Castelele de vis ale unui rege de poveste

Bavaria – sinonim cu poveste, castele, frumusete. Venind dinspre Austria am vizitat castelele ce poarta amprenta regelui Ludwig al II-lea, in ordinea: Herrenchiemsee, Hohenschwangau, Neuschwanstein, Linderhof. Ludwig s-a nascut la 25 august 1845 la castelul Nymphenburg, aproape de Munchen, fiu al printului Maximilian si al printesei Maria Frederike. El a fost crestinat cu numele Otto Friedrich Wilhelm Ludwig si numit de fapt Ludwig la insistentele bunicului sau. La abdicarea bunicului sau Ludwig I, tatal Maximilian al II-lea a preluat tronul. La moartea lui in 1864 Ludwig devine rege al Bavariei la 19 ani, numindu-se Ludwig al II-lea. El a fost fascinat de legende si povesti vechi, de calatorii cu sania sub clar de luna, l-a admirat pe regele Soare dar el a fost numit regele Lunii. Ludwig al II-lea a fost un rege cu inclinatii artistice deosebite, dedicat constructiilor sale, a sustinut arta muzicala, cheltuind foarte multi bani pentru acestea. A avut o relatie speciala cu Richard Wagner dar si cu verisoara lui printesa Sisi. A fost un rege frumos, inalt pentru acele vremuri, insa spre sfarsitul vietii a inceput sa sufere de bulimie iar la 40 de ani era obez. La un moment dat a fost declarat nebun si eliminat de la conducerea Bavariei. Pentru totdeauna un mister, un puzzle niciodata rezolvat, moartea regelui la 13 iunie 1886 (accident, sinucidere sau ucidere). A fost gasit innecat in lacul Starnberger impreuna cu doctoral sau Bernhard von Gudden. Herrenchiemsee – un Versailles in mijlocul unui lac. De la Salzburg am mers pana in localitatea Priem am Stock, am parcat aproape de debarcader, am cumparat bilete pentru vaporas, ne-am imbarcat si am pornit spre insula. Lacul Chiemsee are trei insule, vaporasul oprind la fiecare din ele. Pentru palat se coboara pe insula Herreninsel. Ajunsi la destinatie, cumparam bilete, 7 euro/adult, gratuit copilul si cu un pliant la dispozitie pornim spre palat. Se poate ajunge la palat pe jos, cu trasura sau masinuta electrica. Drumul merge prin padurea cu multe varietati de arbori, plante si animale. Pe biletul cumparat erau scrise ora de admitere in castel si numarul grupului cu ghid in limba engleza. Am asteptat momentul intrarii. Interiorul te lasa fara cuvinte: lemn aurit, candelabre somptuase, decoruri splendide, in majoritate originale, portelanuri, textile unice. Impresionanta este sala oglinzilor cu o lungime de 89 m, mai lunga cu 19 m fata de cea de la Versailles. La finalul turului care a durat 45 min. , tot in interiorul palatului am vizitat un interesant muzeu despre regele Lugwig al II-lea; documente, fotografii, proiecte de constructii, obiecte vestimentare. Tot pe insula se poate vizita manastirea augustiniana, galeriile de arta “Julius Exter” si o orangerie. Te poti relaxa la umbra copacilor seculari, admirand jocurile apa ale fantanilor de pe domeniu. Este o asemanare izbitoare cu domeniul si palatul de la Versailles. Merita din plin aceasta vizita careia noi i-am acordat o zi. Hohenschwangau – castelul parintilor lui Ludwig al II-lea. In satul Hohenschwangau la Tichet Center am cumparat biletul combinat pentru cele doua castele Hohenschwangau si Neuschwanstein. Biletele, de asemenea erau cu numar de tur, ora de intrare si limba ghidului. Copiii sub 18 ani intra gratuit. Foarte important, distanta in timp pentru vizitarea castelelor este de 2 ore astfel prima data se viziteaza Hohenschwangau si apoi Neuschwanstein. Drumul intre cele doua castele este de 40 min pe jos dar se poate ajunge si cu autobuzul sau trasura. Castelul Hohenschwangau este situat pe o colina, este de dimensiuni mici, cu o gradina frumos amenajata, avand o priveliste extraordinara asupra padurilor alpine. Interiorul este impresionant avand simbolurile regelui: lebada si culoarea albastra. Neuschwanstein – castelul frumoasei din padurea adormita. Constructia a inceput in anul 1869 si ramas neterminat pana astazi, construit in stil medieval dar echipat cu diverse instalatii moderne pentru acele vremuri. Aceleasi simboluri, lebada si culoarea albastra, impresioneaza picturile uriase, inspirate din operele lui Wagner, boltile albastre instelate din sala tronului din care lipseste tronul. Interioarele abunda in ornamente si decoratiuni pe care oricat de mult te-ai stadui sa le retii, nu poti, dar iti ramane misterul si povestea. Din exterior podul Mariei (Marienbrucke) ofera o priveliste de neuitat asupra Alpilor Bavarezi, lacului Alpsee si evident asupra castelului. Linderhof – vila regala. Cel mai mic castel construit si terminat, este asezat intr-un loc deosebit de pitoresc in Alpii Bavariei, aproape de satul Ettal. Interiorul este greu de descris, candelabre unicat ca niste coroane, tablouri, oglinzi, mobilier si decoratiuni aurite. Simetria placuta si dimensiunile reduse ale castelului, fantanile aurite, gradinile cu statui si flori, scarile ce urca pana la templul lui Venus, chioscul maur, pavilionul muzicii, totul este coplesitor si se incadreaza perfect intre munti, cer si arbori. Ploaia ne-a scurtat vizita si nu ne-am putut bucura pe deplin de frumusetea gradinilor si amenajarilor de pe domeniu. Mie personal acest mic castel mi-a placut cel mai mult si m-as intoarce oricand aici.

Neuschwanstein si Hohenschwangau

Daca te afli in Germania, de la München, pe A95 sau de la Memmingen, pe A7, este simplu sa ajungi la Hohenschwangau. Venind din Austria, dinspre Salzburg, noi am urmat un drum mai lung, doar partial pe autostrada. Cazarea la 25 km de Salzburg, in mica localitate Golling, din seara precedenta zilei dedicate renumitelor castele inaltate de Ludovic II, nu a fost deloc intamplatoare. Pana a ajunge la Hohenschwangau, din mersul autocarului, am vazut lacul Chiemsee si insula impadurita care adaposteste unul dintre cele mai faimoase edificii ale regelui Bavariei - Castelul Herrenchiemsee. Nu aveam programata o oprire aici, dar ni s-a vorbit mult despre el. Incinta unei vechi manastiri benedictine aflata pe o insula in cel mai mare lac al Bavariei, Chiemsee, a fost preluata de Ludovic II in 1873 si amenajata pentru folosinta personala. Langa palatul vechi, in perioada 1878-1885 regele, puternic influentat de stilul arhitectural de la Versailles, a construit un nou palat, cel mai mare dintre toate constructiile sale, din pacate ramas neterminat dupa moartea sa. Accesul mai dificil la Castelul Herrenchiemsee a facut ca acesta sa fie mai putin cunoscut comparativ cu celelalte. Chiar daca nu l-am vizitat, pentru arhitectura sa, pentru decoratiunile rafinate din interior, pentru dotarile foarte moderne in vremea aceea, precum si pentru asezarea sa, cutez a-l recomanda celor ce sunt prin apropiere si au timpul necesar. Pentru noi tinta acelei dimineti era Linderhof cu minunatul castel si parcul ce-l inconjoara, de asemenea o realizare deosebita a regelui bavarez Ludovic II. Dupa vizitarea Castelului Linderhof, singurul care a fost terminat in timpul vietii regelui si care i-a si oferit momentele de solitudine atat de dorite, ne-am indreptat spre Hohenschwangau pentru Castelul Neuschwanstein, neterminat, cel care i-a adus indepartarea de la tron si apoi pieirea. Autocarul ne-a lasat intr-o parcare din mijlocul satului Hohenschwangau situat nu departe de Füssen. Cu hoteluri, pensiuni, terase si restaurante, mica asezare curata si impodobita cu flori este pregatita intotdeauna sa primeasca oaspeti. Din parcare priveam Castelul Hohenschwangau cu turnurile si zidurile sale groase, cu metereze. Culoarea galben-portocaliu a edificiului iese puternic in evidenta pe fundalul cerului albastru si verdele vegetatiei ce-l inconjoara. Resedinta oficiala de vara a regelui Maximilian II este si locul in care viitorul rege al Bavariei, Ludovic II, si-a petrecut copilaria. Cunoscand imprejurimile, Ludovic II a dorit sa construiasca la o distanta de nici 2 km Castelul Neuschwanstein pe care urma sa-l vizitam si noi. Grabita sa ridice biletele de intrare rezervate in ajun (11 euro/pers.), ghida ne-a mai spus ca Hohenschwangau se poate vizita doar partial, intr-una din aripi functionand un hotel. Oare cate stele are acest hotel, ce dotari au camerele si mai ales ce preturi? In sat exita si un muzeu al regilor bavarezi care prezinta intr-o expozitie permanenta intreaga istorie a regilor Bavariei. Pare interesant sa vezi obiecte care au apartinut regelui Ludovic II si familiei sale, sa afli povesti fascinante chiar in apropierea castelelor Neuschwanstein si Hohenschwangau, dar parca mai interesant este sa vizitezi castelele. Din sat si pana la Castelul Neuschwanstein, drumul - nu mai lung de 1,5 km - pe o sosea asfaltata, prin padurea deasa, este foarte frumos. Atunci cand timpul nu te preseaza, este o placere sa-l strabati pietonal. Exista si o scurtatura pentru cei cu o conditie fizica ceva mai buna. De asemenea, deplasarea se poate face si intr-o plimbare agreabila cu caleasca, dar despre asta nu cunosc amanunte. Cum noi trebuia sa respectam ora programata, inscrisa pe bilet, am apelat la un autobuz care ne-a dus in grup pana aproape de podul Marienbrücke. Ne-am oprit aici cateva momente fascinati de frumusetea locului, de peisajul salbatic cu peretii abrupti de stanca legati prin pasarela metalica, de inaltimea ametitoare, de torentul Pöllat care curge vijelios pe dedesubt si mai ales de silueta zvelta a Castelului Neuschwanstein. In Bavaria am vazut peste tot ilustrate cu Castelul Neuschwanstein fotografiat de aici. In decorul natural in continua schimbare, castelul este minunat in orice anotimp, dar iarna - acoperit cu albul imaculat al zapezii - pare rupt din povestile cu Mos Craciun. De la podul Marienbrücke, continuand pietonal, am ajuns curand la intrarea in castel. In curtea interioara, dincolo de gangul marginit de turnuri circulare, grupurile de turisti asteapta ora programata pentru vizita. Ferestre arcuite, turnuri, turnulete ornamentale, nise decorate, frontoane, mici balcoane, sculpturi, o scara de piatra care duce la celalalt nivel al curtii, peretele pictat cu Sf. Gheorghe ucigand balaurul si sfanta aparatoare a Bavariei, toate au fost admirate si fotografiate in scurtul interval de timp in asteptare. Pe cat de entuziasmata am fost de imprejurimi si de imaginea exterioara a maretului castel, pe atat de dezamagita am fost de interior. Ne-a preluat un ghid vorbitor de engleza cu un prea puternic accent german astfel incat la inceput mi-a fost greu sa inteleg ce limba vorbeste. Abia dupa terminarea turului am aflat ca exista si audioghid. Chiar daca n-ar fi figurat si romana printre cele 13 limbi ale audioghidului, o engleza sau o franceza cu o pronuntie curata ar fi fost de preferat. Pentru ca din cele 200 de incaperi proiectate au fost finalizate si deschise publicului doar 15, in turul interior, urcand la etajele superioare unde sunt camerele de vizitat, se trece prin zone efectiv pustii, delimitate cu cordoane sau panouri. La primul etaj sunt camerele servitorilor, modeste, dotate cu mobilier din lemn de stejar. Deoarece incaperile de la etajul al doilea nu au fost terminate, se urca scarile in continuare pana la etajul trei unde sunt apartamentele regale si sala tronului, foarte inalta, cuprinzand pe inaltime si etajul patru. Aceasta incapere eleganta, sustinuta de coloane, decorata cu multe picturi religioase (Iisus, fecioara Maria, cei 12 apostoli, Sf. Gheorghe ucigand balaurul), cu o pardoseala in mozaic, are un imens candelabru in forma de coroana care poate fi coborat prin intermediul unui sistem automat. Din pacate, din cauza mortii premature a lui Ludovic II, sala tronului din castelul Neuschwanstein nu a avut niciodata un tron regal. Sufrageria, dormitorul, camera de toaleta, salonul, cabinetul de lucru si sala de muzica, toate sunt decorate cu picturi reprezentand scene din legendele pe care Richard Wagner le-a reinviat in operele sale. Atentia oricarui vizitator este atrasa de o mica grota artificiala, de fapt o neobisnuita camera de trecere, cu pereti imitand stanca, cu o cascada si luminata multicolor, care ilustreaza o scena din opera Tannhäuser a lui Richard Wagner. Aceasta incapere fantezista a fost folosita ca argument in sustinerea ideii de nebunie a regelui in scopul indepartarii sale de la tron. Sala de muzica, foarte somptuoasa, pictata si cu multe candelabre, n-a fost folosita niciodata in timpul vietii lui Ludovic II. Prima reprezentatie s-a dat abia in 1933, la 50 de ani de la moartea lui Wagner, compozitorul preferat al regelui. As vrea sa mai amintesc faptul ca palatul Neuschwanstein a fost dotat cu cele mai recente tehnici ale sec. XIX, printre acestea numarandu-se un sistem de comunicare cu servitorii, un cuptor modern la bucatarie, incalzire centrala, conducte cu apa calda la etaje si toalete cu apa cursiva. Deoarece bucataria la Neuschwanstein este situata cu trei etaje mai jos decat sufrageria, aici n-a fost posibila aplicarea aceluiasi sistem de ridicare si coborare a mesei ca la Linderhof, dar sala de mese a fost conectata cu bucataria prin intermediul unui lift. La sfarsitul turului nostru am trecut si prin bucatarie. N-am inteles prea bine explicatiile privind tehnica de evacuare a fumului si folosirea caldurii pentru incalzirea incaperilor superioare, dar am apreciat ceea ce am vazut cu ochii mei: incaperea boltita sustinuta de piloni masivi, cuptorul de gatit si mai ales chiuvetele din sec. XIX. Castelul Neuschwanstein, celebru pentru maretia lui si unul dintre cele mai admirate castele din Europa, mi-a mai lasat o amintire de neuitat. La plecare, am ales sa strabatem pietonal calea de intoarcere in sat pentru ca nu ne mai grabea nimic si pentru ca voiam sa respiram in tihna aerul intens ozonat al padurii. O ploaie pe cat de nedorita si neasteptata, pe atat de furioasa, ne-a alungat pana in sat trimitand asupra noastra si cateva boabe de gheata. Pentru prima oara in viata, la Hohenschwangau, in Alpii bavarezi, m-a pluat cu gheata. Gluga, umbrela, fulgarin, nimic n-a fost de ajutor. Am grabit pasul si ne-am adapostit la prima terasa din sat asteptand ca ploaia sa se mai domoleasca. Destul de flescaiti, am urcat in autocar si am continuat spre Austria, in mica localitate Klösterle, la Hotelul Klostertaler Hof care ne-a oferit adapost pentru urmatoarea noapte. Pentru cei interesati informez ca biletele de intrare la castelul Neuschwanstein se procura de la casa de bilete aflata in sat, care functioneaza dupa urmatorul program: Aprilie - Septembrie: 8.00 - 17.00 Octombrie - Martie: 9.00 - 15.00 Turul ghidat, in interior, dureaza 30 - 40 minute.

