Religia vechilor germani şi scandinavi

Cele mai vechi date istorice despre credinţele religioase şi morala germanilor ne sunt furnizate de Caius Iulius Caesar, în De bello gallico. Ele sunt foarte sărace în comparaţie cu descrierea traiului germanilor. Dar Caesar prezintă aceste date punându-le faţă în faţă cu acelea ale galilor: «Germanii se deosebesc mult în privinţa acestor obiceiuri într-adevăr, ei n-au nici druizi care să rânduiască sacrificiile şi nici nu îndrăgesc jertfele. În rândul zeilor nu-i socotesc decât pe aceia pe care-i văd cu ochii şi de ale căror binefaceri se bucură în chip vădit: Soarele, Vulcan şi Luna; de ceilalţi nici n-au auzit măcar. Toată viaţa şi-o petrec la vânătoare sau îndeletnicindu-se cu meşteşugul armelor, de mici copii se învaţă cu munca şi cu traiul aspru. Acei care şi-au păstrat cât mai târziu fecioria se bucură de foarte mare laudă printre ai lor: ei cred că astfel ajung să-şi mărească statura trupului, să-şi sporească puterile şi mlădierea. Să fi cunoscut femeie înainte de douăzeci de ani trece la dânşii drept unul din lucrurile de mare ruşine; altminteri nu fac nici o taină din treburile acestea, căci pe de o parte bărbaţii şi femeile se scaldă în râuri lalolată şi, pe de alta, se îmbracă în piei şi în nişte scurte de ren, cea mai mare parte a corpului lăsând-o dezgolită» (De bello gallico, VI, 21). Izvoare Dintre scriitorii şi istoricii romani, Iulius Caesar descrie sumar şi nesigur credinţele religioase ale germanilor în De bello gallico, cum s-a observat în fragmentul de mai sus, dar informaţii mai ample oferă Tacitus în lucrarea sa intitulată Germania (De origine et sita germanorum), în Annales (1, 51) şi în Historiae (IV, 64). Se mai află unele date la Ammianus Marcellinus (sec. IV) şi Procopius din Cezareea (sec. VI). Acestea ar constitui izvoarele «externe». Izvoarele «interne» sînt însă următoarele: Edda – colecţie de cântece ale norvegienilor refugi­aţi în Islanda, în două redactări, una din sec. IX-XII, iar cea de a doua în proză, redactată de islandezul Snori Sturleson (1179-1241); Sagas (Povestiri) din sec. XII-XIII. Acestea pentru nordici. Cât priveşte pe germanii din sud, date ample despre religia lor se află în Cântecul Nibelungilor (Niebelungenlied). La anglo-saxoni poemul Beowulf (sec. VIII-X), ne furnizează date privitoare la religia lor. Alte informaţii se găsesc la autori cum sunt : Grigore de Tours şi Iordanes (sec. VI), Beda Venerabilul şi Paulus Diaconus (sec. VIII), Adam din Bremen (sec. XI), Saxo Grammaticus (sec. XII). Importante sunt, desigur, şi descoperirile arheologice. Zeii sau divinităţile Germanii au avut trei mari zei : Wodan (Odin), Donar (Thor) şi Ziu (Tyr). Aveau şi o zeiţă, Frija sau Frigg, soţia lui Wodan. Se socoteşte că ar fi adorat la început duhurile văzduhului, cele care glăsuiau prin şfichiuirile sau şuierăturile vântului. a) Wodan (Odin). S-a deosebit cu vremea din mulţimea duhurilor morţilor ce alergau împreună cu vânturile. A devenit căpetenia acelor duhuri şi mai marele împărăţiei morţilor, ba chiar stăpânul vieţii şi al morţii. Datorită naturii sale, avea următoarele însuşiri: violenţa, cu care lipsea pe oameni de viaţa pământească; iuţeala, pentru a umbla sau călări prin văzduh; putinţa de a-şi schimba înfăţişarea după voie, în om sau animal; priceperea în lucrările magice. Este posibil ca el să fi fost adorat şi ca zeu al războiului în timpurile preistorice în nord-vestul Germaniei, dar în cele din urmă a devenit zeul cerului, zeul suprem al poporului german. Astfel, se ştie că Wodan (Odin) era adorat de longobarzi ca patron al bătăliilor şi al victoriei, la danezi şi la scandinavi ca zeu al poeziei şi patron al poeţilor, dar şi ca întâistătător al sufletelor strămoşilor (assas), primind după moarte cinstire divină. De asemenea, el domnea peste Walhalla – paradisul eroilor şi al vitejilor. Zeul ar fi dobândit puterea de a patrona poeţii numai după ce a indus-o în eroare pe Gunlod, fiica uriaşului Suttung, păzitoarea miedului (băutură din miere, nectar) şi i-a furat băutura sfântă. Din acea băutură el dădea unora dintre oamenii buni doar câte o picătură, iar ei deveneau poeţi. Înfăţişarea obişnuită a lui Wodan (Odin) era următoarea: avea faţă şi trup de om bătrân, cu barbă lungă şi sură, vedea cu singurul ochi pe care îl avea şi purta o căciulă îndesată peste frunte. Pe trup purta întreaga ţinută de războinic. Ca zeu al războiului, avea şi coiful, ca Marte, şi ţinea în mână lancea Gungnir. Cu această lance stârnea la luptă şi-i lovea pe cei aleşi de el să facă parte din armata duhu­rilor de sub comanda lui. Îl însoţeau doi lupi: Geri (Lacomul) şi Freki (Devoratorul). De asemenea era însoţit de doi corbi: Hugin (gîndul) şi Munin (memoria). Aceştia sunt mesagerii care-i aduceau veşti de pretutindeni. Îi stau la îndemână Valkyriile, împlinitoarele dorinţelor sale. Acestea îi ajutau pe protejaţii zeului să obţină victoria şi îi aduceau la castelul său, în Walhalla, pe vitejii ucişi. b) Donar (Thor). Era zeul tunetului, adorat în special de norvegieni. Numele său derivă de la rădăcina tan - a suna (lat. tonare). îşi făcea cunoscută voia prin tunet. Purta în mână ciocanul – Miollnir (la înce­put poate o secure dublă). Tânăr, cu barbă, are chip vânjos. De aceea a fost numit în latineşte şi Hercules barbatus. Se purta în car prin norii de ploaie şi furtună şi, prinzând ciocanul Miollnir cu mănuşile de fier, lovea unde vrea să pedepsească. Donar folosea ciocanul şi pentru a face pământul să rodească sau pentru a binecuvânta căsătoria. Donar ajuta pe oameni în lupta cu puterile demonice, cu giganţii. Copacul lui sfânt era stejarul. c) Ziu (Tyr). Acest zeu pare să fi fost Tiwaz, zeul adorat de germani în preistorie, zeul cerului. Din această înaltă poziţie de odinioară, Ziu de abia îndeplinea funcţia de zeu al războiului. Numele lui era mai familiar germanilor din apus. Simbolul său era spada. Miturile îl descriu ca având doar mâna stângă, deoarece pe cea dreaptă ar fi pierdut-o în luptă, în urma vicleniei lupului Fenrir. d) Frija-Frigg. Era un fel de Heră a nordului, soţia lui Wodan (Odin). Numele ei înseamnă «consoartă», «soaţă» sau «soţie» sau «cea iubită». Era protectoarea femeilor căsătorite şi dătătoarea de copii. În cele din urmă ea deveni «mama zeilor», deoarece Wodan (Odin) devenise «părintele zeilor». Alte divinităţi: Eddele vorbesc despre două clase de divinităţi: Asir şi Vanir. Aceste două clase de zeităţi s-ar fi încăierat odinioară, dar au reuşit să se împace şi să devină un singur grup. Între divinităţile minore se amintesc: Frey, Niord şi Freyja. Frey era adorat în câmpiile suedeze, având templu în Uppsala, deci în Suedia, dar cultul său a fost răspândit şi în Norvegia, apoi în Islanda, de colonişti norvegieni. Numele Frey înseamnă «domn». Zeul ocrotea păşunile şi dăruia fertilitate pământului, dădea lumina solară, ploaia şi vânturile bune. În Edde este înfăţişat ca fiind purtat în car tras de un mistreţ. Sabia lui umbla prin văzduh şi putea să lupte singură, iar vasul Skidbladnir îl purta prin înălţimi. Niord, sora lui Frey, este desemnată de Tacitus prin cuvîntul Nerthus şi cu atributul de pământul-mamă (terra-mater). Frey şi Niord patronau împreună jurămintele sacre. Freyja este atestată numai de izvoarele norvegiene şi islandeze. Ea zbura prin văzduh, sub forma de şoim, purta vestita salbă Brisingamen şi patrona dragostea. În mitologia veche germană şi scandinavă se mai amintesc o serie de divinităţi ca: Balder = Lumina. Era blând şi chipeş, învăluit cu lumină. Heimdall (Lumina lumii) - va suna din corn începutul marii încleştări dintre zei şi demoni (dintre bine şi rău). Loki – uneori ajută, alteori face rău – a cauzat moartea lui Balder şi, în final, nimicirea zeilor. Loki avea drept soţie pe Angrboda sau Spaima întruchipată, iar copiii lui erau lupul Fenrir şi zeiţa morţii, Hei, stăpâna lumii subpământene. Giganţii, zânele, piticii Germanii credeau că au existat giganţi, cu o fire ciudată: minte puţină, putere multă, supărăcioşi şi nefavorabili oamenilor. Spre deosebire de aceştia, elfii şi elfele, silfii şi silfidele erau fiinţe-duhuri, trăitoare prin munţi, în pământ şi prin ape, prin livezi şi păduri. Silfidele atrăgeau pe muritori prin cântecul lor măiestrit şi fermecat. Cel prins de vraja cântecului şi a dansului lor era transformat în ceea ce voiau silfidele. Alături de celelalte fiinţe miraculoase, piticii se distingeau prin hărnicie şi bunătate, în ciuda staturii lor atât de mici. Uneori ştiau şi să tragă pe sfoară. Valkyriile. Acestea erau fiinţe gingaşe, duhuri feminine, care îndeplineau poruncile lui Wodan. Purtau arme şi umblau călare, trecând ca vântul peste uscat şi peste mare. Duceau victoria celor ce învingeau în luptă şi conduceau în Walhalla pe cei ucişi pe câmpul de bătaie. Ele par să amintească de preotesele zeului războiului, jertfitoarele prinşilor după bătălie. Cosmogoniile Potrivit mitologiei germanilor, lumea a apărut dintr-un gol: «în marginea dinspre nord a acestui gol a luat fiinţă o regiune a negurii şi îngheţului, Niflheim, iar înspre sud, un ţinut al focului şi al luminii, Muspellsheim. în Niflheim era un izvor din care se revărsau douăsprezece pârâiaşe care îngheţau încetul cu încetul, pe măsură ce se depărtau de obârşie. Aşa au apărut gheţarii enormi care au umplut jumătatea de nord a abisului. Dar vântul cald care sufla dinspre Muspellsheim a topit gheaţa şi, din picăturile care cădeau, a luat naştere o făptură omenească, un gigant, Ymir, tatăl unui neam de giganţi ai îngheţului. Din picăturile de gheaţă s-a născut şi vaca Audhumbla (Authumla), care a hrănit cu laptele său pe Ymir. Ea însăşi se hrănea lingând masele de gheaţă care erau sărate. Şi iată că, la sfârşitul primei zile, au apărut din gheaţă perii capului unui om, în ziua a doua a apărut capul şi în ziua a treia un om întreg. Acesta era Buri, care a dat naştere lui Bor. La rândul său, Bor a avut trei fii: Odin, Vili şi Ve. Aceştia l-au ucis pe Ymir şi au creat din el lumea: cu sângele marea, cu oasele munţii, cu dinţii pietroaiele, cu craniul cerul, cu părul arborii, cu creierii norii. Pământul era rotund şi înconjurat de o mare adâncă. Pe marginea mării, cei trei fraţi au găsit într-o zi doi arbori, din care au făcut cea dintâi pereche de oameni, Ask şi Embla, din care s-a înmulţit apoi lumea» Poeţii scandinavi dau şi o altă versiune a cosmogoniei. Astfel, întreaga lume era ca un copac de dimensiuni uriaşe, uimitoare. Copacul se numea Yggdrasil şi avea frunzele întotdeauna verzi. Una dintre rădăcinile lui se împlânta în profunzimile ţinuturilor subterane, iar ramurile sale puternice ajungeau în cer. Copacul era numit şi «armăsarul» lui Odin deoarece, în fapt, armăsarul zeului păştea din frunza copacului Yggdrasil. De lângă rădăcina ce se înfigea în Niflhel, în lumea subpământeană, ţâşnea izvorul Hvergelmir, izvorul înspumat al fluviilor primordiale. Lângă cea de-a doua rădăcină, care pătrunsese în ţara giganţilor acoperită cu sloiuri de gheaţă, curgea izvorul Mimir, în care se afla înţelepciunea şi din care însuşi Wodan (Odin) a dorit să bea, chiar cu preţul unuia din ochii săi. Sub cea de-a treia rădăcină a copacului Yggdrasil – frasinul, care era în cerul însuşi, se afla izvorul Urd. De aici scoteau oamenii apa şi udau copacul, astfel încât acesta să nu se usuce şi să nu putrezească. În ramurile sale cele mai înalte sta cocoţat un cocoş de aur. Acesta scruta orizontul şi dădea ştire zeilor dacă vechii lor vrăjmaşi, giganţii, se pregăteau să atace. Sub copac sta ascuns Heimdall, servitorul şi duşmanul zeilor. El avea sa sune din corn ultima bătălie a zeilor cu toţi cei care le doreau căderea. Lângă copac se afla un loc sfânt, un loc al păcii, unde zeii se întâlneau zilnic pen­tru a împărţi dreptatea. În ramuri păştea capra Heidrun, cea care dăduse lapte războinicilor lui Wodan (Odin) şi. care îi crescuse. Dar copacul Yggdrasil era el însuşi atacat de un balaur viclean, şarpele Nidhogg, aşezat la rădăcină şi rozând la ea neîncetat. Patru ţapi umblau de colo-colo prin frunze şi rodeau toţi mugurii. Numai datorită grijii oamenilor copacul continua să rămînă viguros, să dea frunze şi să stea neclintit în centrul lumii» Lăcaşurile de cult Vechii germani şi scandinavi nu au avut de la început locaşuri speciale de cult, ci îşi desfăşurau ceremoniile în aer liber, în boschete sau lângă trunchiurile copacilor sfinţi, frasinul sau stejarul. Este posibil să fi avut şi unele sanctuare mai tîrziu (vi, vé, harg, horgr, nume care intră în compunere cu acelea ale zeilor: Torshălla, Thorsharg). în cele din urmă, şi-au construit şi «temple». Acestea aveau o sală mare (pentru credincioşi) şi o încăpere mică, rezervată statuii zeului, sau zeilor. Un templu cu adevărat impresionant se afla la vechea Uppsala, iar în el se adăposteau statuile lui Wodan (Odin), Thor şi Frey. La goţi, Atanaric punea să fie plimbată în car (sec. IV) statuia unui zeu şi să i se plece şi să-i aducă sacrificii toţi goţii supuşi lui. Locaşurile sfinte, templele, se construiau lângă izvoare şi aveau lângă ele copacul sacru. Sacerdoţiul Există unele dovezi despre existenţa unor persoane sacre la vechii germani şi scandinavi. Astfel de persoane nu purtau arme, deoarece considerau că sunt apărate de zeii pe care-i slujeau. Unii purtau un colier de metal, ca semn al oficiului, şi de aceea au fost descoperite multe coliere de aur şi de argint, în special în Suedia, datând din perioada migraţiei. Mai târziu, aşa-numiţii berserk(i) purtau piele de animal şi dispreţuiau armele, deoarece credeau că sunt apăraţi de Odin, dar îndemnau la luptă prin propriul exemplu. Un grup de oameni – astfel dedicaţi zeilor – luptau pentru regele Harold cel Bălai al Norvegiei în secolul al IX-lea. Mai existau şi văzătoare, ghicitoare, purtând un costum tradiţional şi toiag. Ele se numeau volur (singular volva, poate corespondent la noi cu vâlva sau vâlvele apelor munţilor, pădurilor). Urcate pe o platformă înaltă, aceste femei văzătoare sau prezicătoare cădeau în transă şi răspundeau ritual diverselor întrebări ce li se puneau. Cert este că Tacitus ştia de un preot al zeiţei Nerthus. Mai târziu, în sec. VII, existau preoţi şi preotese pentru cult în Northumbria, ba chiar şi un mare preot. În Norvegia regii oficiau la marile sărbători şi prezidau mesele, aşa cum în mitologie Wodan prezida masa vitejilor, noaptea, în Walhalla. Jertfele şi sărbătorile Jertfa obişnuită la germani se numea blót. Pe vremea vikingilor, sacrificiul era sângeros şi se aducea în hof (locul sfânt). Se întrebuinţau ca victime: cai, vite, porci şi capre, dându-se atenţie deosebită strângerii sângelui, deoarece acesta urma să fie amestecat într-o altă băutură şi consumat în chip ritual. De altfel, cuvintele riotha blothi (mânjit cu sânge) sunt aflate în creaţiile poetice ale skaldilor de odinioară. Tot cu sângele sacrificial se ungeau altarul de sacrificiu şi pereţii ineriori şi exteriori ai locaşului sacru. Jertfa era urmată de un banchet ritual, ca semn al comuniunii dintre oameni şi zei şi dintre oameni laolaltă. Existau jertfe periodice în fiecare an, vizând naşterea lunilor, buna rodire etc. Dar la nivel de naţiune avea loc o mare jertfă din nouă în nouă ani (cifra 9 fiind sacră la vechii germani şi scandinavi). Se menţionează, astfel, o jertfă care se aducea la 14 octombrie, alta la 14 ianuarie (mijlocul iernii) şi încă una la mijlocul verii: midsumarsblot. Au existat şi jertfe omeneşti. Regele însuşi era sacrificat în caz de secetă şi de mari nenorociri, pentru ca prin el să fie implorată mai adecvat mila, îndurarea zeilor faţă de popor. Sfârşitul zeilor şi al oamenilor Vechii germani aveau o teamă specifică de un sfârşit general, al zeilor şi al oamenilor, şi credeau într-o miraculoasă regenerare după dezastrul universal. Iată cum se descrie acest dezastru: va veni o zi când uriaşii împreună cu toate forţele răului din lume vor porni o luptă crâncenă împotriva zeilor şi a vitejilor care luptă pentru zei. «Ziua aceasta se va anunţa prin trei ani de mari neînţelegeri, războaie şi corupţie, cataclisme ale naturii etc. Sfârşitul însuşi este descris în Edda ca fiind într-adevăr teribil. Heimdall, paznicul zeilor, suflă tare din cornul său, anunţând sfârşitul. Garm, câinele infernal, latră îngrozitor. Lupul Fenrir scapă din lanţuri, gura sa imensă se cască de la cer până la pământ şi aruncă flăcări mistuitoare asupra lumii. Şarpele gigantic Jormundgandr (care înconjoară lumea de mijloc, Midgard) se ridică din ape şi varsă venin în mări şi oceane. Pe mare vine plutind corabia cadavreor condusă de Hrim. Loki, eliberat din cătuşele sale, conduce din nori giganţii îngheţului şi trupele zeiţei Hei. Din sud vine gigantul Surim (Suttung) cu fiii focului. Soarele şi luna sunt devoraţi de lupi, stelele fug, cerul se despică, munţii se rup, marea inundă pământul. Pe o câmpie imensă se întâlnesc adversarii şi începe o luptă năprasnică. Odin, strălucitor în armura sa de aur, luptă împotriva lupului Fenrir, dar este ucis şi devorat de acesta. În aceeaşi clipă însă, monstrul se prăbuşeşte şi moare. Însuşi puternicul Thor se apără în zadar cu ciocanul său, căci, deşi omoară şarpele (din) Midgard, este răpus de veninul acestuia. Zeii cad unul câte unul şi gigantul Surtur dă foc lumii, provocând marele dezastru, Götterdämmerung («amurgul zeilor»). Neamul omenesc dispare, pământul se scufundă în ape, aştrii se sting». Lumea renaşte după cataclism, după stingerea marelui incendiu universal: din ape se ridică un pământ nou, pe care grâul creşte de la sine, iar o pereche de oameni care a supravieţuit repopulează uscatul. Balder şi zeii buni reînvie, iar cu aceasta se începe o perioadă de pace şi de iubire fără sfârşit. Un singur zeu, suprem şi drept, va domni peste toţi. Cultul morţilor, credinţa în nemurire Germanii aveau o varietate de opinii şi credinţe în legătură cu soarta omului după moarte, dar se poate spune că numai două erau locurile unde mergeau sufletele morţilor: vitejii în Walhalla, iar oamenii de rând şi sclavii în lumea zeiţei Hel şi a lui Thor : «Odin are conţii / Ucişi pe câmpul de luptă / Dar Thor are / Numai neamul robilor». Morţii de vază se bucurau de mari onoruri. Erau îngropaţi împreună cu armele şi caii lor, ba li se adăugau şi soţiile. Acestea erau spânzurate îndată, lângă locul de îngropare al soţului. Succesiunea pe linie bărbătească era foarte importantă, tocmai fiindcă fiul sau fiii trebuiau să fie şi ei viteji. De aceea, copiii slabi şi lipsiţi de posibilităţi fizice erau expuşi undeva, spre a se sfârşi. Ei nu contau pentru viaţa viitoare, deci nu avea rost sa treacă prin viaţa de aici. Înhumarea (sau incinerarea în anumite părţi ale lumii germanice) era urmată de ospăţul funerar. Se aducea hrană bogată şi se bea bere. Dacă ospăţul funerar se ţinea în cinstea capului familiei, atunci urma ritualul urcării fiului în scaunul cel mai de seamă, sau la locul cel mai înalt, ascensiunea făcându-se pe stâlpii casei – simbolul copacului sau al pomului vieţii. Persoanele de vază erau aşezate în tumuli (gorgane), iar oamenii obişnuiţi erau îngropaţi fără prea multă cheltuiala de energie. Importanţă deosebită se dădea sufletului, deoarece acesta se transmitea în neam, redobândindu-şi un trup printr-o nouă naştere. Urme din credinţele de odinioară ale germanilor în legătură cu cultul morţilor se regăsesc până astăzi în liturghia pentru morţi săvârşită în dimineaţa zilei de Crăciun. Concluzii Religia germanilor şi a vechilor scandinavi nu a fost omogenă din cauzavastului teritoriu în care au trăit aceştia şi din cauza diverselor triburi care au constituit neamurile teutonice, anglo-saxone şi scandinave. Uneori zeii principali ai unor grupe pot să devină secundari în alte grupe etnice. Religia însăşi cultiva spiritul vitejiei, al luptei, poate şi pentru că populaţiile germanice aveau de înfruntat multe capricii ale naturii pentru a supravieţui. Sacrul este întotdeauna legat de victorie, de biruinţă. Aşa cum forţa nu poate să dăinuie veşnic, fără a se epuiza, germanii au crezut că şi forţa zeilor şi a vitejilor patronaţi de ei avea să sfârşească într-o bună zi. Conflictul forţelor binefăcătoare cu forţele răului cauzează dispariţia zeilor şi a oamenilor în cataclismul final, dar urmează o epocă nouă, a păcii, a armoniei. Omul are destin secundar. Destinul principal este destinul zeilor aflaţi în conflict cu forţele răului. Dar omul este părtaş la destinul divin, de la început şi până la sfârşit. El este răsplătit de zei pentru ataşamentul său.

