Zugspitze

Ce şi-a dorit omul dintotdeauna? Să zboare, să atingă cele mai înalte vârfuri, să ajungă în peşterile cele mai adânci, de fapt să cucerească şi să stăpânească natura. Poate că da, poate că nu. Există însă locuri pe pământ unde se împletesc armonios inteligenţa omului cu frumuseţea naturii. Aşa este Zugspitze. Ajungi la 2962m, vezi totul jos ca-n palmă, te simţi puternic, stăpân, dar totuşi natura te copleşeşte. Pornim dis de dimineaţă din Oberammergau (vezi impresii), trecem de Garmish, de Grainau şi ajungem conform indicatoarelor rutiere la Eibsee (30km – aproximativ 35min). Intrăm într-o parcare mare (3,50€ plătiţi la intrare, la barieră). Parcăm şi ne îndreptăm spre casa de bilete. Biletul costă 105€ (bilet de familie – doi adulţi şi un copil) şi presupune Zugspitze-circuit. Asta înseamnă traseul cu un tren cu cremalieră (Zahnradbahn) până la 2600m, apoi o telecabină (Glacier cable) până la 2962m şi coborârea cu o altă telecabină (Eibsee-Seilbahn) până la Eibsee. Trenul soseşte în gară, destul de aglomerat, se umpluse la Garmish şi Grainau. Menţionez că circuitul de fapt porneşte din Garmish-Partenkirchen de la gară, pentru noi însă a fost mai simplu să ajungem la Eibsee şi să pornim de acolo. Trenul urcă lin prin pădure. La un moment dat opreşte şi suntem anunţaţi că putem coborî şi să facem poze înainte de intrarea în tunel. Afară, aerul rece şi proaspăt ne trezeşte, suntem la 1634m, fotografiem repede peisajul şi urcăm înapoi în tren. Trenul intră în tunelul lung de 4,8 km, panta 25%, după 20-25 minute ajungem la staţia SonnAlpin – Zugspitzplatt la 2600m. Coborâm pe platou, un soare extraordinar ne întâmpină, lumina puternică ne orbeşte. Încercăm să facem faţă schimbării de peisaj. De la verdele intens al pădurii, la intrarea în tunel, la acest peisaj aproape nepământesc. Bolovani, pietriş, nici un pic de verdeaţă. O mulţime de utilaje de mari dimensiuni amenajează instalaţii pe cablu şi pârtii. O terasă mare şi un restaurant te îmbie cu preparate care mai de care mai delicioase, este multă lume, unii mănâncă iar alţii fac plajă pe şezlonguri. Încercăm să ne orientăm în spaţiu şi să surprindem cu ochiul sau cu aparatul foto cât mai multe din peisaj: piscuri de munţi în depărtare, instalaţii de ski, gheţari care se topesc, o zonă unde copiii se dau cu sania, o capelă mică şi mult, mult pietriş. Lumea este ca pe bulevard, familii întregi, de la bebeluşi de câteva luni până la bunici. Zona poartă numele şi de „zona gheţurilor eterne” chiar dacă gheţarii sunt influenţaţi de încălzirea globală şi se topesc văzând cu ochii... La anumite ore ghizii prezintă informaţii despre gheţari şi fac turul acestora. Părasim acest platou şi luăm telecabina astfel că ajungem la 2962m pe vârful Zugspitze. Sus, priveliştea este splendidă. Deasupra cerul iar la picioarele noastre lumea. Terase, puncte de informare, puncte de observaţie, locuri de relaxare, magazine de suveniruri, restaurante unde poţi mânca tradiţionale bucate germane, austriece, elveţiene şi italiene. În apropiere, deasupra tuturor, o culme pe care se află o cruce aurită ce străluceşte orbitor în soare; acolo sunt de fapt cei 2962m. Cei curajoşi pot escalada culmea. Totul se vede ca-n palmă, vremea ne ajută, nu este nici un nor. În astfel de zile se poate vedea până la o distanţă de aproximativ 200 km. Se pot vedea vârfuri muntoase din Austria, Elveţia, Italia şi Germania. Lacul Eibsee este ca un magnet, culoarea turcoaz a apei te farmecă şi te îmbie să-ţi umpli cardul de poze. Se vede Garmish, Oberammergau, iar pe cealaltă parte se vede Tirolul Austriac. De fapt este şi o telecabină ce coboară în partea aceea. Tot aici este şi muzeul „Fascinaţia Zugspitze - Turism, Tehnologie, Natură” ce oferă o incursiune în explorarea muntelui, de la 1820 când a fost prima dată escaladat până la construcţia căii ferate şi instalaţiilor de transport pe cablu. Ameţiţi de aerul tare şi priveliştea unică, încercăm să ne revenim lângă o ceaşcă de cafea excelentă. Nici nu ştim cum a trecut timpul, ne uităm la ceas şi deja este ora 16; ne îndreptăm vrăjiţi de peisajul mirific spre telecabină şi ne aşezăm răbdători la un rând destul de mare. În aproximativ 10 minute telecabina ne aduce cu picioarele pe pământ la staţia Eibsee. Cei care trebuie să ajungă la Garmish pot lua trenul. Pentru a ne reveni puţin facem o scurtă oprire Garmish, oraş plin de farmec şi frumuseţe dar şi destul de aglomerat. A fost o zi de vis.