Eagle's Nest [Kehlsteinhaus] - 'Casa de ceai' a lui Adolf Hitler - 12 vieti sacrificate

Daca nu ai langa tine pe cineva care stie locurile sau nu te-ai informat dinainte de plecare, treci usor pe langa acest obiectiv turistic fascinant. Plecarea catre Eagle's Nest se face dintr-o parcare imensa aflata la mica distanta de Berchtesgaden -localitate in care se ajunge din Salzburg cam in 45 de minute. Din directia opusa, din Munich se ajunge cam in 2-3 ore. Obiectivul, fiind asezat pe un pisc inalt se viziteaza din luna mai pana in luna octombrie, pe timpul iernii drumul fiind inchis. Am ajuns intr-o zi insorita de octombrie, in drumul nostru catre Octoberfest. Am admirat parcarea imensa, peroanele curate cu informatii afisate peste tot, casa de bilete unde asteptau in ordine zeci de turisti sa ia bilete si apoi sa vina autobuzele care urcau la Eagle's Nest. Nu-mi amintesc cat a costat biletul de autobuz dar daca ar fi fost foarte scump imi aminteam cu siguranta! Am urcat in autobuzele speciale doar atatia cati am avut locuri pe scaune. A plecat un singur autobuz din trei cate venisera si abia urcand am realizat de ce. Drumul ingust are 4m latime. Pe el incape un singur autobuz si, intr-un singur loc, autobuzul care urca se intalneste cu cel care coboara. Ei bine, se intalnesc acolo, unde drumul se lateste un pic, la ora fixa! In rest, peisaje ametitoare, turisti (mai ales turiste) care se roaga cu voce tare pentru sanatatea soferului, curba in "ac de par" unde autobuzul se intoarce 180 de grade si unde inchizi ochii pentru ca rotile sunt inca pe sosea dar caroseria cu noi cu tot atarna deasupra prapastiei. Peisajul de o frumuseste inimaginabila, eram la altitudinea de unde plecau parapantisti care apoi ne insoteau o vreme in zbor lin. Ajungem in sfarsit - spre bucuria prietenului nostru care era in pragul unui atac de panica - in parcarea de langa intrarea in tunel. Cred ca este momentul sa spun cat imi amintesc despre acest obiectiv impresionant. A fost construit sub comanda lui Martin Borman pentru a 50-a aniversare a lui Adolf Hitler. Constructia intregului obiectiv a durat 13 luni, a fost construit cu sute de muncitori evrei si a costat viata a 12 dintre ei. Drumul urca -pe verticala - 800 de m. Este sapat in stanca. Se mai numeste "casa de ceai " si se pare ca totusi Adolf Hitler nu a vizitat-o de prea multe ori si doar pentru scurte perioade de timp. Pana in parcarea unde am ajuns, unde trebuie sa te informezi la ce ora pleaca autobuzele inapoi, sa estimezi cam cat timp petreci in varf, la restaurant si vizitand -casa de ceai - pentru ca altfel risti sa stai doua -trei autobuze in care nu mai incapi. Din parcare, se intra intr-un tunel imens prin care ajungi la lift. Despre lift ni s-a spus ca este construit din alama lustruita, are oglinzi venetiene si piele. Este perfect functional din ziua in care a fost montat. Liftul urca pana intr-un hol de unde poti merge in salonul principal unde se poate vedea semineul din marmura primita cadou de la Mussolini, salon care are forma circulara iar ferestrele dau catre toate piscurile si vaile impresionante din jur. Cladirea in sine nu spune mare lucru, pe pereti sunt imagini din timpul constructiei, imagini cutremuratoare. Dar cand iesi, pe terasa restaurantului si apoi cobori sau urci printre stanci pe un varf ceva mai inalt esti coplesit de priveliste. Se vede Salzburg, se vad creste ale Alpilor si vai imense, soarele bate in oglinda unui lac la vreo 1500 de metri sub noi. Nu te poti abtine sa nu comanzi ceva la restaurantul de pe terasa. Chiar daca lasi acolo cam tot ce ai prin buzunare (noroc ca mai aveam si carduri). Mancarea dar mai ales dulciurile sunt minunateeeeee. Am mancat cel mai bun tort de ciocolata din viata mea! Ne-am plimbat pe poteci stancoase avand tot timpul peisajul acela incredibil de jur imprejur. Una din potecile care urcau ducea la un panou informativ care iti explica exact (cu poze) cum se numeste fiecare varf din Alpi pe care il vedeai din pozitia aceea. Am vazut acolo, urcand, un turist in varsta, in carje care dorea sa ajunga la panoul cu informatii. Ajunsa acasa, i-am povestit tatalui meu care nu mai iesea din casa de ceva vreme pentru ca mergea in baston... Prietenul nostru uitase de raul de inaltime si de atacurile de panica. Nu mai conta nimic. Locul acesta are o poveste din care mi-am amintit cate ceva. Destul de putin dar suficient pentru a va face poate sa nu il ocoliti. Cand vezi asemenea realizari - in materie de constructie - si asemenea peisaje iti e greu sa nu impartasesti si altora. Am coborat din nou cu liftul pe care l-am studiat mai atent, acum ca aflasem povestea lui. Parea nou.

Das Kehlsteinhaus - Cuibul de vulturi

Am plecat de dimineata din Hallstatt unde varfurile muntilor erau invaluite in ceata si ne-am incercat norocul in Germania, la Cuibul de vulturi, pe care in anii trecuti l-am ratat, multumindu-ne sa-l admiram de pe lacul Konigsee. Vremea a tinut cu noi si desi picura putin cand am lasat masina in parcare, ne-am imbarcat repede in autobuzul indicat pe bilet. Plimbarea cu autobuzul a fost o experienta placuta si incitanta, intrucat drumul este destul de ingust si sinuos, iar autobuzul atingea crengile copacilor din care se scutura zapada. Desi eram in mijlocul lunii mai, am avut parte de multa zapada, voi atasa poze. In cele din urma ajungem in parcarea din fata tunelului, toata lumea coboara si se indreapta spre un ghiseu unde ti se pune pe bilet ora la care tre intorci. Ideea este sa aproximezi cam cat timp vei sta sus astfel la intoarcere sa ai oarecum locul rezervat. In fine, am apreciat ca intr-o ora si jumatate suntem in parcare pentru a cobori cu autobuzul. Zis si facut. Am intrat apoi in tunelul care duce spre ascensor, am asteptat cateva minute pana ne-am imbarcat si iata-ne ajunsi sus in Cuibul de vulturi. Peisajele care se dezvaluie ochilor sunt superbe si desi noaptea ninsese vreo 30-40cm, erau cativa baieti care dadeau de zor la lopata. Am zarit in departare si lacul Konigsee. Dupa ce am admirat peisajele si am cam inghetat de frig am urcat la restaurant pentru a servi un ceai fierbinte (mai ales pentru copii) si pentru a manca o prajitura. Preturile nu sunt exagerate, dar nici mici. In asteptarea liftului am iesit putin pe terasa. In cateva momente s-a lasat o ceata densa de nu se mai vedea absolut nimic. Multumiti ca pozele le-am facut in conditii optime am coborat cu liftul, care arata impecabil, si am iesit sa asteptam autobuzul la ora indicata pe bilet. O experienta minunata pe care o vom repeta, insa in timpul verii :)