Oktoberfest

Ideea a pornit de la un simplu subofiter din garda nationala bavareza. Acesta a sugerat organizarea unei curse de cai cu ocazia festivitatilor legate de casatoria dintre printul mostenitor Ludwig de Bavaria si printesa Therese von Hildburghausen. Regele Bavariei, Max I. Joseph von Bayern, s-a aratat mai mult decât încântat de aceasta sugestie. La 17 octombrie 1810 avea loc cursa de cai, pe care printesa-mireasa a denumit-o Oktoberfest. Ca loc de desfasurare a fost aleasa o pajiste nefolosita de la marginea orasului. history2 La aceasta prima festivitate, bauturile nu au fost servite în locul de desfasurare a cursei, ci în centrul orasului. În anul urmator, autoritatile au decis reluarea festivalului, de aceasta data sub patronajul Asociatiei de Agricultura Bavareza, care a folosit evenimentul în scopuri publicitare, prezentându-si serviciile paralel cu desfasurarea evenimentului. În anii ce au urmat, festivalul a fost finantat de diferite firme private. Din anul 1819, Oktoberfest-ul a intrat sub patronajul edililor orasului, care si-au asumat responsabilitatea organizarii sale anuale. Cu timpul, conducerea orasului a permis vânzarea si consumarea bauturilor alcoolice în perimetrul Oktoberfest-ului. Acest lucru a presupus amplasarea unor mese si banci lungi, care în timp s-au înmultit considerabil. Pe lânga bere, vizitatorii Oktoberfest-ului se puteau distra la popice, dans si multe altele. La finele secolului, datorita numarului tot mai mare de vizitatori, au fost introduse corturile, fiecare firma având cort separat. Fiecare festival debuteaza cu defilarea firmelor participante, reprezentate de carute împodobite festiv si trase de patru cai. Defilarea are ca punct de plecare piata centrala a orasului, Marienplatz. OKTOBERFEST_18 Aceasta defilare a fost initial necesara, berariile fiind nevoie sa îsi transporte butoaiele cu bere la marginea orasului, pe locul destinat festivalului. În anul 1880 curentul electric a adus un plus de farmec festivalului berii, iar în anul 1881 s-a prajit primul bou, care a fost consumat destul de rapid, apoi, în 1885, au aparut primele meniuri clasice: jumatati de pasare – pui sau rata – servite de obicei cu traditionalul Brezn (covrig) münchenez. Corturile berariilor au încetat sa fie în acelasi timp si loc de amuzament, pentru acestea creându-se locuri noi. Prima halba de bere din stica a fost introdusa în anul 1892, fiind astazi cel mai cautat suvenir la Oktoberfest. În anul 1935, cu ocazia aniversarii nuntii de argint a cuplului regal bavarez, s-a organizat o parada de costume populare bavareze. Aceasta a devenit însa traditie la Oktoberfest doar din anul 1950. Astazi, parada de costume populare este una dintre cele mai mari din lume, cu aproximativ 9000 de participanti. Pe lânga costume germane, se pot admira si porturi specifice austriece, italiene, elvetiene, poloneze si chiar norvegiene. La parada mai participa si formatii de muzica populara, asociatii de vânatori, precum si reprezentanti ai berariilor participante. 180px-Wiesn2006_Luftaufnahme Traditia conform careia primarul orasului da cep primului butoi de bere în prima sâmbata la ora 12, declarând astfel deschis festivalul, a fost inaugurata relativ târziu, în anul 1950. Aceasta ceremonie este deosebit de importanta, înainte de acest moment consumarea alcoolului în perimetrul Oktoberfest-ului nefiind permisa. Cortul în care se desfasoara ceremonia este în fiecare an altul, pentru a da ocazie fiecarei firme sa beneficieze de primul aflux de vizitatori. Oktoberfest-ul este vizitat de atât de multe nationalitati încât a incetat sa mai fie un festival regional si s-a transformat într-unul international. Unele nationalitati sunt atât de fidele Oktoberfest-ului încât au primit si spatiu privilegiat: al doilea week-end este dedicat italienilor, a caror prezenta numeroasa si galagioasa la Oktoberfest este constanta. Locul ales initial de regele Bavariei a ramas consacrat acestui festival pâna în zilele noastre când, evident, este situat central, în apropierea celui mai mare nod de cale ferata din München – Hauptbahnhof (Gara centrala). Oktoberfest-ul este denumit, mai ales de catre bavarezi, Wies’n (“pajiste” în dialect bavarez), datorita pajistii pe care se organizeaza. Oktoberfest nu este singurul festival ce se organizeaza în acest perimetru: de-a lungul anului, Theresienwiese (acesta este numele oficial al terenului) gazduieste festivale cu diferite tematici, anuale sau doar ocazionale. Suprafata destinata festivalului berii este de 31 ha, din totalul de 42 ha pe care îl masoara Theresienwiese. 220px-Oktoberfest_at_night Oktoberfest nu a fost la origine o manifestare singulara: septembrie era în mod traditional luna festivalurilor berii si aceasta nu doar datorita nevoii oamenilor de a petrece. O lege germana din anul 1539 stipula faptul ca berea nu putea fi produsa decât între 29 septembrie si 23 aprilie, deoarece pe perioada verii riscurile unor incendii în timpul prelucrarii berii erau mult mai mari. Neavând conditiile de depozitare pe care le au astazi, producatorii trebuiau sa vânda toata berea din anul respectiv înainte de a putea începe producerea uneia noi. De aici si multitudinea de festivaluri la care berea se gasea din belsug. Oktoberfest-ul începe în jurul datei de 20 septembrie si se termina în prima duminica din octombrie; exceptie de la aceasta regula se face doar în anii în care prima duminica din octombrie cade pe 1 sau 2. În acest caz, festivalul se prelungeste pâna la data de 3 octombrie, Ziua Unificarii Germane. Dar de ce i se spune Oktoberfest când el se desfasoara, cu exceptia ultimelor 2-3 zile, în luna septembrie? Ei bine, numele, pe care printesa-mireasa l-a ales foarte inspirat, se leaga de perioada în care a avut loc festivalul prima data: 12-17 octombrie 1810. Aceasta traditie a fost modificata din anul 1872, când s-a hotarit ca în luna octombrie vremea era prea rece pentru un astfel de eveniment desfasurat în aer liber. Numele, deja consacrat, nu i-a fost însa schimbat, de unde si necesitatea extinderii acestuia pâna în primele zile ale lunii octombrie. 180px-Oktoberfest_bierzelt Oktoberfest—STATISTICI 6.000.000 de vizitatori, în medie 12.000 de oameni lucreaza la Oktoberfest, dintre care 1600 sunt chelneritele 200.000 de halbe de bere au fost recuperate în anul 2006 de la vizitatorii care încercau sa le sustraga 1440 de toalete publice satisfac nevoile stringente ale vizitatorilor 43 de km de cabluri serpuiesc, la vedere sau ascunse, pe întreaga suprafata a Theresenwiese 30% din produtia anuala de bere din München se consuma în timpul festivalului cei mai multi litri de bere consumati:12.000 hectolitri, în anul 1910, la aniversarea centenarului cei mai multi vizitatori: 1985, la sarbatorirea a 175 de ani cea mai lunga pauza: 1939-1948 cel mai mare cort, în anul 1913, al firmei Pschorr-Rosl: 5500 metri patrati, 12.000 locuri cele mai multe halbe de bere baute: 10, în anul 1901 (pentru care respectivul domn a primit si un premiu). 100px-Masskrug

Bavaria

Pentru comparație, suprafața landului Bavaria este în jur de o treime din cea a României. La 31 decembrie 2010 avea 12.538.696 de locuitori. Cuvântul Freistaat (republică; literal „stat liber”) din denumirea oficială a Bavariei are o semnificație doar simbolică. De importanță legislativă și administrativă este constituția bavareză, la respectarea căreia veghează Curtea Constituțională a Bavariei (Bayerischer Verfassungsgerichtshof), cu sediul în München. Bavaria nu are o autonomie mai mare sau mai mică decât celelalte landuri, și nu există opțiunea legală ca ea să părăsească statul federal german. Totuși o empatie pentru un separatism teritorial are o lungă tradiție pe teritoriul Bavariei, unde tradițiile, folclorul și religia joacă un rol important în viața majorității locuitorilor săi. Interesele Bavariei sunt reprezentate de delegații landului Bavaria în bundesratul german (Consiliul Federal al landurilor), unde sunt discutate interesele specifice ale landurilor în raport cu celelalte landuri precum și cu federația.

Istorie

În limba germană Bayern (Bavaria) se scrie cu y începând de la 20 octombrie 1825, din timpul regelui Ludovic I al Bavariei; înainte era scris Baiern. Hotărârea regelui de a scrie cu y a fost determinată de alegerea fiului său Otto ca rege al Greciei.
În timpul împăratului Augustus romanii au colonizat teritoriul Bavariei din sud de Dunăre, unde populația locală era celtă (îndeosebi celții vindelici). După dezmembrarea Imperiului Roman, din populația locală celto-romană și imigranții germanici veniți din nord precum și din resturile din epoca migrațiilor popoarelor provenite din estul Europei s-a format populația bavareză, vorbitoare de dialecte germanice și creștinată începând din secolul al VII-lea, în urma misionariatului unor călugări irlandezi.

