Zugspitze

Ce şi-a dorit omul dintotdeauna? Să zboare, să atingă cele mai înalte vârfuri, să ajungă în peşterile cele mai adânci, de fapt să cucerească şi să stăpânească natura. Poate că da, poate că nu. Există însă locuri pe pământ unde se împletesc armonios inteligenţa omului cu frumuseţea naturii. Aşa este Zugspitze. Ajungi la 2962m, vezi totul jos ca-n palmă, te simţi puternic, stăpân, dar totuşi natura te copleşeşte. Pornim dis de dimineaţă din Oberammergau (vezi impresii), trecem de Garmish, de Grainau şi ajungem conform indicatoarelor rutiere la Eibsee (30km – aproximativ 35min). Intrăm într-o parcare mare (3,50€ plătiţi la intrare, la barieră). Parcăm şi ne îndreptăm spre casa de bilete. Biletul costă 105€ (bilet de familie – doi adulţi şi un copil) şi presupune Zugspitze-circuit. Asta înseamnă traseul cu un tren cu cremalieră (Zahnradbahn) până la 2600m, apoi o telecabină (Glacier cable) până la 2962m şi coborârea cu o altă telecabină (Eibsee-Seilbahn) până la Eibsee. Trenul soseşte în gară, destul de aglomerat, se umpluse la Garmish şi Grainau. Menţionez că circuitul de fapt porneşte din Garmish-Partenkirchen de la gară, pentru noi însă a fost mai simplu să ajungem la Eibsee şi să pornim de acolo. Trenul urcă lin prin pădure. La un moment dat opreşte şi suntem anunţaţi că putem coborî şi să facem poze înainte de intrarea în tunel. Afară, aerul rece şi proaspăt ne trezeşte, suntem la 1634m, fotografiem repede peisajul şi urcăm înapoi în tren. Trenul intră în tunelul lung de 4,8 km, panta 25%, după 20-25 minute ajungem la staţia SonnAlpin – Zugspitzplatt la 2600m. Coborâm pe platou, un soare extraordinar ne întâmpină, lumina puternică ne orbeşte. Încercăm să facem faţă schimbării de peisaj. De la verdele intens al pădurii, la intrarea în tunel, la acest peisaj aproape nepământesc. Bolovani, pietriş, nici un pic de verdeaţă. O mulţime de utilaje de mari dimensiuni amenajează instalaţii pe cablu şi pârtii. O terasă mare şi un restaurant te îmbie cu preparate care mai de care mai delicioase, este multă lume, unii mănâncă iar alţii fac plajă pe şezlonguri. Încercăm să ne orientăm în spaţiu şi să surprindem cu ochiul sau cu aparatul foto cât mai multe din peisaj: piscuri de munţi în depărtare, instalaţii de ski, gheţari care se topesc, o zonă unde copiii se dau cu sania, o capelă mică şi mult, mult pietriş. Lumea este ca pe bulevard, familii întregi, de la bebeluşi de câteva luni până la bunici. Zona poartă numele şi de „zona gheţurilor eterne” chiar dacă gheţarii sunt influenţaţi de încălzirea globală şi se topesc văzând cu ochii... La anumite ore ghizii prezintă informaţii despre gheţari şi fac turul acestora. Părasim acest platou şi luăm telecabina astfel că ajungem la 2962m pe vârful Zugspitze. Sus, priveliştea este splendidă. Deasupra cerul iar la picioarele noastre lumea. Terase, puncte de informare, puncte de observaţie, locuri de relaxare, magazine de suveniruri, restaurante unde poţi mânca tradiţionale bucate germane, austriece, elveţiene şi italiene. În apropiere, deasupra tuturor, o culme pe care se află o cruce aurită ce străluceşte orbitor în soare; acolo sunt de fapt cei 2962m. Cei curajoşi pot escalada culmea. Totul se vede ca-n palmă, vremea ne ajută, nu este nici un nor. În astfel de zile se poate vedea până la o distanţă de aproximativ 200 km. Se pot vedea vârfuri muntoase din Austria, Elveţia, Italia şi Germania. Lacul Eibsee este ca un magnet, culoarea turcoaz a apei te farmecă şi te îmbie să-ţi umpli cardul de poze. Se vede Garmish, Oberammergau, iar pe cealaltă parte se vede Tirolul Austriac. De fapt este şi o telecabină ce coboară în partea aceea. Tot aici este şi muzeul „Fascinaţia Zugspitze - Turism, Tehnologie, Natură” ce oferă o incursiune în explorarea muntelui, de la 1820 când a fost prima dată escaladat până la construcţia căii ferate şi instalaţiilor de transport pe cablu. Ameţiţi de aerul tare şi priveliştea unică, încercăm să ne revenim lângă o ceaşcă de cafea excelentă. Nici nu ştim cum a trecut timpul, ne uităm la ceas şi deja este ora 16; ne îndreptăm vrăjiţi de peisajul mirific spre telecabină şi ne aşezăm răbdători la un rând destul de mare. În aproximativ 10 minute telecabina ne aduce cu picioarele pe pământ la staţia Eibsee. Cei care trebuie să ajungă la Garmish pot lua trenul. Pentru a ne reveni puţin facem o scurtă oprire Garmish, oraş plin de farmec şi frumuseţe dar şi destul de aglomerat. A fost o zi de vis.