Locul unde s-a semnat tratatul de pace

In apropiere de Potsdam la nord de palatul Sanssouci si de Neuer Gartner se afla palatul Cecilienhof. Acesta este o vila modesta comparativ cu palatul Sanssouci si a fost construita intre anii 1914-1917 de imparatul Wilhelm al II lea pentru fiul sau printul mostenitor Wilhelm si sotia acestuia Cecilia. A fost ultimul palat construit de Hohenzollerni si dimensiunile sale, cat si sobrietatea stilului englezesc Tudor adoptat aici, il fac sa para mai mult resedinta unui nobil decat a viitorului imparat al Germaniei. A fost construit din caramida arsa si lemn de stejar, are sase curti interioare iar camerele rezervate Ceciliei au fost decorate in specificul unei cabine de vapor, dat fiind atractia acesteia pentru mare. Cuplul mostenitor a fost despartit de primul razboi mondial: printul si-a urmat tatal in exil iar Cecile a locuit in Cecilienhof inca 25 de ani pana aproape de sosirea armatelor sovietice in 1945. Cecilienhof a intrat in istorie pentru ca aici s-a tinut Conferinta de Pace de la Potsdam. Winston Churchill (schimbat cu Clement Attle din cauza pierderii alegerilor) din partea Marii Britanii, Harry Truman din partea SUA, (Teodor Roosvelt murise de curand) si Iosif Visarionovici Stalin, din partea URSS s-au intalnit intre 17 iulie si 2 august 1945, cand a fost semnat acordul pentru pace. Atunci s-a stabilit impartirea Germaniei si Austriei in patru zone de influenta, dezarmarea, demilitarizarea si denazificarea inclusiv judecarea criminalilor de razboi, distrugerea industriei grele si redirectionarea spre agricultura, confiscarea armamentului greu inclusiv a navelor militare, revenirea la vechile hotare dinainte de 1940 (ex. Polonia), stabilirea reparatiilor de razboi catre Rusia. Tot in acea perioada Truman a pregatit bombardamentele asupra Hirosimei si Nagasaki in scopul fortarii Japoniei pentru capitulare. Romania, desi a intors armele si prin aceasta a scurtat razboiul cu sase luni- timp care ar fi fost suficient pentru ca germanii sa lanseze arma atomica, - desi a avut pierderi umane enorme in Ungaria si Cehoslovacia, a iesit cu statut de tara infranta si nu colibeligeranta, a pierdut ca teritorii Basarabia si nordul Bucovinei si a fost obligata sa plateasca pe timp de opt ani, in valuta si bunuri o datorie de 300 milioane dolari/an; a fost obligata la deblocarea ofiterilor si la reducerea trupelor la 120000 de oameni iar urma impartirii “la procent” de la Yalta, a intrat pentru 50 de ani in sfera de influenta sovietica... In muzeul din palatul Cecilienhof am vizitat apartamentul Ceciliei cu mobilier de nava, biblioteca printului mostenitor devenit cancelaria britanica, biroul principesei devenit cancelaria SUA, biroul principelui transformat in administratia sovietica, sala de conferinta cu scara superba de stejar. Aici am vazut masa rotunda la care s-au semnat documentele, asezarea sefilor de stat cu ministrii de externe pe scaunele din spatele lor si o serie de fotografii document. Astăzi hotelul Schloss Cecilienhof, inafara de aripa cu destinatie de muzeu, functioneaza ca hotel de patru stele. A fost vizitat de Regina Elisabeta in 2004 iar in 2007 a fost gazda Conferintei G8 a ministrilor de externe. Hotelul dispune de 41 de camere la preturi normale pentru acest grad de confort: 136 eu pentru camera dubla standard la care se adauga 10 eu/persoana, micul dejun. Oferta se gaseste pe internet. Inafara de incarcatura istorica locul este superb, in apropiere de gradinile palatelor Sanssouci si cu iesire la doua lacuri ale raului Hegel.

Palatul Sanssouci

În călătoria noastră din această vară spre nordul îndepărtat al Europei, cu autocarul, pe calea de întoarcere, prin Germania, agenţia organizatoare a circuitului propunea - opţional (25 euro/persoană) - o excursie la Potsdam. Aveam pentru a treia oară şansa de a vizita un oraş fermecător, înconjurat de lacuri şi păduri, în care cele trei secole de regat prusac au creat un peisaj cultural cu totul deosebit. În anul 1977, în primul meu mare circuit (21 zile - Ungaria, Cehoslovacia, Polonia şi RDG) am văzut întâia oară Palatul Sanssouci, reşedinţa de vară a regelui Frederic cel Mare. În afară de faptul că palatul era frumos, acum nu-mi mai aminteam decât un incident datorat fie proastei organizări, fie faptului că noi - tineri pe atunci - nu dădeam prea mare atenţie spuselor ghidului. Autocarul ne-a lăsat la una dintre intrări urmând ca după efectuarea vizitei în palat şi plimbarea de voie prin parc, să ne preia... din altă parte. La ora întâlnirii, în locul ştiut, ne-am adunat doar câţiva rătăciţi, autocarul întorcându-se la Berlin (unde eram cazaţi), fără noi. Bineînţeles, ne-am descurcat întrebând în dreapta şi în stânga deşi nemţii abordaţi de noi nu ştiau pic de engleză, franceză sau rusă, limbi în care încercam să încropim un dialog. Am străbătut cei aproape 60 km până la Berlin cu trenul aerian, ocazie cu care am experimentat pentru prima oară şi acest mod de a călători. Episodul "Potsdam '77" m-a învăţat ceea ce nu am uitat niciodată de atunci: În grup organizat, un ochi la ghid şi unul la obiectiv! În 1982, cu avionul, prin BTT (Biroul de Turism pentru Tineret - pentru cei care nu ştiu sau nu mai ştiu), într-un grup mai mic şi mai bine ghidat, totul a decurs cât se poate de normal. Cu aceste amintiri proaspăt reactualizate în minte, firesc, în anul de graţie 2013, n-am pierdut ocazia revederii Palatului Sanssouci. Trecuseră 36, respectiv 31 de ani. Autocarul ne-a lăsat în partea nordică a parcului, aproape de Moara de vânt . Oricât efort am făcut, recunosc, nu-mi aminteam să mai fi văzut aici această moară olandeză. Ceva mai târziu, un pliant căpătat la palat, avea să-mi dea o explicaţie. Moara construită în stil olandez în perioada 1787-1791, în locul alteia mai vechi, demolate, refăcută mai târziu şi încorporată în peisagistica Palatului Sanssouci, a fost distrusă în timpul celui de-al doilea război mondial şi reconstruită abia în 1993. Era deci firesc să nu fi văzut, în 1977 şi 1982, acest ornament care întăreşte cu atât mai mult nota de rural pe care a dorit Frederic cel Mare s-o imprime parcului Palatului Sanssouci. Pe aleea pietonală, uşor în pantă, în cântecele menestrelilor moderni îmbrăcaţi în costume de epocă, am pătruns în curtea interioară mărginită de colonadele semicirculare. Am achitat taxa (12 euro/persoană) şi am aşteptat răbdători ora de intrare la palat - 12.50 - înscrisă pe bilet. Faţă de vizitele anterioare, datorită faptului că ghidajul s-a modernizat existând audioghid în mai multe limbi, de astă dată vizita la Palatul Sanssousi a fost un adevărat regal. Am regretat când a luat sfârşit. Palatul Sanssouci, a fost proiectat şi construit în perioada 1745-1747 din dorinţa regelui prusac Frederic cel Mare de a avea o reşedinţă de vară în mijlocul naturii, departe de fastul şi rigorile reşedinţei din capitală. Chiar şi numele palatului, împrumutat din franceză, subliniază faptul că palatul s-a vrut a fi un loc de relaxare şi nu unul de exercitare a puterii. Palatul - pe frontispiciul căruia scrie aurit "SANS, SOUCI.", exact aşa, cu virgulă şi punct - are doar un nivel şi ocupă împreună cu anexele laterale, toată coama dealului. Între ferestrele înalte sunt perechi de sculpturi migălos executate, iar de o parte şi de alta sunt două chioşcuri, adevărate bijuterii decorate cu ornamente aurite. Partea de nord, cea prin care se face intrarea vizitatorilor şi unde se află şi casele de bilete, punctul de informare turistică şi magazinele cu suveniruri, este mai puţin decorată. În schimb, aşteptând ora intrării, poţi admira în voie cele două colonade ale căror perechi de coloane sunt frumos ornamentate în partea superioară. Colonadele, separate de o poartă (şi ea aurită), închid în curbura lor o generoasă curte. Am aflat că după construirea Palatului Sanssouci, Frederic cel Mare a locuit aici în fiecare vară, în tot restul vieţii sale. După moartea sa (1786) această reşedinţă a fost abandonată. Abia la comemorarea a 100 de ani de la urcarea sa pe tron, nepotul lui, Frederic William IV, a început reabilitarea palatului, încercând chiar aducerea la starea iniţială a încăperii în care regele a murit. Interiorul, ceea ce văd vizitatorii astăzi, este neasemuit de frumos. Pentru că în interior nu am făcut fotografii, voi încerca o succintă prezentare ajutându-mă şi de imaginile din albumul cumpărat. După Holul de la intrare - mărginit de perechi de coloane de marmură ornamentate cu auriu, cu un plafon pictat ilustrând-o pe zeiţa Flora aruncând flori din cer - urmează Sala de Marmură. Sala de Marmură, o încăpere largă, ovală, aflată sub cupola centrală, a fost proiectată ca sală de primire. Aici totul este frumos. Podeaua are intarsii fine din marmură colorată, cupola albă este bogat ornamentată cu auriu, coloanele - de asemenea în perechi şi decorate în partea de sus - ascund nişe cu mai multe statui. Ferestrele înalte, arcuite, oferă o frumoasă vedere asupra grădinilor terasate. Încet, încet, urmărind explicaţiile audioghidului, am trecut prin camera de audienţă, sala de muzică, dormitor, bibliotecă, toate bogat ornamentate. Sala de muzică, în afara unor decoraţiuni deosebite ale pereţilor şi tavanului, mai găzduieşte un vechi pian despre care se spune că ar fi aparţinut lui Frederic cel Mare. În bibliotecă, o încăpere foarte retrasă, la care se ajunge printr-un hol îngust pornind din dormitor, predomină brunul roşcat al unui lemn preţios decorat şi el cu auriu. Aici se pot vedea - aliniate pe rafturi - mai multe vechi volume legate în piele. Două camere, denumite după numele celor care au locuit acolo o perioadă, se află în aripa de vest. În Camera Rothenburg, Contele de Rothenburg a locuit până la moartea sa în 1751, iar în Camera Voltaire, cunoscutul scriitor filozof a locuit în perioada 1750-1753. Aceasta a fost numită şi Camera Florilor datorită abundenţei de flori şi păsări care o împodobesc. Restul timpului, destul de puţin cât a mai rămas până la ora regrupării la autocar, a fost folosit de fiecare dintre noi după inspiraţie. La Potsdam merită cu prisosinţă o plimbare prin grădinile terasate, ca şi prin întregul parc. Pe terasele amenajate după defrişarea pădurii existente aici iniţial, s-a plantat viţă de vie, soiuri nobile din Portugalia, Italia, Franţa, smochini şi arbori ornamentali. Fântâna construită în centrul grădinii, rotundă, este înconjurată de 12 statui de marmură albă, foarte delicat executate, reprezentând personaje mitologice. Nu le-am putut identifica pe toate, dar am încercat să le fotografiez şi le voi ataşa. Nu voi încheia prezentarea mea fără a menţiona că întregul oraş Potsdam, nu doar Palatul Sanssouci cu grădinile sale, merită mult mai mult timp decât i-am alocat noi. Clădiri istorice, palate, adevărate opere arhitecturale, îndeamnă la studiu şi cercetare. Chiar lângă Palatul Sanssouci, pe latura estică, se află o Galerie de Artă adăpostind lucrări ale unor artişti celebri, cel mai vechi muzeu existent amenajat pentru un conducător german. Pavilionul Chinezesc, o bijuterie turcoaz cu decoraţiuni aurii, înconjurată de statui tot aurii, se află pe drumul către Palatul Nou. Palatul Nou, situat în extremitatea vestică a parcului, este cu mult mai mare decât Palatul Sanssouci. Pentru încăperile sale ornamentate din abundenţă cu marmură, pictură şi sculptură, pentru operele de artă care pot fi văzute aici, Palatul Nou merită o vizită specială. Dacă veţi vedea pe malul râului Havel, aproape de parc, o mică Moschee cu minaret, să ştiţi că acolo nu este ceea ce pare a fi! Acolo se află - deghizată pentru a nu altera frumuseţea naturală a locului - staţia de pompare a apei pentru fântâna Palatului Sanssouci. Palatul Sanssouci, cu cele doar 10 încăperi, precum şi grădinile sale extinse, a devenit un important punct de atracţie turistică în Germania, totodată unul dintre obiectivele înscrise pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Confort şi plăcere într-un colţ din Germania

O cazare convenabilă în perioada lunii august în zona lacului Bodensee? Destul de greu de găsit. După îndelungi căutări, undeva în sud-vestul Germaniei, aproape de graniţa cu Austria, găsim o localitate Scheidegg şi aici un hotel ne atrage atentia „Landhotel Herzberger”. Fără să mai stăm pe gânduri facem rezervarea pe booking pentru patru nopţi. Camera dublă cu mic dejun inclus 70 euro / noapte, patul suplimentar 10 euro / noapte. La rezervare nu am plătit nici un avans iar anularea se putea face chiar în ziua sosirii, fără a plăti nici o penalizare. Hotelul are parcare gratuită, supraveghetă video, iar internetul în camere funcţionează foarte bine. Hotelul este situat la marginea localităţii, dar la 5 minute de centrul localităţii asta pentru că orăşelul este destul de mic. Este un hotel intim, cu un etaj şi mansardă, îmbrăcat în flori şi verdeaţă, foarte frumos decorat cu tot felul de pietre în formă de inimă sau coroniţe din flori proaspete şi uscate ce răspândesc un parfum plăcut. La parter hotelul dispune de o bază de tratament: biosaună, sport, masaj, gimnastică de recuperare, sală de yoga. Oricum din câte am văzut această bază de tratament era foarte căutată. Parcarea din faţa hotelului care era rezervată celor veniţi la tratament era tot timpul plină. Recepţia hotelului se află la etajul întâi, tot acolo se află şi o bibliotecă şi zona de servire a ceaiului şi a prăjiturilor de la ora 5. Hotelul nu are lift însă are un sistem de urcare pentru persoanele cu probleme locomotorii. Camerele sunt înalte şi foarte spaţioase, răcoroase şi umbrite, cele de la parter au o terasă ce dă spre curtea interioară, iar cele de la etaj au balcoane mari, dotate cu mobilier de grădină şi sunt prevăzute cu o copertină reglabilă. Noi am primit o cameră la primul etaj, cu pat dublu şi pat suplimentar (de fapt o canapea extensibilă). Camera foarte mare, cu un aspect plăcut, răcoroasă, frumos decorată, mobilier masiv de culoare deschisă, seif în şifonier, telefon şi televizor. Grupul sanitar, curat, dotat cu prosoape şi articole de igienă. Balconul mare, încărcat de flori, cu privire spre curtea interioară. În fiecare zi camera strălucea de curăţenie. Sala pentru micul dejun se află la etajul întâi, spaţioasă, luminoasă. Zona bufetului colorată şi veselă datorită legumelor, fructelor şi salatelor de tot felul. Felurile de mâncare fără cusur, totul foarte proaspăt şi gustos: mezeluri, caşcavaluri, lactate, dulceţuri, miere, cereale. Erau aranjate şi sectoare pentru vegetarieni, pentru diabetici sau produse fără gluten. Cafeaua excelentă. Vă pot spune că ne-am simţit excelent aici, într-o atmosferă plăcută şi odihnitoare. Iar pentru ca totul să fie şi mai bine, în momentul în care ne-am dus să plătim, am constatat că nu puseseră la socoteală şi patul suplimentar şi taxa de staţiune pentru a treia persoană. I-am spus doamnei de la recepţie, şi-a dat seama de greşeală dar cu zâmbetul pe buze a dat din umeri şi ne-a spus că este un cadou din partea hotelului.

Wiesbaden - capitala landului Hessen

După o iarnă lungă și o primăvară cu temperaturi care amintesc de ianuarie, soarele își face simțită în sfârșit prezența și în Germania, așa că nu am putut să ratez un asemenea moment rar și m-am pus iară la drum, destinația fiind de această dată Wiesbaden, unul dintre cele mai vechi orașe balneare din Europa, al doilea oraș ca mărime din Hessen, după Frankfurt am Main, și în același timp capitala landului. Este al doilea popas în acest oraș de pe malul Rinului, după ce acum câteva luni m-am bucurat de efectul binefăcator al apelor termale de la băile Aukammtal. Dacă la prima vizită nu am avut prilejul să văd prea multe, de data aceasta am alocat o zi întreagă doar explorării orașului. Am regăsit orașul îmbrăcat în haine de sărbătoare. Nimerisem la Theatrium și aveam locuri chiar în lojă. Deși numele ne duce cu gândul la scene și actori, Theatrium este de fapt sărbătoarea străzii Wilhelm (Wilhelmsstrasse), eveniment care se ține de 30 de ani în Wiesbaden. De-a lungul a două zile, vizitatorii pot urmări spectacolele susținute de muzicanți și dansatori pe diverse scene ridicate de-a lungul străzii Wilhelm, în timp ce savurează o delicatesă culinară sau un pahar de șampanie, vin sau bere. Dacă la inceput am fost sceptic și asta din cauza experiențelor românești cu asemenea sărbători, unde de obicei se lasă cu îmbulzeli și călcări în picioare, Germania avea să mă surprindă iară, căci m-am putut bucura de sărbatoare fără să fiu împins, înjurat și fără să mă întorc acasă cu hainele rupte și degetele de la picioare plate. Am părăsit pentru moment agitația din Wilhelmsstrasse pentru liniștea din parcul Warmer Damm, o oază de verdeață la vest de celebrul bulevard. La capătul sud-estic al parculul, pe Paulinenstrasse am descoperit Villa Söhnlein, construită între 1903-1906 pentru fabricantul de șampanie Friedrich Wilhelm Söhnlein. Pentru a mai îndulci dorul de casă al soției sale americane, vila a fost construită după modelul Casei Albe din Washington. De accea este numită astăzi Weißes Haus (Casa Albă în germană). Nu departe de Weißes Haus, la sud de parcul Warmer Damm, o altă vilă și o altă dovadă de dragoste atrag atenția curioșilor. Este vorba de Villa Clementine, ridicată între 1878-1882 de industriașul Ernst Meyer pentru soția sa, Clementine, care avea să moară la scurt timp după terminarea construcției. Lângă Villa Clementine se află Biserica englezească The Church of St. Augustine of Canterbury, fondată în 1863 pentru englezii care veneau la băile termale din Wiesbaden. În partea de nord a parcului Warmer Damm se găsește Das Hessische Staatstheater, clădirea teatrului de stat al landului Hessen fiind construită între 1892-1894 în stil neobaroc. Intrarea principală se află în mijlocul Colonadelor teatrului, care împreună cu Colonadele Kurhaus flanchează așa numitul Bowling Green, un spațiu verde cu o frumoasă fântână arteziană în centru. Kurhaus (pavilionul balnear principal) a fost inaugurată în 1907 de însuși împăratul Wilhelm al II-lea și adăpostește cea mai lungă hală cu coloane din Europa (129 m). Clădirea impozantă este și gazda Cazinoului din Wiesbaden, unde poetul rus Fjodor Dostojewski și compozitorul Richard Wagner și-au încercat norocul. După ce am străbătut cea mai lungă hală cu coloane din Europa, am ajuns în spatele Kurhaus, unde se întinde un superb parc (Kurpark) cu un lac din mijlocul căruia țâșnește un jet de apă. O oază de relaxare, unde plimbările pe aleile parcului și cu barca pe lac se îmbină cu o ședință de bronzat pe malul lacului. Am lăsat parcul în urmă, având ca țintă centrul vechi al orașului. Inima Wiesbadenului este Schlossplatz, o piață unde se află un ansamblu de clădiri istorice, emblematice pentru Wiesbaden. Una dintre acestea este Primăria Veche (Altes Rathaus), care este cea mai veche clădire din oraș (1610). La câțiva pași distanță se află Primăria Noua (Neues Rathaus) -1884-1887, iar vis-a-vis fostul palat al ducelui de Nassau, care astăzi găzduiește Parlamentul landului Hessen (Hessischer Bundestag). Lângă Primăria Nouă se înalță Marktkirche, o biserică în stil neogotic cu 5 turnuri, care este de altfel și cea mai înaltă clădire din Wiesbaden (98 m). Din Schlossplatz pornesc străduțe pietonale, cu magazine și terase, la care se poate mânca bine și la prețuri convenabile. Colindând aceste străduțe am întâlnit vestigii ce amintesc de stăpânirea romană-Heidenmauer mit Römertor-rămășițele unui zid dintr-un vast sistem de apărare, construit în timpul împăratului Valentinian (anul 370). În 1902, zidul este completat cu o poartă – Römertor. Nu departe se află Kochbrunnen, cel mai cunoscut izvor termal al orașului, temperatura apei atingând 66 de grade. Doar o mică parte din apa acestui izvor alimentează fântâna din interiorul unui mic pavilion ridicat în piața Kochbrunnen, restul fiind folosită la Kaiser-Friedrich-Bad, baia termală a împăratului Friedrich, care este situată în apropiere. Vis-à-vis de piața Kochbrunnen se află Cancelaria landului Hessen (Hessische Staatskanzlei). Pentru iubitorii de suveniruri recomand magazinul din Burgstrasse. Nu trebuie ratat pentru că acolo se află un ceas cu cuc, considerat cel mai mare din lume. Per ansamblu, orașul mi-a lăsat o impresie plăcută. Wiesbadenul nu este dedicat doar turismului de sănătate, ieșind în evidență atât prin oferta culturală, cât și prin activitățile in aer liber și mijlocul naturii. Din punctul meu de vedere Wiesbaden este mai frumos decât Frankfurt, deși cel din urmă se află pe locul 4 în clasamentul celor mai vizitate orașe germane.

