sâmbătă, 8 martie 2014

Seligenstadt, orasul german al lui Traian

Intre Frankfurt si Wurzburg se afla un oras interesant, ce geme sub greutatea anilor si a istoriei. Dar se pare ca aici, la Seligenstadt, povara secolelor, n-a reusit sa schimbe prea mult fata locului, caci arhitecti si restauratori de renume, au reusit sa readuca trecutul in prezent si pe acesta sa-l proiecteze in viitor. Aici, in caldaramul burgului, exista inca pietre de granit nemuritoare, zemuind a istorie, martore tacute a doua milenii presarate cu zeci de batalii intre doua semintii razboinice si dominante. Seligenstast se afla in landul Hesse, districtul Offenbach, la 25de Km de orasul Frankfurt, langa autostrada E42 si E41 ce duce la Wurzburg, dar, cum in Germania cand esti pe sosea sau pe autostrada ai impresia ca tara e acoperita mai mult cu beton decat cu pamant si gazon, e cel mai bine, pentru a nu te rataci, sa folosesti GPS-ul. Orasul Seligenstadt, iata prima noastra halta a periplului germano-austriac de doua zile, de pe traseul Frankfurt-Seligenstadt-Wurzburg-Ulm-Fussen-Schwangau (Castelul Neuschwanstein) -Zugspitze (Austria) -Garmish Partenkirchen-Munchen-Starnberg-Nurnberg-Frankfurt. Am ajuns in acest oras, Seligenstadt, doar pentru ca am avut inspiratia, sa-l rog pe prietenul meu Feri, sa-mi arate un oras stravechi, tipic german. “OK, mi-a raspuns el, dar nu ramanem acolo decat o ora, caci drumul pana-n Alpi e lung, avem de mers in total peste 1000 de kilometri” Pe la anul 100 e. n., Traian, imparatul romanilor, un imparat puternic dar suspicios si prevazator, in lipsa de idei si mai ales de bani, fiind nevoit sa gestioneze un imperiu imens si foarte costisitor, porunceste unei cohorte de 500 de romani sa construiasca un castru pe raul Main, numit "Saligunstat", cu scopul de a adaposti legiunea a 22-a romana, cantonata in orasul Mogontiacum, actualmente Mainz. Acest lucru se intampla exact inainte ca “tatal nostru”, adica puternicul Traian, s-o cucereasca pe frumoasa Dacia, cea mai bogata si curtata provincie romana a vremii. Aceasta, lasandu-se cucerita, nu fara incidente, avea sa salveze, prin aurul sau de la Alburnus Major, intreaga ginta latina atotstapanitoare, de la un rusinos "crash” financiar pan-imperial, pentru inca aproape doua secole. Vechiul castru Saligunstat, se intindea, mai mult sau mai putin, in jurul actualei piete centrale (Marktplatz) din Seligenstadt. Raul Main era frontiera ce despartea Imperiul Roman de tinutul indisciplinatelor triburi germanice. In anul 260 e. n., odata cu decaderea Imperiului Roman, castrul Saligunstat a fost distrus de germanici, ce-si doreau teritoriile inapoi. Deasupra lui a fost construita o noua asezare, in stil gotic. Germanicii au reusit sa-i impinga pe latini, (care, la fel ca si orice alti stapani pofticiosi, se intinsesera deja prea mult in timp, in spatiu si mai ales in curtile vecinilor), spre o peninsula ce semana din ce in ce mai mult cu o cizma obosita. Istoria medievala a orasului Seligenstadt, (numit mai apoi Obermuhlemheim dar numele era cam greu de pronuntat chiar si de germanici, astfel incat edilii orasului, au revenit la vechiul nume latin), este legata de numele “scribului personal” a lui Carol cel Mare, numit Einhart, care a ordonat construirea, in anul 830, a unei bazilici pe locul fostului castru roman si mai apoi a unei manastiri benedictine. Toate acestea vor intra apoi in posesia ducelui de Hessen-Darmstadt, apoi in stapanirea ducilor electori de Mainz. Imparatul Frederick I, ridica localitatea Seligenstadt la rang de oras in anul 1175 iar apoi, in anul 1188, acesta devine oras imperial. In traducere, Seligenstadt, inseamna “orasul binecuvantat”. Asa l-am gasit eu in prezent, caci el este o bijuterie arhitectonica a Germaniei, oras binecuvantat cu numeroase edificii medievale, a caror reconstructie a inceput in anul 1977. Seligenstadt e un oras ce trebuie admirat “la pas”, fara graba. Plimbandu-te pe stradutele-i inguste sau strecurandu-te printre masivele lui cladiri, construite simplu, doar din barne maronii impregnate cu cocteiluri pe baza de rasini si esente ramase in mare parte necunoscute si mortar, te plimbi de fapt, prin atmosfera Germaniei medievale. Astazi mai tot ceea ce e modern, cafenele, baruri, restaurante, hoteluri, farmacii, magazine de shopping, birouri, se afla ascunse indaratul unei frumoase mantii medievale, astfel incat daca n-ai chef sa intri in nici unul, vei ramane in secolul XII sau XVI, daca in schimb vei dori sa intri in interiorul cladirilor, te vei trezi in secolul nostru. Noi, dupa ce am parcat automobilul in centrul orasului vechi, (Marktplatz), automobil ce parea venit dintr-o alta lume, o ciudata masina a timpului desprinsa parca dintr-o povestire SF care altera imaginea “prezentului antic” si care ocupa aproape intreaga piata, am intrat ca sa servim o cafea intr-un bar. Dupa ce prietenul meu mi-a citit istoricul orasului de pe tableta sa si m-am cufundat adanc in trecut si in visare, am facut cateva poze cu cafeneaua, dar patronul mi-a atras atentia, foarte pasnic, ca pe-aici “no more photos”, asadar am realizat repede ca sunt in prezent, in anul 2013, (ultima poza, cu preturile cafelelor si a piscoturilor cu frisca, a trebuit s-o sterg), afara insa, pe strazile mirosind inca a batalii scurse de pe umbrela unui trecut razboinic, n-am avut nici o problema… Piata centrala (Marktplatz) e fermecatoare, veti gasi aici o fantana arteziana ce tasneste “lateral” si care racoreste aerul urbei in zilele toride, casa lui Einhard, bogat ornamentata cu motive traditionale ale unor vremi demult apuse, un semet turn cu ceas al primariei burgului, bazilica Einhard sau o cruce multipla ce imi sugereaza faptul ca locuitorii orasului au fost mereu de buna credinta… Am ramas incantat de multimea de flori ce orneaza casele orasului si de sumedenia de case aproape identice, construite cu multe secole in urma, unele curbate, grinzile nemaiputand sustine prea mult timp de acum incolo (poate doar cateva secole), greutatea acoperisului…Seligenstadt e si un mic port la raul Main, fery-boat-ul sau traverseaza raul in 5 minute, pentru 2-3 euro, adica te poarta, trecand fosta granita a Imperiului Roman, spre tinutul neastamparatelor si nesupuselor triburi alemanice...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu