programul liber al celei de-a doua zile petrecute la Berlin. Mi-am ales această destinaţie nu numai pentru că auzisem vorbindu-se cu ostentaţie despre acest muzeu, încât subconştient îl inclusesem în lista site-urilor muzeale de elită, alături de Louvre, British Museum, Egyptian Museum, Muzeul Naţional de Arheologie din Atena, dacă e să mă refer numai la cele care expun artă antică, dar şi pentru că din toată istoria, civilizaţia antică m-a captivat cel mai mult, iar Pergamonul o ilustrează şi o etalează din plin. Alături de Bode Museum, Alte Nationalgalerie, Neues Museum şi Altes Museum, Muzeul Pergamon formează un complex muzeal cultural-istoric complex cunoscut sub numele de Museuminsel (Insula Muzeelor) . Denumirea nu desemnează doar oaza expoziţională formată de cele 5 muzee, ci şi structura insulară a zonei, aflată între râul Spree şi canalul adiţional, Kupfergraben. În anul 1999, complexul muzeal de pe Insula Muzeelor a fost inclus în patrimoniul mondial UNESCO, recunoscându-i-se astfel universalitatea şi calitatea de muzeu al culturii omeneşti din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, de-a lungul a cca. 6000 de ani de istorie a umanităţii. Ulterior, cu contribuţie UNESCO, a fost demarată o vastă acţiune de reconstruire, reorganizare, renovare şi recondiţionare a sitului muzeal, astfel încât până la final (anul 2015) acesta să reprezinte o macroincintă expoziţională interconectată, cu acces interior direct dintr-un muzeu într-altul şi complet informatizată. După Alte Nationalgalerie (2001), Bode Museum (2006) şi Neues Museum (2009), în a doua parte a anului 2009 au intrat în restaurare Muzeul Pergamon şi Altes Museum, iar în 2012 urmează să înceapă reconstruirea edificiului Stadtschloss (distrus în timpul războiului), care va găzdui colecţiile din afara Europei şi Asiei Orientale, adăpostite de celelalte muzee. După finalizarea master-planului, ansamblul Museuminsel va reprezenta cel mai mare muzeu universal din lume destinat artei şi culturilor lumii. La momentul vizitei noastre, amploarea lucrărilor de reabilitare la Muzeul Pergamon era vizibilă doar în exterior, semn că proiectul se afla în fază finală. Interiorul ne-a confirmat mai apoi această percepţie, căci acolo totul părea proaspăt, elegant, armonios, aşa, ca în casă nouă! Şi cum Germania este campioană la buna informare a cetăţenilor în ceea ce priveşte anvergura şi costul proiectelor suportate din bugetul public, am fost de-a dreptul uimiţi să descoperim un astfel de punct de informare, chiar pe trotuarul din vecinătatea Pergamonului: pietonii circulau pe acolo ca printr-un tunel, căci spaţiul era protejat special, dată fiind derularea lucrărilor de reconstrucţie din apropiere; mulţi dintre ei se opreau şi se uitau pe rând prin cele patru orificii plasate pe zidul lateral. După ce am ezitat puţin şi am aşteptat să ne vină rândul, am privit şi noi, curioşi să vedem ce anume stârneşte interesul trecătorilor. Am descoperit că cele patru orificii erau de fapt nişte obiective foto care măreau imaginile până la a le face uşor şi deplin vizibile. Primele trei perspective tridimensionale prezentau imaginea primului muzeu care a adăpostit altarul de la Pergamon, actualul Muzeu Pergamon aşa cum arăta la momentul deschiderii sale în 1930 şi muzeul Pergamon aşa cum va arăta la finalizarea proiectului de reabilitare. Ultima imagine prezenta copia devizului de lucrări şi cheltuieli aprobat la nivel guvernamental. Accesul în muzeu este permis numai după plata biletului de intrare: 8 euro/persoană, mai puţin copiii şi adolescenţii sub 16 ani, pentru care accesul e gratuit. Biletul este valabil pentru vizitarea întregului complex muzeal de pe Insula Muzeelor. Universal gratuită este vizitarea muzeului în fiecare primă duminică a fiecărei luni, precum şi în fiecare zi de joi, între orele 18-22. De la ghişeul unde se vindeau bilete am aflat că fotografiatul şi filmatul erau nu numai permise, ci şi gratuite. Am primit şi un pliant foarte interesant, un adevărat ghid pentru parcurgerea traseului de vizitat şi pentru accesarea spaţiului expoziţional într-o ordine firească şi necesară, astfel încât să vezi