Valea Moselei

Valea Moselei, ca si valea Rinului, este chintesenta romantismului german, fiind o regiune binecuvantata de natura prin climatul bland si solul bogat. Daca Rinul poate fi considerat ,,Regele raurilor germane'', frumoasa lui mireasa si regina e cu siguranta romantica Mosela (Mosel in germana), despre care un poet roman Ausonius spunea ca e ,,mai mare decat Nilul, mai racoroasa decat Donul, mai nobila decat Tibru''. E o vale de 545 de km pornind de la izvor in Vosges pana se intalneste cu parintele ei Rinul, in Germania. Eu intentionez sa prezint doar portiunea germana intre Trier si Koblenz, unde se afla doua orase bijuterii, orasele BERNKASTEL si COCHEM. Am plecat din Trier spre Koblenz cu masina familiei in drum spre Olanda si am descoperit o noua fata a Germaniei, pe valea Moselei si Valea Rinului, ca o revelatie ce mi-a schimbat viziunea asupra acestei tari, pe care o percepeam ca rigida si sobra. Valea Moselei, rau cu nume frantuzesc canta misterios si te seduce ca si sirena lui Lorelei de pe Rin sau te inspira ca pe Goethe sau Turner in tabloul sau,numit Mosela Pe o distanta de peste 200 de km de la Trier spre Koblentz, raul a sculptat un peisaj unic ce iti taie respiratia, si te invita sa admiri pantele abrupte si verticale, impodobite cu vita de vie de unde isi trage seva, Rieslingul, regele strugurilor de multe generatii. Raul e pigmentat cu vase albe ca niste lebede metalice ce plutesc lin cu turistii lor in croaziera, salutand, cand la dreapta cand la stanga, castele, ziduri, fortarete, sate. Taram de mituri si legende, Mosela te cheama sa o descoperi, chiar daca clinchetul armurilor si copitelor de cai nu mai suna azi la poarta castelelor, iar trubadurii au tacut, in schimb oraselele si satele pitoresti se insira ca niste perle albe de-a lungul vaii. Raul pare derutant si isi schimba directia, in timp ce serpuieste spre Koblenz si Rin. Uneori trebuie sa luam un ferry pentru a trece de pe o parte pe alta a raului, si ca intr-un parc Disney orasele si satele se schimba, avand niste nume pe care nu pot sa le pronunt. . Mosela curge in meandre ca un sarpe albastru, se rasuceste si te plimba pentru a invinge obstacolele peisajului, in timp ce strugurii rad si se coc la soare sus pe pante. BERNKASTEL, ORASUL LILIPUTAN CA UN BASM GERMAN Am oprit masina in inima regiunii, la portile oraselui Bernkastel-Kues, cu aproape 8000 de locuitori, la jumatatea drumului intre Trier si Cochem. Localitatea s-a dezvoltat in Evul Mediu si i s-a acordat titlul de oras in 1291, de catre regele Rudolf de Habsburg, Bernkastel insemnand literar, castelul ursului. Oraselul mic are temperaturi blande, chiar mediteraneene si viticultorii locali te vor intampina cu deliciosul lichid auriu si aromat, cate un butoi sta chiar pe trotuar. invitandu-te in taverna sau restaurant. De altfel i se spune si ,,oraselul international al vitei de vie si al vinului'' In 1905 orasul de pe malul drept s-a contopit cu satul KUES, de pe malul stang, ele fiind legate de un pod. Kues e satul unde s-a nascut Nicolae Cusanus (1401), un erudit, care a devenit ulterior cardinal si a influentat substantial dezvoltarea orasului. Bernkastel e pentru mine o perla medievala, asezata subiectiv chiar in mijlocul siragului de margele. E vechi de 2000 de ani de istorie si e o adevarat SIMFONIE in piatra si lemn, avand o PIATA MEDIEVALA cu un ansamblu unic de case ascutite, frapant de colorate, vrand sa se etaleze, in culori calde, de roz, galbui si alb, ca niste felii de tort cu fructe proaspete.. Ghivece cu flori rosii ca si vinul impodobesc mandre obrazul german de piatra al cladirilor cu obloane verzi si barne de lemn minutios sculptate. O plimbare pietonala in stil ,,Moselian'', este o experienta unica. Casutele sunt dulci ca turta dulce, au frontoane si sunt acoperite pe jumatate cu lemn, oferind un peisaj autentic de basm german. Ma opresc ca si ceilalti turisti, in mare parte germani, in mijlocul scuarului si pur si simplu casc gura de admiratie. Arhitectii timpului, se vede ca au fost bogati aici in orasul vinului auriu, de au decupat cu foarfeca dragostei un tablou feeric, ce asteapta sa-l agati in peretele cu amintiri. Scena de teatru a pietei si actorii ei, casele elegante si stilate striga sa le fotografiezi, intrarea e libera, fotografiati pe gratis, dar eu am luat cu mine din masina un aparat vechi. Doamna ,,primarita '', o casa din 1608 isi flutura steagul si sta la sfada cu fantana SF Mihai, construita de Hoffman cel Batran in 1606, cerand un pahar cu apa, fiindca soarele toarce ca o pisica lenesa pe caldaram, la 25 de grade. Si apoi doamna ,,primar'' se uita languros si pofticioasa dupa un ciorchine de strugure spre FANTANA URSULUI (Barren Brunnen) unde doi ursi sculptati in bronz stau in picioare, sprijinindu-se de un stalp de bazalt. Ursul e simbolul heraldic al orasului Bernkastel. La o aruncatura de bat, intre doua stradute mignone, o casa ciudata pare sa se rastoarne, avand varful in jos, e deliciul turistilor si desertul doamei primar, il are zilnic pe masa daca deschide geamul, e o pivnita medievala. SPITZHAUNSSCHEN (1416) e o casa tipica de viticultor local si sclipeste vicleana, complice in vazul lumii, invitandu-te sa bei un pahar... Casa are parterul mai ingust decat etajul superior si e sprijinita de 3 console, avand barne de stejar. Pivnita de vinuri e sustinuta de blocuri de ardezie si la mansarda se stocau iarna proviziile. Am avut impresia ca e atat de fragila, ca sta sa se balanseze, din 1970 ea a devenit o taverna de vinuri. Ma asez pe o bancuta si nu ma satur sa absorb simfonia cromatica a pietei, cu culori dulci si ametitoare. Piata e vrajita si traieste cred din respiratia turistilor si a aplauzelor lor mute. Putin mai incolo pe Gestade intalnesti ,,Fantana Doctorului'' si o cladire care are pictata pe zid o legenda despre un elector local ce s-a insanatosit band vinul local. Biserica SF Mihai are un turn vechi de la 1600, dar nu am mai avut timp sa intram. De asemenea Muzeul de istorie local aflat in GRAACTHEN TOR, ofera o incursiune in istoria orasului. Poarta Graach de la 1300 e singura poarta medievala ramasa in oras si a fost reconstruita. in stil baroc. Dar e timpul sa hoinarim putin si prin micile magazine ce vand nimicuri si sa bem un pahar de vin sau o cafea, inainte de a parasi cu regret inima Moselei, admirand din departare castelul Lanshut, din secolul 9, fosta resedinta a arhiepiscopilor si electorilor. Am aflat ca toamna in piata medievala are loc ,,Festivalul vinului '' si deci nu e surprinzator ca orasul are si un Muzeu al Vinului,sa le uram ,,noroc''. Ne continuam drumul pe cursul raului, ce serpuieste din nou ca un sarpe albastru. Pe traseu vad pe mese in fata caselor vin la vanzare, o sticla de Riesling costa de la 2 la 7 euro. De asemenea daca nu ti-ai rezervat o cazare pentru noapte la o pensiune familiala, cum am facut noi, gasesti camere de inchiriat, la tot pasul. COCHEM, O LOCATIE SCENICA PE MOSELA Am ajuns la Cochem, capitala districtului Cochem-Zel din regiunea Renania-Palatina, un orasel plin de culoare si viata, cu un puternic iz medieval. Locuit din vremurile celtice si romane, centrul orasului a evoluat intr-un spatiu ingramadit, cu cladiri colorate si trasaturi de ilustrata perfecta de vacanta. Fiecare straduta isi are propria ei poveste folclorica, dar punctul forte al orasului cu 5000 de locuitori e castelul REICHSBURG, cocotat romantic sus pe deal, dupa ce treci podul. Construit in 1051, el a fost distrus de trupele lui Ludovic al Frantei in 1689 si nu a mai fost reconstruit pana in sec 19. Ne plimbam prin oras si ne bucuram de atmosfera lui, pierzandu-ne printre sutele de turisti., umar la umar. Am remarcat imediat Primaria, o constructie baroca, biserica Sf Martin si poarta veche a orasului Balduinstor, cu un turn inalt chiar in centrul pietei medievale. In cele 4 colturi ale orasului se pot vedea alte doua porti istorice. Poarta neagra medievala, pastreaza parca fumul vremii si sta semeata in picioare, facand o reverenta rigida ca sa intri in centru. Ma las cuprinsa de farmecul iremediabil al timpului si de atmosfera de ordine curatenie si disciplina, tipic germana. Stilul arhitectonic al caselor impodobite cu flori multicolore e pur renascentist si in art nouveau. Pe stradutele inguste si lungi, cu pasaje minunate, cu case cu frontoane, totul pare comprimat ca intr-un exercitiu fantastic de a exploata fiecare cm patrat. Ma simt minunat ca intr-o alta poveste turistica, ca intr-o nostalgica reintoarcere la copilarie. Orasul stie sa speculeze acest feeling si te invita discret la o terasa sau la o plimbare romantica pe promenada Moselei. O ultima particularitate a orasului german ar fi moara veche de mustar, ce poate fi vizitata. In concluzie orasul Cochem e o sursa de incantare turistica, o perla mai putin cunoscuta cred turistilor romani