Mainau Insula Florilor

In anul 1827 printul Nikolaus Esterhazy cumpara mica insula Mainau si planteaza numeroase specii de plante rare. Apoi in 1853 insula intra in proprietatea viitorului Mare Duce Frederic I care extinde cu noi specii parcul dendrologic numit “Arboretum” aduse din numeroasele sale calatorii, infiinteaza Gradina Italiana de Trandafiri si Orangeria, conturand profilul insulei de azi. Dupa moartea Marelui Duce fiul acestuia daruieste insula Mainau surorii sale Victoria, regina Suediei care la randul ei o lasa mostenire fiului sau Printul Wilhelm Duce de Smarland. Acesta in anul 1923 ii incredinteaza administrarea insulei fiului sau Printul Lennart. Soarta va face ca acest Print Lennart sa se indragosteasca de aceasta insula, sa faca din aceasta casa sa, apoi sa-i dedice intreaga viata. Daca Mainau este astazi principala atractie turistica din zona lacului Constance, se datoreaza acestui om iubitor de natura si frumos care in anul 1961 impreuna cu sotia sa Sonja trece aceasta insula in patrimoniul unei fundatii al carui scop este promovarea si conservarea zonei, protectia mediului si a cladirilor istorice din insula, intreaga afacere va lua denumirea de Blumeninsel (insula florilor) Mainau GmbH Perioada in care insula poate sa fie vizitata variaza cu mici modificari de la an la an anul acesta 2012 insula este deschisa pentru vizitatori intre 23 Martie si 21 Octombrie si pretul unui bilet este de 16.9 euro pentru adulti si 9.5 euro pentru elevi si studenti. Ce puteti vedea pe insula? In primul rand Gradina Italiana de Trandafiri, se afla in partea de sud a Castelului Mainau, realizata in stil Italian cu statui, si fantani impresioneaza prin abundenta acestora peste 30.000 de tufe si 500 de soiuri, Casa fluturilor, o sera, a II-a ca marime de acest fel din Germania unde printre florile arborilor de vanilie si a bananierilor zboara peste 80 de specii de fluturi originali din Africa, Asia si America de sud, Arboretum, un parc dendrologic cu nenumarate specii de foioase si conifere, inclusiv magnificul Sequoiadendron giganteum. Gradina cu plante aromate Sera cu Palmieri care gazduieste in fiecare an una dintre cele mai importante expozitii de orhidee din Europa, sunt prezentate peste 3000 de specii. Pe langa toate acestea intreaga insula infloreste pur si simplu, primavara in aprilie si mai, apar covoare nesfarsite de lalele, narcise si zambile, vara tufele de trandafir imprastie in aer parfumul lor suav iar din august pana in octombrie cele peste 20000 de tufe de dalii in 250 de varietati pigmenteaza in nenumarate culori insula. Pe insula se poate ajunge cu vaporasul din majoritatea localitatilor riverane lacului Constance (Bodensee) sau cu masina, din parcarea special amenajata accesul pe insula se face pe un pod pietonal. Iubitorii de natura si frumos nu trebuie sa rateze aceasta insula , un adevarat paradis al florilor.

Castelul Neuschwanstein

Este un castel f. frumos. A fost construit de Ludwig II in 1886. Pentru acces trebuie rezervat prin telefon, daca nu se sta la rand cca 2 ore. Se fac grupuri diferite de limbile de prezentare. Dupa achizitionarea biletelelor se poate alege traseul pietonal, dar este lung si cam anevoios, traseul cu autobuzul (in partea dreapta cum se iese de la bile) si il recomand, sau atraseul cu caleasca. In prima parte, dupa ce se coboara din autobuz se merge pe o punte unde se pot face poze la castel. Apoi se merge cca 10 min pana la poarta castelului unde se asteapta sa se afiseze numarul grupului din care faci parte, numar trecut pe bilet. Se trece printr-un detector de metale apoi incepe traseul. Nu descriu traseul sa nu stric placerea prezentarii. Totul dureaza cca 1 ora si se termina ca de obicei intr-un magazin de suveniruri. La iesire se urmeaza traseul si se ia autobuzul din statia unde ati coborat. Ajunsi in orasel vizitati si castelulu Hohenschwangau. Daca mai aveti timp mergeti si la castelul de la Lindendorf (cca 50km). Dupa o vizita la castelul Peles, Romania am aflat ca este o legatura intre cele trei castele (afirmatie facuta de ghidul roman).