Castelul Neuschwanstein (vedere din sud)

Stema fostului regat Bavaria

Din anul 555 este amintit principatul dinastiei de principi ziși Agilolfinger, peste care au venit francii în timpul dinastiei merovingiene. Monarhul merovingian cel mai de seamă, Carol cel Mare, îl înfrânge în 788 pe prințul Bavariei Tasilo III, ceea ce înseamnă sfârșitul acestui principat.
Dezmembrarea Imperiului carolingian dă din nou posibilitatea prinților bavarezi să devină independenți, procesul fiind grăbit de atacurile ungare începând cu anul 862. Principele Bavariei, markgraf-ul (margraf, marchiz) Luitpold von Bayern, cade în Bătălia de la Pressburg (907), fiind învins în lupta cu ungurii.
Urmează pe tron fiul lui, Arnulf I. După victoria decisivă în alianță cu monarhul saxon Otto I cel Mare împotriva ungurilor la Lechfeld, lângă Augsburg (fostul municipiu Augusta vindelicorum), de la 10 august 955, urmează un val de colonizare bavareză spre est cu obținerea unor teritorii ce aparțin astăzi părții vestice a Austriei, Istria și Craina. Conflictele cu împărații germani ottoni (dinastia fondată de Otto cel Mare) duce din nou la o dependență a Bavariei față de monarhia germană. În 976 Bavaria se separă de principatul Carintia (Kärnten).
"Ostarrîchi; prințul de Babenberg" caută să redobândească și reușește în parte să obțină suveranitatea Bavariei prin crearea Marcha orientalis.
Începând din 1070, în timpul dinastiei Guelfilor (die Welfen), poziția principilor bavarezi se reîntărește. Conflictul dintre Guelfi și dinastia Stauferilor (die Staufer) se termină cu victoria celei din urmă (1180), în timpul împăratul Frederic I Barbarossa, care îl învinge pe Henric Leul (Heinrich der Löwe) (1129-1195) al Bavariei, care făcea parte din ramura saxonă a Guelfilor. Istria și Steiermark nu mai fac parte din Bavaria.
În perioada dintre anii 1180-1918 dinastia domnitoare în Bavaria a fost cea a familiei Wittelsbach. Perioada dntre 1255-1503 a fost o perioadă tulbure de fărâmițări a Bavariei în principate mai mici. Pentru o perioadă scurtă împăratul Ludovic al IV-lea de Bavaria reușește să reunească teritoriile separate, în 1328 el devenind chiar rege al Germaniei. Prin înțelegerea din Pavia (1329) Bavariei i-au fost alipite provinciile Oberpfalz (franconă), Tirol (din Austria) și Brandenburg (din jurul Berlinului), precum și ținuturi din Olanda. Ulterior (1363) Bavaria pierde Tirolul în favoarea Habsburgilor, iar Brandenburg trece în posesia principatului Luxemburg. Prin Bula de Aur (1356) principele Bavariei a pierdut demnitatea de principe elector, aceasta fiind preluată de principii din Palatinat (Pfalz).
În 1503 Albrecht al IV-lea a reușit reunificarea celor trei linii ale Casei de Wittelsbach.
Bavaria a ocupat poziția dominantă în cadrul "Ligii Catolice" din Războiul de 30 de ani. Ca urmare a victoriilor militare repurtate de generalul Tilly, principele Maximilian I a obținut în 1623 titlul de principe elector al Sfântului Imperiu Roman. În 1628 principele elector Maximilian I a ocupat Palatinatul drept reparație de război.
În timpul lui Napoleon Bonaparte Bavaria a fost de partea Franței, primind Tirolul și Salzburgul, prin schimbarea la timp a frontului. După înfrângerea lui Napoleon reușește să mențină unele din teritoriile dobândite (1814).
Regele Ludovic I dispune înființarea la München a unei "Universități pentru artă". Din cauza unei afaceri amoroase cu dansatoarea Lola Montez este silit să abdice. L-a urmat pe tron Ludovic al II-lea al Bavariei, care a avut inițiativa construirii unora dintre cele mai frumoase castele din Germania, așa cum este casteul Neuschwanstein. Acest monarh, care avea o afecțiune psihică, a murit (1866) înecat în condiții neelucidate deplin în lacul Starnberg de lângă München.
În 1866 Bavaria suferă o înfrângere militară, de partea Austriei, în războiul dintre Prusia și Austria.
Bavaria a fost din nou recunoscută în 1871, în cadrul noului stat german, Imperiul German (Deutsches Kaiserreich), rezultat din unificarea multor state germane dar fără Austria.
După detronarea familiei Wittelsbach, în 1918, este proclamată republica Bavaria (Freistaat Bayern). În primăvara lui 1919 Bavaria, mai precis capitala München, a fost pentru puține zile „republică sovietică”. Încercarea forțelor comuniste a fost zădărnicită de guvernarea centrală (federală) social-democrată cu ajutorul unor trupe paramilitare formate din foști combatanți pe front și în mare măsură de orientare ultraconservatoare sau naționalistă.
Patru ani mai târziu, în 1923, în capitala Bavariei a avut loc o nouă tentativă de puci, așa-zisul puci al berii, prin care forțe naționaliste, între care naziștii lui Hitler, au încercat să acapareze puterea în Bavaria și chiar în toată Germania.
În 1933 naziștii au ajuns la putere în Germania, iar Bavaria a devenit și a rămas provincie a celui de-al treilea Reich până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial (1945). Bavaria a devenit apoi zonă de ocupație a armatei americane. În 1949 Bavaria a pierdut regiuni în favoarea landului Renania-Palatinat (Rheinland-Pfalz). S-a integrat în noul stat german, Republica Federală Germania, menținându-și altminteri teritoriile pe care le avea în posesie încă din timpul lui Napoleon. În anii 1945-1946 și ulterior, o parte mare dintre germanii din teritoriile estice pierdute (îndeosebi germanii din silezieni și sudeți) s-au refugiat în Bavaria, unde și-au găsit domiciliu definitiv. Bavaria se consideră un fel de „sponsor” al germanilor izgoniți din fosta Cehoslovacie, despre care se spune că^{[formulare evazivă]} sunt „al patrulea trib”, pe lângă populațiile autohtone din Bavaria: bavarezii, franconii (francii) și șvabii.
După greutățile financiare de după război Bavaria a devenit dintr-o regiune preponderent agricolă o regiune industrializată, cu nivel economic ridicat. Progresul s-a datorat în măsură considerabilă programului național al RFG de realocare a fondurilor federale în beneficiul preponderent al zonelor defavorizate și în curs de dezvoltare - program care a stat drept model și politicii desfășurate de Uniunea Europeană față de țările cooptate recent. O mare parte a marilor fonduri de dezvoltare au fost furnizate de-a lungul câtorva decenii de principala regiune industrializată a RFG, landul Renania de Nord - Westfalia (Nordrhein-Westfalen), unde se află concentrate industria extracției de cărbune și industriile metalurgică, siderurgică, chimică și energetică.

Geografie

Alpii bavarezi

Relieful Bavariei este variat, având zone muntoase în est (muntele Arber) și îndeosebi în sud (versanții nordici ai lanțurilor de munți Alpi) - cel mai înalt pisc al Germaniei Zugspitze, la 2.962 m, aflându-se în sudul Bavariei, pe granița cu Austria -, zone deluroase și de șes, străbătute de râuri numeroase, dintre care cele mai importante sunt fluviile Dunărea (cursul: vest-est) și Main (est-vest), acesta din urmă străbătând provincia nordică a Bavariei, Franconia. În sudul Bavariei se află numeroase lacuri (între care Chiemsee și Lacul Constanța (germană Bodensee)), resturi ale erei glaciare.

Regiuni

Bavaria este situată în partea sud-estică a Germaniei cuprinzând următoarele regiuni (zone) geografice:

• Munții Alpii bavarezi în sud
• Regiunea deluroasă subalpină până la Dunăre cu cele trei lacuri majore din Oberbayern (Bavaria superioară)
• Zona bavareză estică a munților Mittelgebirge (cu muntele Arber) și
• Regiunea în trepte a ținuturilor deluroase Schwäbische Alb și Fränkische Alb
• Zona cea mai joasă din Bavaria, la 107 m, în orașul Kahl pe Main (Franconia inferioară),
• Zona cea mai înaltă: masivul Zugspitze (2.962 m deasupra nivelului mării), cel mai înalt munte din Germania (în districtul Garmisch-Partenkirchen).

Ape

• Cursul principal de apă este Dunărea, care izvorește în Schwarzwald (Munții Pădurea Neagră) și traversează granița cu Austria la Passau. Afluenții principali ai Dunării sunt:
  • pe malul drept: Iller, Lech, Isar și Inn (care are un debit mai mare ca Dunărea la confluența lor)
  • pe malul stâng: Wörnitz, Altmühl, Naab și Regen

• Alte râuri importante (clasificate după debit) sunt: Salzach, Main,Vils, Alz, Regnitz, Amper, Saalach, Loisach, Tiroler Achen și Wertach.

Clima

Capelă în Ţara Francilor

În Bavaria este în general o climă continentală relativ echilibrată, cu ierni reci și veri călduroase. Circa 100 de zile pe an sunt temperaturi sub 0 °C. Vânturile de vest aduc precipitații în medie de 70 cm pe an, în partea de nord a Alpilor până la 180 cm pe an. Cerul senin cu soare atinge circa 1.600-1.800 ore pe an. Precipitațiile cad cu precădere în perioada mai - iunie. Temperaturile medii multianuale la München: -5 °C în ianuarie, +23 °C în iulie.

Granițe

landul Baden-Württemberg	829 km
landul Hessa	262 km
landul Turingia	381 km
landul Saxonia	41 km
Cehia	357 km
Austria (Salzburg, Tirol, Vorarlberg)	816 km
lacul Constanța (Bodensee)	19 km

Economie

Cu doar o sută de ani în urmă Bavaria mai era considerată o regiune slab dezvoltată. În prezent economia acestei "republici" se bazează nu numai pe un turism intensiv, ci și pe o industrie ultramodernă. Cel mai mare land german deține și cel mai ridicat procent de terenuri arabile (30 %), iar agricultura este o ramură esențială a economiei. Bavaria a devenit un land cu o industrie dezvolată cu tehnologie înaintată, cu ponderea econmică în regiunea München, unde se poate aminti industria constructoare de mașini cu firme de renume mondial (BMW, MAN, Knorr-Bremse), firme mari din ramura IT (Siemens, Infineon, Microsoft), posturi TV și edituri importante (Sky - fost Premiere, Kabel Deutschland, Burda Verlag), ca și industria aviatică și de armament (EADS, Krauss-Maffei).
Turismul, cu numeroase puncte de atracție: monumente istorice, muzee, grădini de vară (vezi Oktoberfest), locații pentru congrese și expoziții.
În regiunea Augsburg și Ingolstadt este triunghiul industriei chmice bavareze, pe când în Bavaria de nord se află regiunea metropolitană Nürnberg–Fürth–Erlangen, ca și regiunea Würzburg-Schweinfurt; acestea sunt regiuni cu o economie înfloritoare și un șomaj redus.
În Bavaria se află trei reactoare atomice moderne, ca și un reactor pentru cercetări nucleare.
Bavaria, care nu a avut de luptat cu ramuri industriale învechite (așa cum s-a întâmplat cu zona bazinului râului Ruhr), a putut să se axeze de la bun început pe direcții noi de dezvoltare: de aici provine peste jumătate din producția germană a industriei aviatice și cosmice. München, Nürnberg și Augsburg sunt în prezent mari centre ale industriei electronice și de utilaje. Industria de automobile este concentrată în Ingolstadt (Audi), Dingolfing și Regensburg. Berea și brânzeturile bavareze sunt apreciate în lumea întreagă pentru calitatea lor deosebită.