totul fără a face ocoluri incomode sau a parcurge repetat şi inutil aceeaşi cale. Răsfoindu-l, am aflat că muzeul este împărţit pe trei secţiuni: Colecţia de antichităţi clasice, Muzeul de Artă Antică din Orientul Apropiat, şi Muzeul de Artă Islamică . Tot în foaierul de intrare se distribuiau, la cerere, audioghidurile devenite deja omniprezente şi populare printre vizitatori. In afara limbilor de circulaţie mondială, audioghidurile mai puteau fi accesate doar în limbile greacă, turcă şi... poloneză. În ce ne priveşte, nu ne-am împovărat cu grija acestora, pe de-o parte pentru că eram mai tentaţi să facem fotografii şi să filmăm cât mai mult, iar pe de altă parte pentru că făcusem deja o investiţie în informare, cumpărând de la magazinul muzeului, aflat şi el pe holul de acces în muzeu, un mic album ce conţinea (în limba engleză) istoria ilustrată a muzeului şi a exponatelor sale. Ar mai fi de adăugat că nu este permis accesul în incinta spaţiului expoziţional cu bagaje, fie ele chiar şi genţi de damă mai voluminoase. Acestea trebuiesc lăsate într-una din căsuţele metalice din hol sau din subsol. Poţi să sustragi cheia personalizată şi să o păstrezi, numai după ce ai introdus o monedă de 1 euro în fanta specială, pe care o poţi recupera la plecare o dată cu bagajul. Aşa am făcut şi noi, apoi eliberaţi la propriu şi la figurat de orice povară, ne-am întors în foaierul de intrare, am examinat în fugă documentele şi fotografiile din vitrine care prezentau scene din istoria excavaţiilor care au scos la lumină artefactele ce aveau să facă faimos acest muzeu. Apoi, am păşit în incinta muzeului! Debutul a fost grandios şi ne-a tăiat dintr-un început răsuflarea, căci prima sală în traseul vizitei este cea a Altarului de la Pergamon, piesa de rezistenţă a Colecţiei de antichităţi clasice. O adevărată minune a lumii antice, Altarul din Pergamon a fost ridicat în perioada 180-159 î. Ch. , ca platformă de sacrificii închinată lui Zeus şi Atenei, zeiţa tutelară a oraşului Pergamon din Asia Mică, azi localitatea Bergama din Turcia. A fost redescoperit în urma excavaţiilor făcute la Bergama de către inginerul german Carl Humann în 1864. Piesele recuperate atunci au fost trimise în Germania pentru a fi expuse publicului, în conformitate cu tratatul încheiat între guvernul german şi omologul său turc. La Berlin, o echipă de experţi, istorici şi arheologi, a reconstituit altarul din nenumărate fragmente, în cursul lucrărilor dovedindu-se că muzeul desemnat să fie gazda construcţiei (actualul Bode Museum) era prea mic. S-a decis construirea unui muzeu mai mare, care să poată pune în valoare grandoarea altarului, iar în 1930 noul muzeu, botezat de atunci Pergamon, şi-a deschis porţile pentru marele public. De mărimea unei săli de sport de pe la noi, dar una dintre cele care îşi permit şi tribune pentru spectatori, spaţiul afectat reconstituirii din elemente originale (scări, coloane, basoreliefuri, frontoane şi frize) a monumentalei construcţii antice reuşeşte să pună în valoare întreaga splendoare a construcţiei, deşi reconstituirea s-a făcut doar în parte, adică o treime din întregul edificiu, atât cât a încăput în această vastă încăpere. Fireşte, elementele alese pentru reconstituire sunt atât de bine poziţionate şi sudate, încât nimic nu te-ar putea duce cu gândul că ansamblul ce-l priveşti nu e un autentic întreg. Doar friza ce înconjura fundaţia construcţiei, având o lungime iniţială de 113 m, este uşor fragmentată şi cu porţiuni lipsă, lăsând privitorul să-şi pună la încercare propria imaginaţie. Poate de aceea, cea mai mare parte din aceasta este expusă pe peretele din faţa altarului, puţin mai sus de înălţimea medie a unui adult. Friza reproduce în piatră scene din lupta legendară a zeilor olimpieni cu giganţii, fiii mamei pământului, Ghea. Urcând pe scările altarului, se ajunge pe platforma centrală a construcţiei, acolo unde de fapt se desfăşurau ceremoniile de sacrificare. Curtea interioară era şi ea decorată cu o friză de dimensiuni mai mici, aflată într-o stare mult mai precară decât frizele luptelor cu giganţii, doar fragmente ciobite sau sparte. Friza lui Telephos, cum este