Spessartwald

Padurea Spessart este situata in nordul Bavariei si sud estul landului Hessen, fiind imprejmuita de raurile Main, Rhoen si Kinzig. Desi nu contine niciun mare oras german, fiind situata doar in triunghiul Wurzburg, Aschaffenburg, Hanau aceasta regiune din centrul Germaniei a fost pusa pe harta turistica a tarii de... Fratii Grimm, evident. Se spune ca povestea Albei ca Zapada isi are originile in Spessart, mai precis la Lohr un micut si cochet orasel tipic german. Asadar, povestea incepe de la Lohr. Micutul orasel de doar 15.000 de locuitori se afla la jumatatea distantei dintre Wurzburg si Aschaffenburg, in partea nord vestica a landului Bayern, dar mai ales in Franken :) Ca orice alta localitate din zona, aici se gaseste o berarie, care produce Lohrer Bier, sau Keiler. Keiler inseamna mistret pe limba germana, chiar si eticheta de pe sticla de bere infatiseaza un mistret care simbolizeaza bogatia naturala a regiunii forestiere Spessart. Orasul e mic, insa e superb si scoate in evitenta tocmai acel stil autentic german, cu casele traditionale, turnuri si biserici, strazi pavate, terase si berarii. Nu lipsesc nici magazinele. Obisnuit fiind cu situatia din tara, unde intr-un oras de nivelul asta nu prea ai multe oportunitati, am fost tare mirat sa gasesc aici 5 supermarketuri (Kupsch, Edeka, Lidl, Norma) baruri, terase, magazine de suveniruri si chiar un mare magazin de electronice si electrocasnice. Pentru cei pasionati de shopping se gaseste si asa ceva, insa preturile sunt mult mai mari decat in Wurzburg, de exemplu. In Lohr exista un club de fotbal infiintat in 1913, au echipa de handbal, un strand si un bazin de inot acoperit. Zona in sine e superba. Dealurile Franconiei sunt complet impadurite, si inconjoara orasul din toate partile, oferind o imagine de un verde intens. Main-ul imparte privelistea in doua, doua poduri facand legatura intre cele doua maluri. Dintre acestea, Alte Mainbrucke (podul vechi) atrage atentia, ca fiind un pot construit in acelasi stil romanic ca si cel de la Wurzburg. Dintre obiectivele turistice ale Lohr-ului amintim: -Lohrer Schloss (Castelul de la Lohr) - care azi adaposteste Mainspessart Museum; -Altes Rathaus (vechea primarie); Ca in majoritatea locatiilor din Germania, si Lohr-ul e conectat la reteaua de sosele pentru biciclisti. Intr-una din zile am pornit intr-o plimbare cu bicicleta, fara un tel anume... trecand initial prin Rodenbach, un cartier al Lohr-ului, am ajuns la Neustadt am Main (un orasel de 1200 de locuitori in care se afla cea mai veche manastire din Franconia), Rothenfels (un orasel de vreo 1000 de locuitori, cu doua fabrici de bere diferite), Hafenlohr si Marktheidenfeld. Totul e legat ca la carte, nu te intalnesti cu masinile pe sosea mai deloc, uneori pedalam pe o sosea situata la 8-10m deasupra drumului national pe care il traversau autovehiculele. Ce sa mai, e o adevarata placere sa pedalezi, mai ales cand o faci pe drumuri asfaltate care trec prin padurea Spessart, esti inconjurat mereu de padure si cantecul pasarelelor. In concluzie, n-as recomanda zona celor pasionati de zumzetul masinilor si muzica de club. Dar daca vrei sa scapi intr-un weekend de toate astea, si sa petreci 1-2 zile intr-un cadru natural si in sufletul Germaniei autentice, Padurea Spessart e locul ideal