Puncte de atracție

Muzee

Bavaria are o cultură de peste 1.000 de ani cu numeroase muzee ca:

Teatrul Naţional din München

• Alte Pinakothek, München
• Neue Pinakothek, München
• Pinakothek der Moderne, München
• Deutsches Museum, München
• Germanisches Nationalmuseum, Nürnberg
• Fränkisches Freilandmuseum, Bad Windsheim
• Maximilianmuseum, Augsburg
• Jüdisches Museum Franken, Fürth și Schnaittach
• Neues Museum, Nürnberg
• Museum der Phantasie, Bernried
• Museum Georg Schäfer, Schweinfurt
• Künstlerhaus Marktoberdorf, Marktoberdorf

Grădini zoologice, parcuri

• Niederbayrischer Vogelpark Abensberg
• Zoo Augsburg
• Tierpark Röhrensee, Bayreuth
• Zoologischer Garten Hof
• Tiergehege am Baggersee, Ingolstadt
• Kleinzoo Wasserstern, Ingolstadt
• Tierpark Hellabrunn, München
• Tiergarten Nürnberg
• Wildpark Poing
• Reptilienzoo Regensburg
• Wildpark an den Eichen, Schweinfurt
• Tiergarten Straubing

Teatre, spectacole, opere

• Bayerische Staatsoper im Nationaltheater München
• Bayerisches Staatsschauspiel im Residenztheater München
• Bayerisches Staatsballett im Nationaltheater München
• Staatstheater am Gärtnerplatz, München
• Staatstheater Nürnberg (teatrul de stat din Nürnberg)
• Stadttheater Fürth (teatru orășenesc)
• Markgrafentheater Erlangen
• Mainfranken-Theater Würzburg
• Stadttheater Augsburg
• Landestheater Coburg
• Stadttheater Regensburg
• Südostbayerisches Städtetheater (Landshut, Passau, Straubing)
• ca și numeroase Freie Bühnen, Boulevardtheater, Kabaretts und Experimentierbühnen.

Muzică

Compozitori:

• Max Reger
• Carl Orff
• Wilfried Hiller
• Richard Strauss
• Christoph Willibald Gluck

"Maximilianeum" (clădirea Parlamentului Bavariei din München)

Orchestre muzicale:

• Münchner Philharmoniker
• Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks
• Bamberger Symphoniker, Bayerische Staatsphilharmonie
• Bayerisches Staatsorchester am Nationaltheater
• Münchner Symphoniker
• Münchner Kammerorchester
• Nürnberger Philharmoniker am Staatstheater Nürnberg
• Nürnberger Symphoniker
• Hofer Symphoniker
• Philharmonische Orchester Bad Reichenhall
• Kammerorchester Schloss Werneck

Universități renumite

• Universität Augsburg
• Otto-Friedrich-Universität Bamberg
• Universität Bayreuth
• Katholische Universität Eichstätt-Ingolstadt
• Friedrich-Alexander-Universität Erlangen-Nürnberg
• Ludwig-Maximilians-Universität München
• Technische Universität München
• Akademie der Bildenden Künste München (Academia de Arte Frumoase München)
• Ukrainische Freie Universität München
• Universität der Bundeswehr München
• Universität Passau
• Universität Regensburg
• Julius-Maximilians-Universität Würzburg

Geografia Germaniei

Germania Denumirea oficială: Republica Federală Germania Capitala: Berlin (3,4 mil. loc.) Limba oficială: germana Suprafaţa: 357.000 km2 Locuitori: 8l,77 mil. (229 loc./km2) Religia: protestantism 40%; catolicism 35%; neoprotestantism Moneda: euro Forma de guvernământ: republică Ziua naţională: 3 octombrie Harta fizica Germania harta GermaniaGeografie: Germania este aşezată în Europa Centrală, cu deschidere la Marea Nordului şi Marea Baltică. Limite: Marea Nordului, Danemarca, Marea Baltică (N), Polonia, Cehia (E), Austria (S şi SE), Elveţia (S), Franţa, Luxemburgul, Belgia, Olanda (V). Geografia fizică: Relieful, de la N spre S are trei trepte; în N, un şes larg, cu morene, lacuri şi mlaştini, câmpia Germaniei de Nord. În Marea Nordului se află numeroase insule, cele mai mari fiind: Frisicele de Est, Helgoland, Sylt etc. A doua treaptă: în centrul Germaniei, masive muntoase vechi (hercinice), foarte erodate (500-l000 m. alt.), Munţii Harz, Masivul Renan, Munţii Pădurea Turingiei, Jura Suabă, Munţii Metaliferi, Pădurea Bohemiei, Pădurea Neagră (vf. Feldberg l493 m). A treia treaptă: sudul Germaniei unde se înalţă munţii Alpii Bavariei (vf. Zugspitze, 2963 m) în mare parte calcaroşi, în faţa cărora se întinde un platou neted (Podişul Bavariei) înclinat spre Dunăre, străbătut de râuri ce izvorăsc din Alpi. Reţeaua hidrografică este bogată şi legată printr-un sistem de canale folosite în economie şi transport. Canalul Mitteland, Canalul Dunăre-Main-Rin etc. Sunt trei mari bazine: din Marea Nordului: Elba, Weser, Ems, Rhein/Rin, din M. Baltică: Oder şi afluenţii săi, din M. Neagră: Donau/Dunărea (cu afluenţii săi). În sud, la graniţa cu Elveţia, Lacul Boden/Konstantz, de origine glaciară. Clima: Germania are un climat de tranziţie de la cel temperat-oceanic din NV, la cel temperat-continental din centru şi NE. Vânturile dinspre V aduc precipitaţii bogate; Valea Rinului este mai adăpostită, cu climă mai blândă. Temperatura medie anuală -lºC şi l8ºC în ianuarie şi iulie. Precipitaţii 500-640 mm/an în nord; l270 mm/an în munţii din Sud. Floră şi faună: Pădurile cuprind cca. 30% din teritoriul Germaniei iar păşunile 25%. În zonele muntoase predomină coniferele; în câmpia nordică, vegetaţia de landă şi pădurile de conifere; de fag şi stejar. De-a lungul ţărmului M. Nordului, vegetaţia de mlaştini. Fauna Germaniei cuprinde: căprioara, jderul, pisica sălbatică, bizonul, hârciogul, sturzul, privi-ghetoarea, bufniţa pitică. Germania are numeroase rezervaţii naturale şi parcuri naţionale; o politică ecologică împotriva poluării industriale. Populaţia: ca număr, Germania ocupă locul al doilea în Europa, după Rusia. Populaţia este formată din germani 93%; minorităţi: turci, iugoslavi, italieni, polonezi, greci, spanioli, austrieci. Densitatea populaţiei este printre cele mai ridicate din Europa. Concentrarea maximă pe valea Rinului, în zona Ruhr (peste 5500 loc./km2). 50% din pop. activă lucrează în servicii, dovadă a dezvoltării economice a Germaniei, cca. 40% în industrie şi cca. 5% în agricultură. Rata natalităţii: 9,2‰; a mortalităţii: l0,9‰ (Populaţia este îmbătrânită). Rata populaţiei urbane: 86%. Oraşe: Hamburg (port) pe Elba, la l00 km de Marea Nordului, Munchen (S) cap. landului Bavaria, Koln, Frankfurt, Bremen (port) pe Weser, Dusseldolf (pe Rin), Leipzig/Lipsca, Dresden/Dresda (port pe Elba), Yena. Germania are peste 80 de universităţi şi colegii. Istoria Germaniei: Teritoriul Germaniei era locuit de triburi germanice, celtice şi slave. În sec. I-IV d. Hr. este parţial cucerit de romani (partea de S şi de V până la Rin şi Dunăre), devenind provincie a Imperiului Roman. În sec. VI-VIII Regatul Francilor cucereşte teritoriile locuite de alamani, turingi, saxoni şi bavarezi, iar în sec. IX (843), Regatul Franc (Carolingian) se împarte în cel occidental (nucleul Franţei) şi cel oriental (nucleul Germaniei) prin tratatul de la Verdun. Elba era graniţa estică până unde locuiau germanii în sec. IX-X. Apărarea şi victoria în faţa triburilor maghiare şi slave sub dinastia ottoniană (955 - înfrângerea maghiarilor pe râul Lech); iau naştere: Franconia, Swabia, Bavaria, Saxonia, Lorraine. În sec. X-XIV graniţa este împinsă spre est; proces de creştinare sub patronajul arhiepiscopatului de Brandemburg, apoi în cadrul procesului de colonizare agricolă extinderea populaţiei germane în teritorii slave, la E de Elba. În 962 Otto I (936-73) se încoronează la Roma ca împărat, exercitându-şi nominal autoritatea asupra teritoriului Germaniei şi Italiei, cu pretenţii de supremaţie asupra întregii Creştinătăţi. Restaurarea imperiului roman în varianta germanică (viitoarea titulatură de Sfântul Imperiu Roman de Naţiune germană). Din sec. XI începe lupta între imperiu şi papalitate (lupta pentru învestitură) cu episodul canosa l077. Germania era fărâmiţată în principate ducate, comitate care încep sa se afirme economic şi politic relativ autonom; Liga hanseatică o alianţă a oraşelor de la Marea Baltică (Lidbeck, Wismar, Rostock, Hamburg etc.) controla comerţul în zonă, îşi dezvoltă sistemul propriu de legi maritime şi comerciale şi cunoaşte maxima sa înflorire în sec. XIV. În l5l7, Martin Luther îşi afişează cele 95 de teze ale sale pe uşa catedralei din Wittenberg (împotriva indulgenţelor papale, pentru folosirea limbii naţionale în biserici, contestă autoritatea papală etc.). Luther traduce biblia în limba germană. Nordul Germaniei e de partea Reformei (cca. 80% devin luterani); sudul rămâne catolic. Conflictele religioase vor duce la un adevărat război încheiat prin pacea de la Augsburg (l555) între Carol Quintul şi principii protestanţi; eşecul politicii de centralizare a imperiului şi afirmarea tot mai mare a puterii principilor teritoriali. Principii germani creează Uniunea Protestantă (l608) pe de o parte şi Liga Catolică (l609) pe de altă parte, care se opun şi se ajunge la Războiul de 30 de ani (l6l8-l648) care distruge prosperitatea economică atinsă de oraşe şi fărâmiţează şi mai mult Germania. Pe teritoriul Germaniei se luptă trupe germane, spaniole, austriece, suedeze, daneze etc. După Pacea Westfalică (l648) puterea principilor creşte, se creează centre independente, care însă nu pot face faţă ascensiunii Prusiei şi Austriei, ce luptă pentru supremaţie. Urmează o serie de războaie în care Prusia iese victorioasă (Războiul de 7 ani etc.) sub Frederic II (l740-86). Polonia este şi ea împărţită în l772, l793 şi l795 G, obţinând importante victorii şi devenind vecin al Rusiei până la primul război mondial. După războaiele napoleoniene, Sfântul Imperiu Roman încetează să mai existe (l806). Prin Congresul de la Viena (l8l4-l8l5) Germania rămâne un stat fărâmiţat. Revoluţia din l848 este repede înăbuşită de reacţiune. Cancelarul Bismarck formează Confederaţia Germană de Nord; exclude Austria (l866) şi unifică Germania prin forţă. În l87l se creează Imperiul Federal German sub Wilhelm I (Al doilea Reich); Germania câştigă lupta pentru unificarea lumii germanice. Câştigă Alsacia şi Lorena. Germania după războiul cu Franţa (l870-7l) devine prima putere economică în Europa, a doua după S.U.A. Sub Wilhelm II, expansiunea colonială a Germaniei se ciocneşte de britanici şi francezi. În iunie l882 se creează Tripla Alianţă (Germania, Austria, Italia) care precede izbucnirea primului război mondial (l9l4-19l8), încheiat cu înfrângerea Germaniei. În 3 nov. l9l8 izbucneşte revoluţia şi monarhia este abolită; la 9 nov. se proclamă Republică, iar în l9l9, la Weiwar, se adoptă Constituţia care o consfinţeşte. În l9l9 Bremenul şi Bavaria se proclamă Republici sovietice. Prin Tratatul de la Versailles, 26.VI.l9l9, Germania pierde toate coloniile, Alsacia şi Lorena, este obligată să plătească grele despăgubiri de război; nu i se mai permite înarmarea, armata naţională. Între l929—33 criza economică deschide drum ascensiunii nazismului. La 30.I.l933 Hitler devine Cancelar al Germaniei. Instaurarea dictaturii naziste a celui de al III-lea Reich şi crearea Axei Berlin-Roma-Tokio: declanşarea celui de al doilea război mondial ca urmare a agresiunii Germaniei împotriva Poloniei, după ce anterior îşi anexase Austria şi Cehoslovacia. La 8 mai l945 Germania capitulează necondiţionat în faţa forţelor aliate ale Naţiunilor Unite. Germania este împărţită în 4 zone de ocupaţie de către: SUA, Marea Britanie, URSS şi Franţa. Prin Conferinţa de la Potsdam, l945, se fixează noile graniţe ale Germaniei şi principiile: demilitarizare, denazificare, democratizare. Etnicii germani din Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, sunt expulzaţi forţat în Germania (l945-46) Tribunalul de la Nurenberg îi judecă pe criminalii de război. Ca urmare a impunerii de către URSS a regimului său politic şi economic în zona pe care o ocupa şi a nerespectării obligaţiilor privind reparaţiile de război. În l948, Marea Britanie, SUA şi Franţa hotărăsc crearea unui stat federal în zonele lor de ocupaţie. În l949 se consacră împărţirea de fapt în Republica Federală Germania (cap. la Bonn) şi Repubica Democrată Germană (cap. la Berlin). Până în l990 pop. german trăieşte în două state diferite, cu regimuri politice diferite. Cancelar al R.F.G. este Konrad Adenauer (l949-63); Germania intră în categoria statelor puternic industrializate din lume („miracolul vest-german”). R.D.G.( Republica Democrată Germană) se dezvoltă după model sovietic, cu o economie centralizată, socialistă. Legăturile între cele doua state sunt complet rupte, diferenţiindu-se tot mai mult. Între l949-6l, 3,5 mil. de germani din E fug în V. În l955 Republica Federală Germania R.F.G. intră în NATO; în l957 devine membru fondator al CEE(Comunitatea Economică Europeană). R.D.G. intră în CAER(Consiliul de Ajutor Economic Reciproc) (l950) şi în Tratatul de la Varşovia (l955). În l96l se construieşte zidul Berlinului; extrem de sever păzit. Cei ce încearcă să treacă în V sunt executaţi. Cancelarul Willy Brand, în l970 încheie tratate cu URSS şi Polonia, recunoscând ca inviolabile graniţa ODER-NEISSE; în l972 tratat cu privire la relaţiile dintre cele două state germane; în l973 ambele state sunt admise în ONU. R.D.G. respinge programul reformator al lui Gorbaciov. În l989 Cehoslovacia şi Ungaria îşi deschid graniţele lor cu Austria şi sute de mii de cetăţeni est-germani se refugiază în R.F.G. În martie l989 mari manifestaţii pentru democraţie în R.D.G. La 9 noiembrie l989 cade zidul Berlinului; PSUG renunţă la monopolul puterii. În l990 primele alegeri libere în R.D.G.; în l990, la l iulie, cancelarul Helmut Kohl cancelarul RFG, şi reprezentantul guvernului „marii coaliţii” din RDG semnează tratatul de reunificare a celor două state germane. Cele 4 mari puteri victorioase în l945 semnează un tratat prin care renunţă la vechile lor drepturi asupra teritoriului german. Germania îşi redobândeşte suveranitatea de stat. Bundestagul constituit după primele alegeri pangermanice alege ca sediu al parlamentului şi guvernului Berlinul. Statul: este republică parlamentară, stat federal, potrivit Legii Fundamentale din l949 care în l990 devine Constituţia Germaniei unificate. Puterea legislativă este exercitată de Parlament (Adunarea Federală sau Bundestsagul şi Consiliul Federal sau Bundesratul); cea executivă de un guvern federal, numit de Bundestag, ca rezultat al alegerilor legislative. Multipartitism.