Zeppelin Feld

Vă place istoria, mai ales perioada modernă, cu cel de-al doilea război mondial? Atunci, dacă ajungeţi la Nürnberg, nu rataţi ocazia de a vedea locurile unde nebunia nazistă a atins culmile ei cele mai înalte. În sud-estul oraşului Nürnberg se află un parc, o zonă de agrement, mai bine zis, unde poţi să vii, să te plimbi cu barca sau hidrobicicleta, să faci skateboarding şi alte sporturi pe role, sau pe roţi, chiar automobilism, în anumite condiţii, sau pur şi simplu să petreci câteva clipe agreabile departe de agitaţia marii metropole. Dar, deşi căzut în uitare, aici este locul unde Hitler a planificat şi aproape a finalizat o construcţie megalomană, aşa cum numai Ceauşescu a reuşit să mai facă. Reichsparteitagsgelände (în traducere aproximativă: terenul pentru congresele partidului imperiului) este ceva de genul a ceea ce 50 de ani mai târziu Ceauşescu avea să conceapă sub forma complexului Casa Poporului-bulevardul Victoria Socialismului. Ceva este comun, dincolo de megalomanie: dictatura, fie că ea a fost naţional-socialistă, sau doar socialistă. Pe un câmp, Zeppelin Feld (numit aşa după ce aici, în 1909 a aterizat un dirijabil al contelui Zeppelin, cel care a dat numele acestui tip de aparat de zbor), Albert Speer, arhitectul lui Hitler a conceput acesastă construcţie megalomană, care cuprindea mai multe părţi: Luitpoldarena, Zeppelinfeld, Kongresshalle, Märzfeld, Deutsche Stadion şi Große Straße. Nu intru aici în amănunte, cei ce le vor, le găsesc la adresele: http: //en. wikipedia. org/wiki/Nazi_party_rally_grounds (în engleză) http: //de. wikipedia. org/wiki/Reichsparteitagsgel%C3%A4nde (în germană) Soarta acestei construcţii megalomane a fost un pic diferită de varianta românească, ajunsă punct de atracţie turistică, dar şi centrul politic al României. Varianta germană a fost lăsată aproape în uitare. Tinerii care vin să facă skateboarding aici sunt sigur că nu au habar de semnificaţia istorică a locurilor. E drept, nici tânăra generaţie română nu prea a auzit de bulevardul Victoria Socialismului. Oricum, eu îmi doream să văd pe viu, după ce le văzusem în filme, locurile pe unde cândva răsunau acordurile din "Der Ring des Nibelungen", a lui Wagner şi defilau trupele SS şi ale Wehrmacht-ului, sub privirea atentă a Führer-ului. Zeppelinfeld, cea mai impresionantă parte a construcţiei şi singura terminată, are o suprafaţă interioară mai mare decât 12 stadioane şi putea primi 200. 000 de oameni. Ce făceau ei aici, poate vă întrebaţi? Păi, ca la noi, prin anii '80, scriau cu propriile trupuri "trăiască partidul", făceau piramide şi alte chestii "de efect", pentru privirile şefilor. Aici se desfăşurau şi spectacole de lumină, de genul Lichtdom (Catedrala Luminii), un precursor al spectacolelor cu lumină laser din zilele noastre. În tribune stătea masa de activişti ai partidului de rangul doi, iar pe Zeppelintribüne stătea "crema" partidului, în frunte cu "conducătorul iubit". Brrr! Parcă şi văd imaginile din filme, semănând izbitor cu adunările de pe stadionul 23 August. Zona a rămas aproape neatinsă de distrugerile războiului, nefiind un obiectiv militar, dar, paradoxal, a suferit distrugeri destul de importante după aceea. După parada victoriei armatei americane, din 22 aprilie 1945, "swastika", emblema nazistă, aflată pe Zeppelin Grandstand (partea superioară a tribunei) a fost dinamitată. Aceast fapt a dus la slăbirea structurii, astfel că, în 1967, administraţia oraşului a decis să demoleze partea superioară a tribunei, deoarece stâlpii galeriei nu mai aveau rezistenţa necesară şi prezentau un pericol de prăbuşire. Până în anii '90, zona a fost administrată de armata americană, după care, la plecarea acesteia, a revenit în administrarea municipalităţii. În toată perioada de după război, pe lângă parăzile militare americane, aici au avut loc concerte de muzică rock şi curse automobilistice. Chiar dacă nu vă place istoria, puteţi merge în Zeppelin Feld pentru agrement.

Grădina zoologică din Nürnberg

Grădina zoologică din Nürnberg este situată în estul oraşului, în mijlocul unei păduri, aici ajungându-se relativ uşor, de pe centura oraşului. Dacă sunteţi cu maşina personală, nu vă faceţi griji, parcarea este foarte mare şi este gratuită. Este considerată una din cele mai frumoase grădini zoologice din Europa, pe cele aproximativ 60 de hectare adăpostind vreo 2000 de animale. Preţul biletului a fost de 8, 50 euro de persoană adultă şi, credeţi-mă, a meritat cu prisosinţă. În timpul verii, programul este de la 9, 00 la 19, 30. La delfinariu sunt şi spectacole, la orele 11, 14 şi 16. De asemenea, este interesant de urmărit şi hrănirea animalelor (de către îngrijitori, vizitatorilor fiindu-le, fireşte, interzis acest lucru), care are loc la anumite ore, afişate la intrare. Dacă sunteţi cu căţelul propriu, aveţi grijă să-l lăsaţi altundeva, nu vi se permite intrarea cu el. Evident, în incintă găsiţi şi un magazin de suveniruri şi un bar.

O plimbare prin Sebalder Altstadt, zona de nord a centrului istoric al Nürnberg-ului