ea cunoscută din documentele istorice, înfăţişa momente din viaţa legendară a eroului cunoscut din epopeile homerice drept făuritorul mai multor oraşe-state, printre care şi Pergamul. După ce ne-am delectat cu imaginea panoramică a altarului, asaltat din toate părţile de vizitatori, ne-am continuat traseul spre sala din dreapta, privind spre Pergamon – sectorul de arhitectură romană. Acolo ne aştepta o nouă revelaţie: Poarta Pieţii din Milet (oraş-port la Marea Egee, amplasat pe teritoriul Turciei de azi), datează din anul 120 î. Ch. Construcţia ocupă aproape toată sala şi etalează o arhitectură care îmi amintea mult de decorul aventurilor Larei Croft, eroina din cunoscutul joc pe calculator, Tomb Raider. Bineînţeles că decorul jocului a fost inspirat de construcţie şi nu invers, dar asta nu m-a oprit să privesc Poarta Pieţii din Milet cu acelaşi sentiment ca acela al jucătorului pe PC, aşteptându-mă parcă să apară de undeva, neprevăzutul şi primejdia. Poarta şi exponatele din jurul ei erau însă cât se poate de paşnice şi deschise prospectării, astfel încât vizitatorii roiau în jurul lor. Am admirat şi noi sculpturile romane din Milet, Samos, Naxos şi Attica, aranjate în jurul unui splendid mozaic colorat, am făcut fotografii şi am pornit mai departe. Fără a ne dezmetici bine din periplul elenistic şi roman, am pătruns într-o altă lume, mai colorată şi mai aparte, dar la fel de spectaculoasă: era sala care deschidea spaţiul expoziţional al Muzeului de antichităţi al Orientului Apropiat. În esenţă, muzeul ilustrează aproape 4000 de ani de istorie a artei şi arhitecturii asiriene, sumeriene şi babiloniene, prin obiecte şi elemente de construcţii descoperite în urma prospecţiunilor efectuate de arheologii germani în perioada 1898 – 1917 pe teritoriul Irakului de astăzi. Vedeta muzeului: Poarta Ishtar, a opta poartă de acces în cetatea Babilonului, închinată zeiţei Ishtar-zeiţa babiloniană a războiului şi a iubirii. A fost construită din ordinul lui Nabucodonosor al II-lea în anul 575 î. Ch. , din cărămizi smălţuite în albastru, alternând cu imagini în relief ale unor animale-simbol ale zeiţei Ishtar, protectoarea oraşului: sirushi, lei şi tauri. Din cauza spaţiului limitat pe înălţime, poarta a fost reconstituită doar parţial (18/10 m din cei 48/15 m iniţiali), fără a se fragmenta însă desenul de faţadă. Impresia de măreţie şi frumuseţe nu e ştirbită cu nimic, iar contemplarea ei te face să te întrebi cum arăta întreg Babilonul în anii lui de glorie. Poarta Ishtar făcea trecerea spre şi dinspre Calea Procesuală, o stradă dreaptă mărginită de pereţi înalţi, decoraţi cu o friză confecţionată din aceleaşi tip de cărămizi smălţuite şi frumos colorate, al căror desen reproducea imaginea a 120 de lei, câte 60 pe fiecare parte a străzii. În cea de-a zecea şi a unsprezecea zi a Festivalului de Anul Nou, pe această stradă se desfăşura „procesiunea zeilor”, o ceremonie religioasă care pornea de la Poarta Ishtar şi se oprea la Marele Templu din Babilon, închinat zeului Marduk, patronul cetăţii. Calea Procesuală a avut iniţial o lungime de 800 m şi 20 m lăţime, din care muzeul prezintă doar o porţiune de cca. 30 m, în spaţiul oferit de următoarea sală expoziţională. Frumuseţea ei unică poate fi deplin admirată şi evaluată la scară panoramică, printr-o fereastră a etajului următor, la care am poposit şi noi mai târziu, urcând spre Muzeul de Artă Islamică. Până a ajunge acolo însă, am urmat traseul de vizitare în sălile următoare dedicate artei Orientului Apropiat. Printre cele câteva mii de obiecte expuse, artefacte descoperite de arheologii germani în urma excavaţiilor din Babilon, Assur, Uruk şi Habuba Kabira, ne-a atras atenţia reconstituirea părţii superioare a faţadei camerei tronului lui Nabucodonosor al II-lea şi uriaşa machetă a cetăţii Babilon, reconstituită în urma cartografierii sitului arheologic. Numeroasele fragmente de basoreliefuri şi statui ce decorau palatele şi templele siturilor excavate (un perete de mozaic datând din anul 300 i. Ch. , faţada de cărămidă a Sanctuarului Eanna din Uruk, Stela victoriei regelui Asiriei Esarhaddon (680-669 î. Ch.), Poarta leului din