Istoria Germaniei

Comunitatea și limba germană au apărut cu mii de ani în urmă, însă ca țară/teritoriu Germania a apărut abia în 1871, când, sub conducerea cancelarului Otto von Bismarck s-a format Imperiul German, înglobînd partea de nord a Germaniei actuale - Confederația Germană de Nord (dominată de Prusia), apoi Bavaria (în germană: Bayern) precum și diferite alte regiuni, excluzând însă părțile vorbitoare de germană din Austria. Acesta a fost deja cel de al doilea Reich german, tradus de obicei ca "imperiu". Primul Reich - cunoscut pentru mult timp drept Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană -- provenea din divizarea Imperiului Carolingian în 843, existând sub diverse forme până în anul 1806. Cel de-al Treilea Reich (și ultimul) a fost cel al naziștilor; el a durat doar 12 ani, din 1933 până în 1945. Germania, care devenise una dintre importantele puteri din Europa, s-a implicat în Primul Război Mondial prin aliatul ei Austro-Ungaria (1914). Germania a invadat de câteva ori Franța. Războiul s-a încheiat în 1918, și, ca una din urmări, împăratul german a fost forțat să abdice. În Tratatul de la Versailles de după război, Germania a fost considerată responsabilă pentru război. Unii politicieni consideră că condițiile grele impuse Germaniei prin Tratatul de la Versailles din 1919 și problemele economice ale crizei economice mondiale începând cu 1929 i-au permis partidului nazist al lui Hitler NSDAP să fie ales de către cetățenii germani și în cele din urmă să formeze un nou guvern în 1933, cu Hitler în funcția de cancelar. Anul următor Hitler a preluat tot controlul, devenind șeful statului și scăpând de opoziție prin aplicarea forței. În 1935 anti-semitismul a devenit o politică oficială de stat germană, justificată formal prin Legile de la Nürnberg - Nürnberger Gesetze. A făcut o alianță cu Italia și Japonia numită Axa Berlin-Roma-Tokyo. Politica lui Hitler de a anexa țările vecine a culminat cu izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa la 1 septembrie 1939. În prima parte a războiului Germania a avut succese militare, câștigând controlul asupra principalelor teritorii din Europa, unei mari părți a URSS și nordului Africii. În 1941 naziștii au pus în aplicație Holocaustul ca politică de stat de ucidere în masă, bazată pe argumente și pretexte rasiste, a milioane de evrei și alte naționalități. Între 1942-1943 balanța în război s-a schimbat, succesele trecând de partea Aliaților împotriva Germaniei, printre care URSS, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. În aprilie 1945 Hitler și-a recunoscut eșecul său total și s-a sinucis. La 8 mai 1945 Germania a capitulat fără condiții. În urma cererilor făcute de către Stalin la conferințele de la Yalta și Potsdam, părțile din Germania situate la est de râurile Odra ( Oder ) și Nisa ( Neiße ), conținând Pomerania, Silezia, orașul hanseatic Danzig (astăzi: Gdansk în Polonia) și Prusia de Est, au fost detașate de Germania și anexate la Polonia și la URSS. Locuitorii germani ai acesor zone, care înainte de război numărau circa 10 milioane, au fost expropriați. În jur de 2 milioane dintre aceștia chiar și-au pierdut viața în război și prin expulzare. În urma războiului, Germania inclusiv Berlinul au fost împărțite în patru sectoare, controlate de către Franța, URSS, Regatul Unit și Statele Unite. Această împărțire a culminat prin constituirea pe teritoriul Germaniei a două state germane: partea de apus s-a numit Republica Federală Germania (RFG, Germania de Vest sau Bundesrepublik Deutschland), iar partea de răsărit, orientată spre URSS, s-a numit Republica Democrată Germană (RDG, DDR, Germania de Est sau de Răsărit). Germania de vest și-a recuperat rapid nivelul de dinaintea războiului, devenind o putere economică importantă a Europei. În 1990, după căderea comunismului în Europa, cele două state germane s-au reunificat, prin aceea că landurile fostei RDG au aderat oficial la RFG, adoptând bine-înțeles și constituția RFG. Tratatul care a definit această reunificare se numește "Doi Plus Patru" (a fost încheiat de către cele două state germane și cele patru puteri care dețineau suveranitatea asupra întregii Germanii: SUA, Marea Britanie, Franța și URSS). Statul unit este acum una dintre cele mai importante țări din Uniunea Europeană și din lume.

Cum învățăm germana gratis, fără profesor?