Spre deosebire de Frankfurt, care, după distrugerile provocate de bombardamentele din timpul celui de-al doilea război mondial a ales reconstrucţia în varianta modernă, Nürnberg-ul a ales varianta reconstituirii oraşului vechi şi cred că a fost o alegere bună. Altstadt este o zonă cuprinsă în interiorul zidului circular, la poalele dealului castelului Nürnberg şi despărţită în două de râul Pegnitz (Lorenzer Altstadt la sud şi Sebalder Altstadt la nord). Una din zilele petrecute la Nürnberg am rezervat-o unui tur în Sebalder Altstadt. Pornim în plimbare de dimineaţă de la hotel, din scuarul Plärer, pe lîngă Spittlertormaurer şi intrăm în Altstadt pe Fürthertor (Poarta Fürther), de unde, pe Schlotfegergasee şi Vordere Ledergasse, ajungem la Trödelmarkt, o mică insulă pe râul Pegnitz, unde cei interesaţi pot găsi magazine de bijuterii, modă etc. Aici se găseşte şi Casa Călăului, fosta locuinţă oficială a călăului, construită pe la 1300 şi ceva, în care acum este o expoziţie. Urcăm apoi pe Karlstraße, trecem pe lângă Muzeul Jucăriilor, pe care, având în vedere vârsta, nu îl vizităm şi ajungem apoi pe Albrecht-Dürer-Straße, la capătul căreia se află casa lui Albrecht Dürer. Zăbovim la o cafea în piaţeta de aici şi plecăm mai departe, pentru a face o plimbare prin Bürgermeistergarten (adică, grădina primarului), o zonă foarte frumoasă, pe centura verde a oraşului vechi. Ajungem apoi la Nürnberger Burg (Castelul Nürnberg), situat pe o zonă înaltă, de gresie, chiar la limita de nord a oraşului vechi. Este considerat unul dintre cele mai importante palate imperiale din Evul Mediu, deoarece el a constituit, în secolele XI-XVI, reşedinţa împăraţilor Sfântului Imperiu Roman. Castelul are două părţi. Intrarea se face dinspre est, unde domină Sinnwellturm, turnul rotund ce era în reconstrucţie, dar care, în mod normal, se poate vizita şi se pot vedea puţurile adânci pentru alimentarea cu apă. De aici se intră în curtea anterioară, din care, mai departe, pe o poartă străjuită de Heidenturm, se intră în curtea interioară. Aici, imediat la stânga, se află Doppelkapelle, de pe la 1200, ce constă din două capele, cea inferioară, destinată nobilimii de rang inferior şi cea superioară, destinată curţii imperiale. Pe partea vestică a curţii se află intrarea în muzeul castelului. Pe latura estică a castelului se află un alt complex de construcţii, Ehemalige Burggrafenburg (Castelul Vicontelui). După ce admirăm panorama oraşului, văzut de la înălţime, revenim spre centru pe Burgstraße. Cum coborâm, pe partea stângă este Lochgefaengnisse, vechea primărie şi, în continuare, primăria nouă. Pe partea dreaptă, faţă în faţă cu vechea primărie, se află biserica St. Sebaldus. După primărie, intrăm în Hauptmarkt, piaţa centrală a oraşului. Chiar la intrarea în piaţă, ne întâmpină Schöner Brunnen (Fântâna Minunată), construită la sfârşitul secolului al XIV-lea. Cu înălţimea ei de 19 m, fântâna arată ca o turlă de biserică. De fapt, am citit în ghidul luat cu o zi în urmă de la biroul de informaţii turistice de la Königstor, de lângă gară, că fântâna la care priveam era doar o copie, originalul fiind mutat, la începului secolului al XX-lea, la Germanisches Nationalmuseum, din Nürnberg. Pe latura estică a pieţei se află biserica Maica Domnului (Liebfrauenkirche). După ce vizităm biserica, dăm o raită şi prin piaţă, admirăm florile şi, când tocmai vroiam să cumpărăm nişte fructe, ne-a căzut privirea pe un supermarcget aflat pe latura vestică a pieţei. Intrăm şi, surpriză, preţurile erau incredibil de mici, faţă de cele din piaţă. De exemplu, am cumpărat nectarine la preţul de 50 eurocenţi, în timp ce în piaţă ele costau 2 euro. Ieşim din piaţă şi trecem pe podul Fleischbrücke, facem la dreapta pe Kaiserstraße şi apoi la stânga pe Köpfleinsberg. La capătul de jos al străzii, se găseşte un grup statuar ciudat, Welthandel, iar la capătul de sus, un monument sub forma unei coloane, ceva legat de războiul franco-prusac de la 1870. Pentru azi ne este de ajuns, aşa că ne întoarcem la hotel. În drum, cum se lăsa seara, ne oprim la o terasă, unde bem o bere şi mâncăm un wurst tradiţional, preparat la un foc de cărbuni, pe un grătar circular, atârnat şi pus în miscare de rotaţie, precum un pendul circular. Cam prea mult colesterol, dar mirosul şi aspectul sunt irezistibile. Mă întreb cum de nu găsim aici şi mici, pentru că mâncăruri turceşti, asiatice, mexicane şi ale altor naţii, să tot alegi.

O plimbare prin Lorenzer Altstadt, zona de sud a centrului istoric al Nürnberg-ului