cetatea Sinjerli), tăbliţe cu scriere cuneiformă, amulete şi podoabe, vase ritualice si casnice, întregeau acea inestimabilă colecţie de antichităţi. Urcând la etaj, am pătruns în lumea islamului. Muzeul de Artă Islamică a fost înfiinţat de Wilhelm von Bode în 1904. El conţine piese de artă şi arhitectură descoperite pe teritoriile ţărilor islamice şi este împărţit în 7 secţiuni: - Faţada palatului umayzilor de la Mshatta (deşertul Iordaniei) şi Colecţia Sasanian (Iran) . Faţada Mshatta, care datează din mijlocul secolului al VIII-lea, este o adevărată dantelă în piatră, care nu se poate să nu te ducă cu gândul la migala şi priceperea sculptorilor, dar şi la timpul necesar desăvârşirii unei astfel de lucrări. Vizavi de faţada Mshatta am admirat deopotrivă piesele din Colecţia Sasanian (farfurii cu scene de vânătoare, plăcuţe ornamentale cu margini de perle, panouri de perete cu animale, vase de argint, ş. a.); - Colecţia Samarra (cetate situată pe Tigru, lângă Bagdad, capitală a califilor abbasizi) prezintă finisaje de pereţi foarte fin desenate şi filigranate în piatră, fragmente de picturi murale şi fragmente de ceramică chineză găsite la Samarra; -Colecţia Islamului timpuriu (până în sec. X) expune veselă din faianţă sau sticlă frumos pictate, descoperite în siturile de pe teritoriul Iranului şi Irakului de azi; -Colecţia Războaielor islamice ne prezintă obiecte din bronz sau alamă folosite în timpul luptelor sau capturate în timpul diverselor războaie de cucerire; - Colecţia Kashan (Iranul de azi) deţine un impresionant mihrab (o uşă) de moschee din 1226 şi numeroase plăci ceramice multicolore cu motive budiste, cu versete din Coran sau cu scene de bătălie; -Colecţia Islamului târziu (sec. X-XI, până în zilele noastre) găzduieşte vase de sticlă cu decor tăiat, casete şi sicrie de fildeş frumos sculptate, veselă din sticlă cu email şi pictură de aur, covoare de lână pentru rugăciune sau pentru decor, manuscrise din Coran, picturi miniaturiale cu scene din Noul Testament şi, în sfârşit Camera Alep (Siria, 1600-1603), o frumoasă încăpere cu pereţi de lemn pictaţi cu motive biblice şi versete persane, în care o familie creştină din Alep îşi primea oaspeţii. După ce am epuizat vizitarea etajului, am coborât iarăşi în sala Altarului de la Pergamon, pentru a vedea şi expoziţia din sălile aflate la nordul clădirii (partea stângă a Altarului). Întregind Colecţia de antichităţi clasice, aici sunt expuse elemente originale de construcţii (o parte din templul Atenei din Pergamon, altarul Atenei din Priene), statui, stele, mozaicuri greceşti şi romane, din perioada antichităţii. Cele mai insolite exponate mi s-au părut a fi reprezentările viu colorate ale unor zeiţe şi luptători, care se deosebesc ferm de majoritatea sculpturilor terne de marmură sau granit cu care eram obişnuită să asociez arta greacă şi romană. Am parcurs acest ultim traseu într-un ritm mai alert, pentru a ne încadra în programul acelei zile, în care mai prevăzusem alte câteva vizite. Din acest motiv contemplarea exponatelor a fost făcută mai pe fugă, fără a mai insista pe detalii şi pe inscripţiile informative. Oricum, vizita la Muzeul Pergamon a însemnat un periplu de trei ore prin lumea fascinantă a istoriei şi a capodoperelor umanităţii. La ieşire, un cuplu de homosexuali (doi bărbaţi straşnici, gen Brad Pitt şi Will Smith), exaltaţi în îmbrăţişări frenetice, avea să ne readucă instantaneu în cotidianul zilelor noastre. Am profitat de ocazia revenirii în prezent şi după ce ne-am îndepărtat de Insula Muzeelor, am făcut un scurt popas la o terasă: ne-am odihnit picioarele deja obosite după incursiunea de la Pergamon şi ne-am răcorit cu câte o halbă de bere. A fost foarte bună şi nici măcar nu ştiu ce marcă era. Noi am comandat berea casei (Beer House) ! Despre impresia generală asupra vizitei la Muzeul Pergamon ce să mai vorbesc? E de ajuns să spun că dacă m-aş afla la Berlin pentru a doua oară, n-aş ezita să mai văd Pergamonul încă o dată. Pentru că acest muzeu m-a captivat, m-a cucerit şi sigur îmi va ocupa multă vreme paginile amintirilor. Dar acest lucru nu-l poate înţelege decât cel ce „a fost acolo”...