Doamna dr. docent Susanne Patzke, de la Institutul Goethe și “Volkshochschule” Hamburg, a structurat, pentru Romaningermania.ro, cele mai importante resurse pentru învățarea limbii germane, disponibile pe Internet. Aceste resurse îi pot ajuta pe cititorii noștri care doresc să muncească sau să studieze în Germania. Cei care ajung în Germania este bine să cunoască bine limba germană sau măcar să poată conversa în această limbă despre chestiuni uzuale, pentru început. Posturi mai bine plătite pentru cei care cunosc limba germană Mulți dintre cititorii Romaningermania.ro ne întreabă care este principala condiție pentru a se stabili sau a veni la muncă în Germania. Răspunsul este unul extrem de simplu: să stiți limba germană. Cu cât o știți mai bine, cu atât mai mari vor fi șansele dumneavostră de reușită în această țară și veți obține un post mai bine plătit, descurcându-vă, totodată, satisfăcător în viața de zi cu zi și în chestiunile administrative. Chiar dacă pentru început unii angajatori vor accepta să cunoașteți numai limba engleză (în cazul în care aveți o calificare înaltă și puteți să vă îndepliniți sarcinile job-ului utilizând engleza), cunoașterea limbii germane, cel puțin la nivelul de bază (B1), este esențială, dacă veți locui în Germania pentru o perioadă mai îndelungată de timp. Nivelul B1 de cunoaștere a limbii înseamnă că vă veți putea descurca într-o conversație cu cuvinte simple, veți putea comunica cu un medic, veți închiria o locuință, veți rezolva diverse situații etc. Acest nivel este esențial și pentru obținerea cetățeniei germane, după cum Romaningermania.ro deja a scris aici. Nivelul B1, numit și nivelul conversațiilor de bază, este suficient doar pentru cei care depun muncă fizică, fară a avea prea mult contact cu clienții sau pentru cei care folosesc un limbaj redus. Câte 3-4 ore de studiu pe zi, pentru atingerea nivelului B1 Cei care nu știu germană sau se afla chiar pe prima treaptă (A1), de începători, pot atinge nivelul B1 în câteva luni, cu 3-4 ore de studiu pe zi. Există și cursuri speciale de integrare, despre care vom vorbi altă dată, unde nivelul B1 este atins după 600 de ore a câte 45 de minute. Cursurile durează o jumătate de an, de luni până vineri, într-un ritm de 4 ore zilnic. Dacă știți germană, deveniți independent Când vă veți căuta motivația necesară pentru a începe învățarea limbii germane, trebuie să conștientizați că stăpânirea acestei limbi vă ajută să nu mai depindeți de alte persoane atunci când veți avea de rezolvat diverse probleme. Chiar dacă aveți prieteni, colegi sau cunoștințe care știu limba germană și sunt dispuși să vă ajute, mai ales dacă sunteți la începutul vieții dumneavoastră în Germania sau chiar dacă plătiți pe cineva pentru oficiile de traducător, trebuie să încercați ulterior să reușiți prin propriile forțe, astfel încât să vă faceți înțeleși de cei din jur. Pe de altă parte, este posibil ca „traducătorul” sau „intermediarul” dumneavoastră să nu înțeleagă el însuși ceea ce doriți sau să transmită greșit mesajul dumneavoastră (ori pentru că nu înțelege ce vreți, ori pentru că nici el nu are cunoștințe prea bune de limba germană). Pentru unele profesii sau pentru a urma o facultate ori o specializare (calificarea într-un domeniu) este necesar un nivel mai înalt de cunoaștere a limbii germane, și anume B2. Pentru un job la birou ori pentru studii universitare la nivel de masterat sau doctorat, nivelul cerut este cel de limba maternă, adică nivelul C1. La universități se susține un alt test, considerat la același nivel cu C1, dar având o altă structură. Pentru mai multe detalii, faceți click aici. De nivelul C2, cel mai înalt, nu au nevoie decât cei care studiază germanistica. De altfel, numai puțini dintre germani se află la un asemenea nivel de cunoaștere a limbii lor materne. Sigur, pentru angajarea în muncă, în cele mai multe cazuri nu vi se va cere certificatul de limbă germană, dacă nivelul de cunoaștere a limbii este unul minimal, bun sau foarte bun, în funcție de postul pe care vreți să îl ocupați și de cerințele angajatorului. LINK-URI UTILE PENTRU CEI CARE ÎNVAȚĂ GERMANA Informațiile care urmează (toate aceste link-uri) ne-au fost oferite de către doamna dr. docent Susanne Patzke, de la Institutul Goethe și “Volkshochschule” Hamburg. Vi le vom prezenta exact așa cum au fost structurate de domnia-sa, pe diferite categorii. Diferite exerciții de învățare a limbii Site-urile Deutsche Welle: http://www.dw.de/ De aici vă puteți alege cursul (nivelul la care va aflați) pentru limba germană: http://www.dw.de/deutsch-lernen/lernangebote-für-das-niveau-a1/s-13212. În dreapta, jos, la “Sprache auswählen”, alegeți româna si ajungeți aici: http://www.dw.de/învaţă-germană/s-2693. Există toate nivelele, de la începători (A1) si până la ultimul nivel, C1. Veți găsi nu doar noțiuni de gramatică, ci și unele noțiuni de economie. Toate aceste lecții pot fi ascultate, dar nu vom dezvălui prea multe, lăsandu-vă dvs. plăcerea de a descoperi singuri ceea ce vă interesează, “navigand” printre link-urile prezentate mai jos. Dacă primele referințe le pot fi de folos (și) începătorilor, pentru următoarele aveți nevoie de cunoștințe elementare de limba germană. www.deutsch-lernen.com Pentru începători: http://www.deutsch-lernen.com/anfaengerkurs/uebersicht_lektionen.php Un dicționar puteți găsi aici: www.dict.cc sau http://browse.dict.cc/romanian-german/Z-1.php La următoarea adresă puteți asculta un text de 3 minute, care se schimbă săptămânal: http://www.deutsch-perfekt.com. După cele 3 minute urmează o întrebare, pentru a vă putea verifica cunoșințele dvs. de limba germană. Vă va fi dat apoi și răspunsul corect. Tot aici puteți să alegeți să rezolvați exerciții ușoare, medii sau grele. Există și o revistă cu acest nume, „Deutsch perfekt”, care poate fi împrumutată de la bibliotecile germane. Cursurile on-line (și pentru începători) se găsesc aici: http://www.deutschakademie.de/online-deutschkurs/ sau la adresa http://www.deutschakademie.de/online-deutschkurs/audio-course/ Pentru toate nivelele, de la A1 la C1, accesați și: http://www2.klett.de/sixcms/list.php?page=lehrwerk_extra&extra=DaF+kompakt-Online Germana – ca limbă străină pentru adulți poate fi învățată și de aici: http://www2.klett.de/sixcms/list.php?page=lehrwerk_extra&extra=DaF+kompakt-Online https://www.hueber.de/ Mii de exerciții on-line pot fi descoperite aici: https://www.hueber.de/shared/uebungen/dreyerschmitt/ http://www.schubert-verlag.de/ http://www.schubert-verlag.de/aufgaben/index.htm?PHPSESSID=f0e2cc20ff0a534297843454d08519b0 Alte resurse utile Cursuri de limbi străine: http://livemocha.com/ Aici alegeți ce limbă doriți să învățați: http://livemocha.com/pages/learn-languages/ Pentru germană – aici: http://livemocha.com/pages/languages/learn-german/ http://www.canoo.net/ http://www.mein-deutschbuch.de www.deutschalsfremdsprache.de Modele de teste http://www.klett- langenscheidt.de/Deutsch_als_Fremdsprache/Fuer_Erwachsene/Berliner_Platz_NEU/Lehren/Tests/10647 http://www.daf-netzwerk.org/ http://www.wirtschaftsdeutsch.de/ http://www.edition-deutsch.de/lernwerkstatt/ http://www.daf-portal.net/ http://www.goethe.de/ http://www.graf-gutfreund.at/ Exercitii de germană pentru diferite domenii (gastronomie, îngrijire bătrâni/bolnavi, construcții ori pentru joburi în comerț sau la birou): http://www.meet-the-need-project.eu/deutsch/unterrichtsmaterial/ “DEX-ul” limbii germane: www.duden.de Acest dicționar explicativ al limbii germane oferă posibilitatea de a asculta și cuvintele (apare undeva un difuzor, trebuie făcut click acolo). Sunt prezentate o mulțime de sinonime, pe scurt. “DEX-ul” este de bază pentru orice străin, situat la orice nivel de învățare a limbii germane. Pentru cei aflați la nivelul C1: http://www.duden.de/sprachspiele De asemenea, există răspunsuri la întrebări interesante despre ortografie, etimologie și gramatică. Unde puteți găsi verbele? http://deutsch.lingolia.com/de/ http://www.verbformen.de/ (aici există din păcate unele greșeli pe site) Pentru verbele germane, englezești, franțuzești și spaniole puteți accesa acest site: http://www.lingo4u.de/ Modele de teste pentru examenele de obținere aatestatelor pentru diferite nivele: www.langenscheidt-unterrichtsportal.de/dtz http://www.telc.net/unser-angebot/deutsch/ http://www.goethe.de http://www.sprachtest.de/ http://www.klett-langenscheidt.de/Deutsch_als_Fremdsprache/Fuer_Erwachsene/Berliner_Platz_NEU/Lernen/Tests/Modelltests/DTZ/10714 Aici veți putea găsi și teste pentru certificatele europene de engleză, germană, turcă, spaniolă, franceză, italiană, portugheză, rusă, cehă, arabă sau poloneză. http://www.telc.net/ Testarea nivelului dvs. este gratuită pentru mai multe limbi străine, printre care și germana: http://www.sprachtest.de/ Peste 30 de limbi străine: http://www.linguanet-worldwide.org/ Pentru germană, aici: http://www.linguanet-worldwide.org/lnetww/de/home.jsp Sfaturi pentru învățarea unei limbi străine (“Tipps”) Pentru germană: http://www.linguanet-worldwide.org/lnetww/de/ways/index.htm