Dacă esti în Nürnberg, oraş cu o vechime de aproape 1000 de ani şi ai timp, trebuie să îţi rezervi două zile pentru centrul istoric: o zi pentru Sebalder Altstadt şi alta pentru Lorenzer Altstadt. Cel puţin aşa am făcut noi şi, ca urmare, în cea de-a doua zi alocată pentru centrul istoric al Nürnberg-ului, am pornit tot din scuarul Plärer, dar de data asta prin poarta Ludwig (Ludwigstor), care este chiar în colţul scuarului, pe lîngă Spittertorturm, adică turnul de la poarta Spitter. Acest turn a fost construit în 1385 cu secţiune pătrată, dar în 1557 a fost "îmbrăcat" cu o cămaşă de secţiune circulară, aşa cum arată şi azi. În cel de-al doilea război mondial, aici s-a construit un buncăr, folosit pentru a adăposti un nod de comunicaţii. Astazi, turnul şi curtea interioară fac parte din Muzeul Garnizoanei din Nürnberg. Continuăm pe Ludwigstraße, la capătul căreia se intră într-o zonă pietonală, unde, în Jakobsplatz, se află două biserici: Sankt Jakob şi St. Elisabeth. Prima este la origine o biserică a Ordinului Cavalerilor Teutoni şi a fost construită în secolul al XIV-lea. Dacă vreţi să o vizitaţi, trebuie să veniţi nu mai târziu de ora 6 seara. A doua a aparţinut şi ea aceluiaşi ordin, dar este de dată mai recentă, de la începutul secolului al XIX-lea. În piaţa Jakob, între cele două biserici, se găseşte o placă în memoria homosexualilor morţi de SIDA. După ce vizităm cele două biserici, continuăm prin aceeaşi zonă pietonală, spre Weißer Turm (Turnul Alb), care nu-şi mai merită numele, întrucât tencuiala a fost înlăturată la refacerea de după război. Acum, pe aici este intrarea în staţia de metrou. Lângă Weißer Turm se află o fântână interesantă, Ehekarusell Brunnen (Fântâna Manejul conjugal). Această fântână a fost construită recent, în 1984, fiind este cunoscută şi sub numele de Fântâna Hans-Sachs, deoarece se referă la poemul "Dulce-amara viaţă conjugală", de Hans Sachs (cizmar şi poet, 1494 - 1576, aşa cum scrie pe placa de pe marginea fântânii, pe care este gravată poezia). Pentru cunoscătorii de limbă germană şi iubitori de poezie, pe deasupra, dau această adresă: http: //nuernberg. bayern-online. de/die-stadt/sehenswertes/brunnen/ehekarusell/ Continuăm plimbarea pe zona pietonală, până când ajungem la o bifurcaţie, unde bem o cafea la Starbucks Coffe House. Continuăm drumul în dreapta, pe Karolinenstraße, tot pietonală, la capătul căreia deja se zăreşte biserica St. Lorenz. Pentru cei interesaţi de cumpărături, această stradă este locul potrivit, pentru că aici sunt o mulţime de magazine, dintre care cel mai mare, imens pot spune, este Karstadt, pe partea stângă cum vii spre biserica St. Lorenz, chiar în faţa acesteia. Biserica St. Lorenz, una din puţinele construcţii ce au supravieţuit războiului este foarte veche, de pe la 1250 şi este construită în stilul gotic german. Ea este replica bisericii St. Sebald, din partea de nord a oraşului vechi. Interesant este faptul că cele două turle nu sunt identice, una având 81 m, iar cealaltă cu 20 cm mai puţin; există şi diferenţe constructive. Biserica are 16 clopote şi există un program, la anumite ore, la care bat unele dintre acestea, melodiile având anumite semnificaţii. De la biserica St. Lorenz, ne continuăm plimbarea spre sud, pe Königstraße, de asemenea pietonală. Pe dreapta se află un alt complex comercial, Galeria Kaufhof, iar după el, Barfüßer Hausbrauerei, care nu e doar o simplă berărie, ci un loc unde poţi gusta bucătăria franconiană (Franconia este regiunea în care se găseşte oraşul) şi poţi petrece câteva momente de relaxare, sorbind din berea (zic ei) făcută chiar aici. E drept, parcă e greu să pleci, dar mai e câte ceva de văzut, aşa că, hai la drum! Continuăm tot pe Königstraße, care de aici nu mai e pietonală, trecem pe lângă sobra biserică St. Klara, şi hotelul Deutcher Kaiser şi ajungem la Königstor, poarta de ieşire din oraşul vechi spre Gara Centrală. Chiar la ieşire, pe stânga, la intersecţia Königstraße cu Königstorgraben se află Jugend Information Nürnberg, oficiul de turism şi centru expoziţional. Ieşind din Altstadt, ajungem în Bahnhofsplatz (Piaţa Gării). Clădirea principală a gării este şi ea o operă de artă arhitecturală, construită iniţial, la mijlocul secolului al XIX-lea în stil neo-gotic şi refăcută în stil neo-baroc, la începutul secolului al XX-lea. Alături, în stânga cum priveşti spre gară, se află Le Meridien Grand Hotel Nuremberg, în spatele căruia se ascunde autogara, iar de partea cealaltă a Gării Centrale, în dreapta ei se află Sheraton Carlton Hotel Nürnberg. Revenim în Altstadt printr-o poartă mai mică, de lângă Königstor şi intrăm în Handwerkerhof (Curtea Artizanilor). Aici este o oază a vechiului Nürnberg, un mic oraş medieval al manufacturierilor, în care vechile meşteşuguri se mai practică încă. Pentru cine are timp, aici este locul ideal unde să guşti din bucătăria locului: nürnberger bratwürste, bere franconiană, diferite specialităţi de vinuri locale, turtă dulce. Găseşti aici şi produse tipice de artizanat, din sticlă, fierărie, pielărie, ceramică, jucării din lemn, miniaturi şi multe altele. Ieşim încântaţi din Handwerkerhof prin Klarissenplatz, unde se află Neues Museum - Staatliches Museum für Kunst und Design (Muzeul de Artă). Din păcate era deja târziu (muzeul se închide la ora 18) şi nu mai era timp pentru o vizită, aşa că mergem mai departe şi ieşim în Doktor-Kurt-Schumacher-Straße, în direcţia Jakobsplatz. Pe dreapta se află CVJM Nürnberg-Kornmarkt (sediul din Nürnberg al Asociaţiei Creştine a Tinerilor - YMCA) şi, chiar în faţa acestuia, perpendicular pe Doktor-Kurt-Schumacher-Straße, începe Straße der Menschenrechte (Strada Drepturilor Omului). Pe această stradă, aranjată în acest mod în 1993 de artistul evreu, Dani Karavan, se află mai mulţi stâlpi de piatră, gravaţi cu articole din Declaraţia Drepturilor Omului, în diferite limbi. Pe acestă stradă se află şi Germanisches Nationalmuseum. Se lăsase deja noaptea, aşa că revenim la hotel, nu înainte de o oprire pe Ludwigsplatz, la o bere şi un wurst nürnbergez. P. S. Informaţiile pe care le-am inserat în povestea plimbării noastre sunt din Ghidul de informaţii şi harta turistică ale oraşului Nürnberg, pe care le-am luat gratis de la Oficiul de Turism de la intersecţia Königstraße cu Königstorgraben. Ghidul oraşului poate fi comandat gratuit pe internet.