Impresii despre muzee

Cred ca nu exista oras in Europa care sa aiba atatea muzee pe metru patrat ca Berlinul… Exista, probabil, sute de muzee, care mai de care mai interesante si mai atractive. Cred ca mi-ar trebui cel putin o saptamana, daca nu doua, sa iau muzeele din Berlin la picior… De altfel, odata cu cardul Berlin Welcome Card, am primit si un ditamai ceaslov cu atractiile unde intram la preturi reduse. Iar capitolul “muzee” era de-a dreptul impresionant. Sincer, cred ca ar trebui sa revin la Berlin doar pentru muzee – as vrea sa vad Muzeul RDG, House at Charlie Checkpoint, Story of Berlin, Muzeul Fotografiei, si lista ar mai continua. Dar, chiar si in cazul acestui pomelnic nesfarsit de muzee, cele mai impresionante muzee ale capitalei germane sunt concentrate undeva langa principala artera Unter den Linden – ii spune “Insula Muzeelor” – Museumsinsel si concentreaza cinci dintre cele mai impresionante muzee ale Europei… Nu e de mirare ca insula muzeala se regaseste pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Asa ca de dimineata (ei, acum nu chiar foarte de dimineata) am luat-o la pas spre Insula Muzeelor. Cum spuneam, hotelul nostru era foarte bine plasat, nici macar n-a trebuit sa coboram la U-Bahn… am luat-o la pas printre santierele deja emblematice pentru Berlin, un oras-santier din 1945 incoace. Iar pe drum, am facut recensamantul muzeelor – Muzeul Pergamon (dedicat civilizatiilor antice orientale), Alte Nationalgalerie (colectii de arta de secol 19, cu opera ale lui Monet, Cézanne, Rodin), Altes Museum (arta antica), Bodenmuseum (cea mai mare colectie de arta a Germaniei din perioada medievala pana recent) si ultimul renovat si redeschis, Neues Museum (redeschis in 2009, dupa bombardamentele din razboi, unde se gaseste de asemenea arta antica, inclusiv faimoasa statuie a faraonitei Nefertiti). Daca nu ai timp decat de un muzeu in Berlin, musai acela trebuie sa fie Pergamon. Cred ca am citit astea in toate ghidurile si pe toate site-urile. In plus, mi-aduc aminte de imaginea altarului de la Pergamon din cartea de istorie de clasa a V-a, asa ca nu se putea sa nu fie primul pe lista… M-am dus glont. Inainte de a patrunde in muzeu, sa precizez ca exista un bilet unic pentru toate muzeele, sau bilete separate pentru fiecare muzeu in parte. Intr-un weekend in perioada de varf, cozile pot fi exasperante, oricat de eficienti ar fi nemtii, asa, ori va treziti mai devreme, ori cumparati in avans. Personal, cred ca motivul principal pentru care am luat Berlin Welcome Card era ca aveam muzeele de pe insula incluse in pret. Si doar asa am putut justifica la limita cumpararea cardului… dar sa revenim… Cum ziceam, primul obiectiv, Muzeul Pergamon, un muzeu care recreeaza monumente impresionante ale Antichitatii. Si dupa ce bantui prin niste cotloane ale diverselor cladiri, muzeul nu te dezamageste nici la primul pas… Sunt muzee care incearca sa-ti creeze un crescendo al experientei. Muzeul Pergamon nu este printre ele. Dupa garderoba, bilet, WC-uri, intri pe o usa si nu poti sa nu fii coplesit… ori ramai cu gura cascata, ori incepi sa tragi poza dupa poza. Dupa primul pas in muzeu, te copleseste imensul Altar de la Pergamon (Grecia antica, actualmente pe teritoriul Turciei). Dar inainte de a face cativa pasi, sa zic doua vorbe depre ce cauta aceste opera aici, la mii de kilometri distanta de casa. Spre sfarsitul secolului 19, nemtii in frunte cu Kaiserul au facut o pasiune pentru Orientul Apropiat si muribundul Imperiu Otoman. Datorita faptului ca Germania a fost ocupata mai degraba cu unificarea decat cu expansiunea coloniala, nemtii s-au trezit ca nu mai au tinuturi africane sau asiatice de cucerit dupa ce englezii, francezii, spaniolii si portughezii luasera tot. Ma rog, au mai pus si ei mana pe niste ramasite uitate de la masa colonialilor (gen Tanganika, Burundi, Rwanda sau Togo), dar nimic spectaculos, dimpotriva. Asa ca s-au gandit sa-si intareasca pozitiile in Orientul Apropiat, erijandu-se in calitate de protector al muribunduluiu Imperiu Otoman. Kaiserul a vizitat Istanbulul si Orientul, obtinand OK-ul autoritatilor de la Istanbul, dar si locale (coplesite de onoarea vizitei unui astfel de oaspete), sa intreprinda cercetari arheologice… pe localnici nu ii pasionau prea mult antichitatile locale. Asa ca nemtii au luat drumul Orientului – au construit cai ferate si fantani, dar au luat de acolo opera nepieritoare ale fantasticelor civilizatii – greaca, mesopotamiana, babiloniana, ce au gasit si ei… Iar cele mai impresionante vestigii au fost recreate la Berlin in Muzeul Pergamon. Ma rog, acum state ca Grecia, Turcia si Irak maraie sa-si ia operele inapoi, dar cu slabe sanse de izbanda. Altarul de la Pergamon a fost luat dintr-unul din cele mai importante si mai bogate orase ale Greciei antice, aflat insa in Asia Mica. Frizele cu titani si zei luptandu-se nu se afla chiar in cele mai bune conditii, dar reconstruirea acestui altar care aduce fara doar si poate cu Parthenonul atenian este deosebita… daca nu ar fi fost hoardele de turisti, ai fi zis ca te afli in Grecia antica… In plus, in pretul biletului se afla si un audio-ghid, care iti explica ce si cum… Sincer, am stat destul de mult in Pergamon. Este impresionant. Si, in plus, va intra intr-o perioada destul de lunga (se vorbeste de ani intregi) de restaurare, asa ca duceti-va sa-l vedeti repede, daca nu, inteleg ca doar peste un deceniu il mai puteti admira). Daca atunci cand am intrat in hala Pergamon am ramas cu gura cascata, la pasul urmator, pasind in anticul oras grecesc Milet (aflat tot in actual Turcie), aproape ca am facut fractura de mandibula… Miletul a fost unul din puterile comerciale ale antichitatii elene, asa ca Poarta Pietei din Milet nu poate fi decat impresionanta… plus statuile parintilor-fondatori ai poporului roman, imparatii Traian si Hadrian. Extraordinar… Si asta nu era totul… cel de al treilea punct de forta din muzeu este Babilonul, Poarta Ishtar, o nebunie albastra, plina de statui cu lei, cai, unicorni si dragoni… Si care iti sugereaza de ce Babilonul era vazut ca fiind capitala lumii cu multe milenii in urma. Nu acestea sunt unicele lucruri minunate din muzeul Pergamon, dar sunt in mod cert cele mai impresionante, datorita dimensiunilor. Si e pacat, pentru ca, pe langa acestea, poti gasi opera artistice ale altor popoare orientale, inclusiv dupa trecerea la Islamism, care ar fi fala oricarui alt muzeu… De exemplu, la etaj, a fost adus palatul unui calif arab tocmai de la Mshatta (actuala Iordanie), cu o fatada impresionanta, dar si camera din Alep, o demna reprezentanta a spectaculoasei arte islamice… foarte interesant de urmarit explicatia… unele fatade erau ale unor negutatori evrei, cu semnele distinctive de rigoare. Sincer, am iesit ametit din Muzeul Pergamon. Mai erau patru muzee… ce m-ar putea impresiona? Si pentru ca din 2000 de cand am vizitat Muzeul Egiptean din Cairo mi-am pus in gand s-o vad si pe Nefertiti, m-am dus glont la Neues Museum. In plus, este si muzeul cel mai recent deschis, dupa nu mai putin de 65 de ani! Si aici, am avut parte de opera Antichitatii… de la statui cipriote cu oameni zambareti (o trasatura care a supravietuit milenilor) la statui de faraoni si fresce desprinse de intreprinzatorii arheologi germani de secol 19 de pe templele egiptene… De altfel, multi considera ca Muzeul de la Berlin este cel mai bun muzeu de egiptologie dupa cel de la Cairo… si cum in perioada asta nu e chiar o idee prea inteleapta sa calatoresti in Egipt, ca unul care le-a vazut pe amandoua, va pot spune ca muzeul berlinez il poate suplini cu succes pe cel original. Evident, la Cairo se afla impresionantul tezaur al lui Tutankhamon, dar la Berlin se afla, poate, cea mai frumoasa opera artistica a Egiptului antic, statuia lui Nefertiti. Ce mi-a placut in muzeele de pe insula berlineza este ca ai voie sa faci poze. Nu ai voie sa folosesti blitzul, un lucru de altfel normal, dar poti sa faci poze unde vrei. Cu o exceptie – zona Nefertiti. Si poate e mai bine ca, in loc sa te concentrezi pe ungiul de pozare, mai bine te concentrezi pe superbele detalii ale faimoasei statui. Dar nu numai Nefertiti tine capul de afis aici… se vede ca s-au bagat milioane… mi s-a parut fascinanta “zona mortii” unde se afla mumii in stil antic egiptean, dar a caror figura este pictata in stilurile greco-roman si bizantin. Dupa ce ptolemeii de origine macedoneana au devenit stapanii Egiptului si dupa ocupatia romana, noii suspusi de origine greaca sau romana au imbratisat multe elemente ale civilizatiei egiptene, inclusiv mumificarea… dar figura nu mai reda figurile clasice egiptene, cu imaginile lui Horus sau Isis, ci figura aproape fotografica a mumificatului (sau a mumificatei). Neues Museum nu este insa un Muzeu de egiptologie. Dupa incredibila lume a Egiptului antic, am trecut, e drept cam in viteza, si prin epoca romana si cea post-romana, medieval timpurie. Din pacate, aceste exponate (de asemenea fascinante) sunt puse in umbra de minunile de pe Nil si parca, parca, le-as vedea in alte colectii… impactul operelor egiptene este prea mare, ca sa nu zic si de Muzeul Pergamon vazut inainte… Dar de fapt, aceasta reducere a entuziasmului reflecta realitatea… epoca post-romana a fost o perioada de regres artistic si stiintific, Europei trebuindu-i aproape un mileniu sa-si revina din socul crestinarii si al atacurilor popoarelor migratoare pentru a crea noi opera care sa rivalizeze cu faraonii si cezarii Antichitatii. Am iesit din Neues Museum, tragandu-mi sufletul. Nu stiu, poate si pentru ca sunt mai multe muzee, poate si pentru ca sunt destul de concentrate cu exponate diverse care iti tin atentia treaza, nu am simtit acea “oboseala muzeala” pe care o resimti dupa ce vezi pictura dupa sculptura, pictura dupa sculptura, pictura dupa sculptura. Iar felul magnific cum sunt expuse, impresia profunda a unor reconstruiri aproape ca in realitate ajuta… M-am uitat la ceas. Aveam un avion de luat in seara aia. Noroc ca CSA zboara tarziu. Mai aveam timp de inca un muzeu din trei. Deci – Altes Museum are arta greco-romana, Alte Nationalgalerie arta de secol 19, iar Boden Museum acopera perioada de la Bizant pana spre perioada Luminilor… Hmmm, parca dupa atata antichitate, simteam nevoia de un salt in timp, dar parca nu la fel de radical ca impresionistii… Asa ca am luat-o spre Boden, beneficiind si de avantajul de a trece printr-o mica piata in care se vindeau si faimosii wurstel germani. Asa ca mi-am permis luxul unui sfert de ora in fata unor carnati si a unui mix de Cola cu Fanta, o bautura racoritoare pe care doar in Germania o poti gasi! Bode Museum este un muzeu mai clasic… adica e plin de picturi, expuse in sali clasice. Dar, cum spuneam, a fost o schimbare placuta de la Antichitate… o intreaga colectie de altare crestine timpurii germanice, incredibil de asemanatoare cu cele pe care le-am admirat “in situ” in bisericile sasesti din Ardeal cu doar doua weekenduri inainte, statui de sfinti, dar si un colt mai familiar, de altar bizantin. Ca si celelalte, un muzeu care nu te copleseste prin numarul de exponate, dimpotriva, le dozeaza exact cat trebuie… Si, mai ales dupa ce arunci o privire si pe geam la un grup de oameni care danseaza tangou pe malul unui canal al raului Spree, cum sa nu te binedispui. Din pacate, nu am mai avut timp de celelalte doua muzee. Nu stiu pe care l-as fi ales, dar trebuia sa aleg de urgenta aeroportul Tegel. In timpul peregrinarilor prin muzee, m-am despartit de ceilalti doi castigatori … muzeele berlineze trebuie vazute fiecare in ritmul lui. Cei doi au ales de asemenea un altul, nu pe Bode. Dar nu stiu cum s-a facut ca ne-am sincronizat aproape perfect :). Am luat-o in viteza spre hotel, ne-am luat lucrurile, apoi cu U-Bahn-ul pana in Alexander Platz unde incepeau sa se adune hipsterii si, in fine, autobuzul spre anticul aeroport Tegel. Unde am petrecut mult mai mult timp decat ne-am fi dorit pentru ca avionul de la Praga a avut aproape 2 ore intarziere. Taman bine cat sa ratam legatura spre Bucuresti… incepusem deja sa ma gandesc la o extra-zi in Praga cu hotel platit de CSA :)… Dar n-a fost sa fie. Intarzierea fusese datorata unei puternice furtuni de vara care inchisese aeroportul Vaclav Havel- Ruzyne din Praga si toate cursele inregistrau intarzieri… Asa ca si cursa noastra spre Bucuresti a decolat cu peste o ora si jumatate intarziere. Am aterizat la ora 3. Cred ca am dormit dus, visand la Nefertiti si poarta cu lei a Babilonului…