Nurnberg

Scriu acest review nu pt ca as avea ceva extrem de interesant de povestit ci ca sa va povestesc ce am facut eu cu biletul de avion castigat ca premiu pe acest site. :) Dupa indelungi cautari, in care am oscilat intre Bruxelles, Lisabona si Bologna, am ajuns intr-o dimineata de joi in aeroportul Sibiu urmand sa ne imbarcam in zborul cu destinatia Stuttgart. Din Stuttgart am luat trenul (RE) spre Nurenberg. Sotul meu avea ceva afaceri si eu am fost anexa. :) Am stat in Furth, langa Nurnberg. Un orasel incantator, linistit, un loc in care gardul are 50 cm inaltime, e facut la mm si are doar aspect decorativ. M-as muta si maine acolo, daca as putea. In Nurenberg nu am mers cu o agenda: ce sa vizitam, ce sa facem, ce e musai…ci pur si simplu am mers. Ne-am plimbat prin orasul vechi, intre zidurile cetatii. Centrul e un amestec intre nou si usor invechit. Multe cladiri moderne. Lucru normal avand in vedere ca tot centrul a fost reconstruit dupa WWII. Fantana din Piata Mare are o poveste foarte interesanta. E un inel aurit undeva pe ea, toata lumea il cauta si il atinge…dar mai e un inel de acelasi fel in partea opusa. E cel autohton, nu turistic. Povestea fantanii ne-a spus-o un locuitor de acolo: in vremuri medieval un ucenic al unui fierar o placea pe fata acestuia. Fierarul a spus ca ii da fata doar daca reuseste sa toarne un inel fara nici o taietura prin increngatura de fiare a fantanii. El a reusit…deci optimismul din mine spune ca a luat si fata. :) Happy ending. Ne-am plimbat printre cladiri cu aspect medieval, cladiri moderne, stradute inguste si nu numai…ce sa mai…orasul vechi e minunat. Am ajuns si la Kaiserburg, castelul imperial, pentru o privire de sus asupra centrului vechi. La coborare am trecut pe langa casa lui Albrecht Durer, in cautarea unui restaurant. Acest lucru s-a dovedit mai greu decat ne asteptam. Multa lume prin oras, multe restaurant full, ni se ofereau mese pt perioade limitate de timp si doar dupa o alta perioada de asteptare…complicat. Intr-un final am luat masa la un restaurant rustic, un fel de casa bunicii. Aglomerat, mancare buna, atmosfera prietenoasa, nimic pretentios. A doua zi am luat-o din nou la pas prin Nuremberg. Am inceput la DokuZentrum. Am vizitat prima data ceea ce o data a fost simbolul nazistilor: Zeppelin Field si Zeppelin Grandstand. Apoi am vizitat muzeul care e gazduit de neterminatul Congress Hall (constructia care trebuia sa fie copia Colloseumului din Roma). Muzeul e plin de istorie, foarte bine organizat si realizat, se viziteaza cu ghid audio, costa 5 euro. In urmatoarea zi am luat-o din nou prin centrul vechi. Era weekend si lumea invadase strazile. Am dat o tura prin magazine, am mancat o tarta cu mere de la cea mai cunoscuta cofetarie din zona…a fost relaxant. Am cumparat turta dulce…aici e patria turtei dulci. Atat de multe sortimente fac alegerea extrem de dificila. :)) In cele 3 zile cat am stat prin Nuremberg am mancat de vreo 2 ori cate un Doner Kebap in Lokanta Plarrer. Va spun de el pentru ca a fost cel mai bun Doner pe care l-am mancat vreodata. 3 euro, satios si indraznesc sa cred ca nu extrem de nesanatos. :) Cam asta a fost vizita noastra scurta si relaxanta in Nuremberg. Este un oras in care cred eu ca merita sa zaboviti o zi macar…in trecere. Zborul inapoi l-am facut duminica dimineata, tot din Stuttgart. Conditiile din Blue Air au fost ok, nimic de reprosat.

Legoland Gunzburg

Excursia noastră din acest an a inclus si o vizita de o zi in Legoland Gunzburg, Germania, băieții noștri fiind mari amatori de Lego. Informatiile legate de parcul de distractii le- am cules de pe site- ul oficial. Acolo găsiți programul, prețuri, alte facilități, restaurante, structura parcului, etc. Pentru a fi mai eficienti am hotărât sa stam in parc de la ora deschiderii pana când vom rezista. Ora deschiderii in perioada in care am fost noi era 10, deci am hotărât sa găsim o cazare in zona, cât mai aproape. Exista spații de cazare care aparțin de Legoland, foarte frumoase, dar ni s-au părut cam scumpe (nu ca restul ar fi ieftin). Cu o seara înainte de a ajunge in zona am găsit hotelul Gasthof Goldener Lowe in Gunzburg, la 2 kilometri de parc. Exista insa multe hoteluri așa ca aveți de unde alege. La parc se poate ajunge fie cu mașina, parcarea cost 5 euro/ zi si se plătește la casa când cumperi biletul fie cu autobuzul. Am ajuns cu puțin înainte de ora 10, erau deja destule persoane dar coada merge repede pentru ca sunt multe case de bilete. E adevărat ca noi am fost lunea, nu știu cum e in week- end. Exista mai multe variante de bilete, exista pachete de familie, pe site aveți toate variantele. Ceea ce nu scrie pe site este posibilitatea ca un copil sa între gratuit cu un adult platitor daca prezentati la casa catalogul Lego (acela care se ia gratuit din orice magazin care vinde Lego). Pe penultima pagina scrie acest lucru dar ei nu sunt fraieri sa scrie pe site. Nici noi nu am fi știut daca nu ne spunea fiul meu cel mare care a văzut. Asa ca am luat de acasă doua cataloage si am plătit 72 euro in loc de aproape dublu. Daca nu va ajunge o zi urmatoarea zi costa 10 euro. Daca pătrați biletele aveți in acest an reducere la încă nu știu câte parcuri din Europa printre care știu ca era si Gardaland. Noi am spus ca mergem pentru copii dar fără sa ne dam seama ne- a prins si pe noi. Sunt multe sectiuni (nu le mai repet ca le găsiți pe site) si nu va veți da seama cum trece timpul. Costuri suplimentare aveți numai daca va luați ceva: mâncare, suc, jucării, etc. Mâncare găsiți in mai multe restaurante din parc, dar este destul de scumpă si cel puțin pizza nu e prea buna. Stiam ca așa este in orice parc. Suc puteți sa luați inițial plătiți cred 3,5 euro, păstrati paharul si reumplerea e 2. Euro. Nu am văzut sa scrie nicăieri sa nu aduci din afara mâncare si băutură, erau mai mulți care stateau pe bănci si mâncau din pachet. Noi am adus doar apa pentru ca am crezut ca nu e voie. Ca peste tot in astfel de parcuri sunt distractii pentru toate vârstele, copii își pot construi propria creatie in fabrica Lego si o pot lua acasă (contra cost), sunt tot felul de masinute, un trenul care face turul parcului, cinema, etc. Magazinul de jucării Lego s- a deschis la ora 13. Preturile sunt in general mai mici decât la noi, am gasit si seturi mai ieftine cam cu o treime. Sunt insa colectiile noi cu seturi care pot ajunge si pana la 400 Euro. De atâta buna dispoziție cata era in parc, de frumusetea si migala cu care au fost realizate acele piese, adevărate opere de arta, ne- am molipsit si noi si am ieșit cu 15 minute înainte de închiderea parcului. Noi ne- am simțit foarte bine, a fost o zi de deconectare. E un loc in care te simți pentru câteva ore din nou copil. Sa nu va așteptați sa fie un parc de distractii cu multă adrenalina si sa ramaneti dezamăgit. Este un parc tematic adresat iubitorilor de Lego si construit pe aceasta idee.

O zi la Murnau si Staffelsee

Despre Murnau am Staffelsee se pot spune destule. Este un mic orasel in sudul Bavariei, pe malul lacului Staffel (in germana „Staffelsee”, pentru ca aici toate lacurile poarta denumirea de „See”), situat la vreo 70 km la sud de Munchen. Daca mergi putin mai la sud de Murnau (cca. 25 km), ajungi la Garmisch-Partenkirchen, unde practic esti deja in Alpi. Murnau este de asemenea centru cultural in care se desfasoara nenumarate evenimente artistice, festivaluri, sunt expozitii permanente de pictura, dar totodata e o statiune de munte apreciata de germani dar si de straini. Oraselul – mai degraba un „targ”, asa cum singur isi spune, este foarte vechi, atestat documentar undeva la 1100. Prin secolul IX a fost devastat de un incendiu, fiind ulterior recladit. Aici s-au stabilit o multime de personalitati ale vietii artistice, printre care doi pictori ale caror opere sunt acum gazduite de catre muzeul local: Gabriele Münter si Vasili Kandinski, despre care voi vorbi putin mai tarziu. La Murnau poti merge in orice anotimp fiindca nu te vei plictisi, ai o multime de alegeri: te poti plimba pur si simplu prin oras sau pe inaltimile din apropiere, poti alege sa faci acelasi lucru pe malurile lacului Staffelsee, ori cu diverse ambarcatiuni pe lac, poti inchiria biciclete pentru plimbare pe doua roti, ori te poti plimba cu trasura dupa asfintit. Iarna daca vei merge, poti opta pentru cross-country skiing sau pur si simplu poti patina pe apele lacului inghetat. Ducandu-ne acolo, noi am ales sa vedem orasul si sa ne plimbam prin natura, urmand unul din traseele indicate intr-o brosura turistica. Ca mijloc de deplasare, ai fie masina (de la Munchen catre sud pe A95, apoi cativa km pe un drum local, ajungi in mai putin de 1 ora daca traficul nu e aglomerat), fie trenul – dar despre asta imi pare rau, nu va pot da informatii, pentru ca nu l-am folosit. Oricum, nu e greu de aflat, in oricare din statiile de metrou din zona. Asadar, plecam cu masina intr-o dimineata de toamna destul de tulbure inspre Murnau si avem noroc de trafic lejer, fiind intr-o zi lucratoare a saptamanii. De obicei, in weekend traficul pe autostrada e infernal pina la intersectia de unde drumul catre Murnau se desparte de cel catre Garmisch. Cauza e ca in weekend o multime de localnici si turisti merg inspre munti, catre Garmisch sau mai departe. Odata ajunsi la Murnau, gasim o parcare gratuita si ne indreptam inspre centrul de informare al vizitatorilor situat in centrul orasului. Aici gasesti o multime de brosuri care includ si harta orasului cu traseele indicate (acestea le primesti gratuit), ori poti cumpara ghiduri turistice mai complexe (in jur de 15 EUR), carti postale, albume cu fotografii, diverse materiale video si audio. De asemenea, poti pune intrebari personalului de acolo, pentru a obtine cat mai multe informatii despre ceea ce te intereseaza. In cele mai multe dintre orasele in care am fost, am gasit asemenea „visitor’s center”, a caror utilitate am probat-o nu numai o data. Odata ce ne-am luat informatiile necesare si ne-am „dotat”cu o brosurica si harta orasului, am pornit in explorare. Din imediata apropiere a centrului vizitatorilor, ajungi direct in centru, unde, pe strada principala ca sa-i spun asa, traficul este doar pietonal. Ne oprim deseori sa admiram cladirile pitoresti, unele cu picturi exterioare, cum este Primaria. Ca de obicei in Germania, multe biciclete, unele in asteptarea stapanilor, altele in mers, caci aici (ca si in alte orase germane pe care le-am vazut), bicicleta e un mijloc de transport de baza, utilizat de persoane de toate varstele (fara a le fi teama ca vor muri striviti sub rotile vreunui camion ori izbiti de toate zidurile de mai stiu eu ce idiot pe patru roti). Nici nu e greu, deoarece pretutindeni exista piste pentru biciclete, iar acolo unde traficul e restrictionat mijloacelor auto, bicicletele sunt la ele acasa. Fotografiem cateva cladiri interesante, apoi, privind in dreapta noastra, sus pe deal se vede castelul orasuluui, transformat in prezent in muzeu („schlossmuseum”). Intr-adevar, in brosura noastra ne este indicat traseul inspre aceasta cladire, asadar pornim pe straduta ce duce pe deal. Panta e mare dar drumul e scurt si in final, urcand cateva scari, ajungem in dreptul caldirii, pe care decidem s-o admiram de data aceasta doar pe dinafara. Am hotarat aproape la unison ca nu intram sa vedem expozitia de pictura, ci mai bine ne plimbam pe-afara. Ziua e destul de inchisa si cerul innorat, asa ca daca se va porni ploaia, probabil vom ajunge sa vizitam muzeul. Urcusul nu se opreste aici, straduta coteste de vreo cateva ori pe deal si finalmente ajungem sus. Aici, un mic parc cu alei si multa verdeata, dar dintr-o data nu ne mai descurcam, caci dispar tablitele indicatoare de pe strada. Ciudat, ne aflam totusi in Germania! Ne uitam iar in brosura si alegem sa mergem pe un traseu care duce la „casa rusa” a Gabrielei Münter. Drumul urca mai lejer acum, la un moment dat trecem (neasteptat!) pe un pod peste calea ferata si incepem iar sa urcam. Pe masura ce mergem, se vede ca ne departam de orasel, acesta ramane tot mai jos si in fata avem tot mai multi copaci si verdeata. Se pare ca ne indreptam spre o zona cu case aflate pe deal, la marginea orasului. Ajungem in sfarsit la casa Münter, dar este inchis. Suntem dezamagiti, insa ne bucuram sa admiram chiar si de afara casuta cocheta cu mansarda, pridvor si obloane albastre si muscatele de la ferestre. Citim pe o placuta instalata afara si aflam ca aici si-au petrecut cativa ani impreuna, pictorii expresionisti Gabriele Münter si Vasili Kandinski, in anii de inceput si secolului XX. Kandinski, nascut la Moscova, emigreaza in Germania si se indragosteste de Gabriele Münter, fosta sa eleva, la scoala de pictura pe care o intemeiase acesta. Cei doi obisnuiau sa picteze natura, imortalizand peisaje din imediata apropiere a casei in care traiau, ori cladiri binecunoscute din Murnau. Cu toate ca in timpul razboiului – rus fiind – Kandinski este expulzat in Rusia de catre nazisti, cea mai mare parte a operei sale, precum si a Gabrielei Münter, se pastreaza la galeria Muzeului de Arta din Munchen. Ne odihnim putin aici si ne lasam gandurile purtate catre trecut, apoi pornim mai departe in plimbarea noastra. Ajungem intr-un punct de belvedere, de unde se spune ca intr-o zi foarte senina, poti vedea cateva dintre varfurile importante ale Alpilor. Din pacate, ziua aleasa de noi e una innegurata. Nu-i nimic, ne bucuram si asa de ea, dar plecam mai departe. Coboram de pe deal, admiram stradutele laturalnice cu multa verdeata si case foarte elegante, de oameni instariti, cu gandul sa ajungem la Staffelsee. Ne indreptam catre locul unde parcasem masina, apoi in cateva minute, ajungem la lac. Desi e unul dintre lacurile mai mici ale Bavariei (incomparabil mai mic decat Starnbergersee de exemplu, pe langa care treci in drumul catre Murnau, de vazut si acesta), totusi ti-ar lua o zi intreaga daca ai vrea sa-l parcurgi de jur imprejur, pe jos. Nici nu este in intentia noastra asa ceva, vrem doar sa ne plimbam o vreme pe langa el. E ceata pe lac, dar vedem cateva ambarcatiuni si desigur, o barca cu pescari. Ratele, la ele acasa, vin imediat catre mal cand te vad acolo, fiindca stiu ca vor primi de mancare. Din pacate n-avem ce sa le dam, dar o poza putem sa le facem. Dupa o vreme, pleaca dezamagite, macanind... Petrecem cam o ora mergand pe malul lacului si dintr-o data, constatam ca ni s-a facut foame, ceea ce ne scoate din visare si ne aduce cu picioarele pe pamant. Pornim in cautarea unui loc unde sa mancam ceva, lasandu-ne la voia intamplarii. Vedem indicatoare cu tot felul de restaurante, dar constatam ca trebuie iar sa mergem cu masina, caci noi suntem la lac, iar restaurantele in oras sau in imediata lui apropiere. Ajungem iar langa oras, lasam masina si incepem sa mergem in directia dorita. Si aici avem parte de un peisaj frumos, caci trecem printr-un parc, mai degraba o padurice, unde mergand pe alee calcam in picioare un covor de frunze moarte. Ajungem intr-o zona frumoasa, in care din loc in loc apar mici restaurante, unele cu terase dragute si imbietoare. Suntem atrasi de un restaurant italian, o pizzeria cum isi spun. Hai la italieni, de obicei la ei se manaca bine si ne atrage si locatia draguta Intram la Alfredo, nu e aglomerat desi suntem la pranz. Aflam putin mai tarziu motivul, de la cel care ne serveste: peste o ora si ceva vor inchide pentru pauza, urmand sa redeschida peste catva timp, pina seara, tarziu. Ciudat program ne-am spus, insa socotim ca timpul e destul pentru ceea ce avem noi de facut acolo. Comandam intai cate un schnaps, care nu e tare dar merge de minune, fiindca afara e deja racoare bine. Ne incalzim rapid si comandam asa: Risotto cu fructe de mare, paste – cred ca lasagna si cel de-al treilea dintre noi, ia o salata, nu mai tin minte de care. La sfarsit luam cate un espresso si constatam ca se apropie ora inchiderii. Platim cam 50 de EUR pentru 3 persoane, ceea ce nu e nici scump dar nici ieftin, tinand cont ca nu pleci foarte satul (dar nici nu ramai nemancat). Pentru totala saturatie, trebuie sa ai grija sa iei intodeauna si anti-pasti. Iesim sa vedem cum arata si terasa, care insa e goala fiindca afara e rece de-a binelea. Mai zabovim totusi prin zona, plimbandu-ne agale catre locul unde lasasem masina. In scurt timp, plecam multumiti fiindca am petrecut o zi frumoasa si ne promitem ca vom reveni candva, intr-o zi cu mai mult soare. Am vazut multe, insa totusi destul de putine in raport cu ceea ce ofera Murnau, dar nu le poti face pe toate intr-o singura zi. Daca ajungeti in zona, vizitati neaparat si Murnau, un orasel pitoresc si romantic.